A fi sau a nu fi... deasupra

De brânză e vorba, zece flotări care te-ai gândit la prostii 🧐. Mai exact, de cea tartinabilă. 

Cum eram noi la birou azi, un coleg propuse un brunch spontan cu ce mai aveam prin frigider - brânză, vreo două feluri de șuncă, măsline. Zis și făcut. Ne instalăm în bucătărie și fiecare purcede să-și înjghebeze câte un sandviș, în timp ce sporovăim despre diverse. 

În scurt timp, constat că se face liniște și toată lumea se uita la mine cu un viu interes. 

- Ce faci?
- Cum, ce fac? Sandviș, d'ohhh 🙄.
(Câteodată mi se mai spune și Captain Obvious).
- Ai pus felia de brânză mai întâi, și apoi șunca. 
- Păi, da. Voi nu tot așa faceți? 
Scanez rapid sandvișurile celorlalți. Fără excepție, toată lumea pusese mai întâi șunca, și peste ea felia de brânză. Adică fix invers față de cum făcusem eu.

Moment în care m-am scărpinat, la figurat, în cap. Reflectând, am realizat că niciodată nu mi-am făcut sandvișurile altfel - cel mult să fi pus o frunză de salată între brânză și șuncă, dar brânza a fost întotdeauna prima. 

Drept pentru care, acuma șed și cuget că e posibil ca sandvișurile mele cu brânză și șuncă să facă opinie separată. L-am întrebat pe jupân, a zis că tot așa le face și el (ca mine adică). ”Dacă pui mai întâi brânza, se așază mai bine totul”, a zis, și sunt în asentimentul lui. 

În continuare mă-ntreb dacă om fi singurii care-și fac sandvișurile în felul ăsta 🤔. Sau te pomenești că o fi ceva care ține de specificul național? Cred că trebuie să mai investighez.