duminică, 14 noiembrie 2010

Cum NU m-am uitat la "Inception"


Mda. Tocmai am abandonat "Inception", dupa ce am urmarit atenta (si deosebit de rabdatoare, as putea spune) vreo jumatate de ora. Concluzie: not for me, folks. 

Filmul incepe cu Leonardo DiCaprio aruncat de valuri pe tarm, fapt care m-a facut sa ajung la concluzia ca aia de-au facut "Titanic" au fost niste impostori, domn'le: uite, Leo traieste, s-a salvat de la naufragiu. Dupa secventa asta n-am mai inteles nimic vreun sfert de ora. Leo s-a intretinut cu niste japonezi nu prea amabili, sotia lui l-a impuscat pe un amic de-al lui Leo in picior - ca sa aflu mai la vale ca sotia era moarta demult, amicul nu fusese impuscat in realitate si de fapt Leo visase toata treaba asta. Bun.

Vreo zece minute mai tarziu, un japonez sobru (cum altfel?) il angajeaza pe Leo sa implanteze o idee in capul unui rival de-al sau, el fiind expert in furtul unor secrete stocate în subconstient in timpul stării de vis, atunci cand mintea este cea mai vulnerabila. El, Leo adica.
Ptiu, deci tot am inteles ceva din film, ar trebui sa fiu mandra de mine pe chestia asta. 

Leo accepta misiunea, dupa ce explica japonezului ca e foarte dificila treaba, ceea ce pe ala nu-l intereseaza. Pleaca la Paris, unde angajeaza o arhitecta care ar urma sa realizeze proiectiile din vis. O ia si pe ea intr-un vis proiectat de el, vis in care ea este injunghiata de sotia lui Leo (nu stiu cum se face ca aia, desi e moarta, trage cu pistolul si infige cutitul cu dibacie cand nici nu te gandesti). 
Ma rog, arhitecta se trezeste din vis, se sperie (lucru perfect de inteles) si abandoneaza proiectul. Leo e optimist ca fata se va intoarce si pleaca sa caute un chimist in Paris (n-am inteles de ce). In scena urmatoare fata se intoarce si zice ca vrea sa ia parte la proiect, iar amicul lui Leo (ala care-a fost impuscat, desi de fapt n-a fost) ii propune sa inceapa cu "niste proiectie paradoxala". 
Moment in care am cedat si am abandonat. 

Filmul e considerat a fi o capodopera si s-a instalat confortabil pe locul 3 in topul IMDB, ceea ce ma face sa cred ca-s o inadaptata. Glumesc. Dar cred ca pur si simplu nu-i un film pentru toata lumea. Pentru mine, clar nu e.
Voi l-ati vazut? Daca da, cum vi s-a parut?

5 comentarii:

Carmen spunea...

M-ai ametit!
NU, nu l-am vazut si NU, n-am sa-l vad!
Am zis!

Greta spunea...

Foarte rau. In loc sa-l vezi, sa intelegi mai mult ca mine si sa-mi explici si mie ce-am pierdut :))

Anonim spunea...

Eu abia l-am vazut, si nu inteleg de ce e toata lumea extaziata....Poate sunt (si eu) mai inadaptata asa...dar... e (tot) o poveste depre dragoste si cum te zbuciuma ea in profunzime, si cum creierii omului sunt cea mai misterioasa si necercetata chestie bla bla. Mult mai mult mi-a placut Law abiding citizen. Ala da film de vazut.

Greta spunea...

@Anonim, asa este! Law abiding citizen chiar e un film interesant.
Multumesc pentru vizita si comment, vasazica nu-s singura care nu pricepe ce-i cu entuziasmul asta pentru "Inception"... ;))

Anonim spunea...

nici mie nu mi-a placut. din pacate am fost la kino pt el.

eu- eva