E liniste, e cald. Si bine

Avusesem un an extrem de prost -  de fapt, daca stau si ma gandesc, cred ca a fost cel mai urat an din viata mea. Esecuri pe toate planurile – si profesional, si personal – iar toate astea ma cam daramasera. In asa masura incat intrasem intr-o stare de inertie cvasi-totala, nu mai voiam sa fac nimic, nu mai voiam sa ma intalnesc cu nimeni, imi pusesem toti prietenii pe hold si asteptam… ce? Nimic concret de fapt, pur si simplu luasem o pauza de la tot si toate. Ma simteam epuizata si nu-mi doream decat sa dorm. Vreo 100 de ani, daca s-ar fi putut.

Cam in perioada aia (vorbim de anul 2004, btw) am cunoscut pe cineva. Obisnuiam sa intru frecvent pe mIRC, exclusiv de dragul conversatiei. Imi placea sa vorbesc cu necunoscuti, despre totul si nimic. Ma facea sa uit de-ale mele. Uneori aveam parte de discutii chiar interesante si provocatoare, alteori imi parea rau de timpul pierdut. Dar atunci a fost, cu adevarat, ceva aparte. O discutie care incepuse in chip cat se poate de banal a devenit foarte interesanta pe parcurs, putand fi comparata cu un joc de sah. Zilele urmatoare ne-am regasit, in acelasi loc si pe acelasi canal (deloc intamplator, de altminteri; fiecare sperase sa-l gaseasca din nou pe celalalt) si au urmat vreo 2 luni de discutii frecvente, pe teme din cele mai variate, exclusiv pe YM.

Dat fiind faptul ca se stabilise o comunicare atat de lina si de fluenta, era cumva cam de la sine inteles sa ne intalnim si live. M-am trezit ca am emotii – desi n-as fi crezut ca ma mai poate anima ceva atunci. Voiam, nu sa-l impresionez, cat mai ales sa nu-l las indiferent. Asta desi nu aveam nici cea mai vaga intentie de a ma implica intr-o relatie. Numai simpla idee ma facea sa-mi vina sa ma ascund sub o piatra si sa mai ies de-acolo…. exact, peste vreo 100 de ani.

Prin urmare, mi-am propus ca intalnirea sa nu dureze mai mult de doua ore. Nu vedeam de ce-ar fi mai mult de atat. In realitate, a durat vreo sase…. Si, iertat fie-mi cliseul dar e purul adevar, nici n-am simtit cum a trecut timpul. Ne-a fost la fel de usor sa comunicam fata in fata pe cat ne fusese si pe net, desi nu intotdeauna se intampla asa. Am discutat despre o multime de lucruri – incepand cu job-ul si terminand cu niste artisti in voga ai momentului, el mi-a daruit un CD cu soundtrack-ul din “Twin Peaks”, pe care stia ca mi-l doresc si ne-am luat la revedere cu mentiunea ca “vorbim”. 

Mai tarziu in seara aceea, ascultand CD-ul si notandu-mi in Jurnal impresiile zilei, am realizat ca, mai presus de orice, ma simt linistita. Redau un fragment din ce am scris atunci:

“Ascult CD-ul in acest moment si sunt in transa. E Sublim cu „S” mare, ma simt coplesita. Nici nu as fi crezut ca pot avea avea acest CD, care, din cate stiu, nu se gaseste nicaieri in Romania. (...)
Cum ma simt acum, pe fondul acestei muzici de vis si a discutiilor avute... ma simt extraordinar de linistita si de calma, in profunzime. Cred ca e satisfactia data de muzica buna. Ma gandesc ca exista soarta, Karma...(...) Nimic nu este intamplator pe lume. Nu exista coincidente, ci doar destin. (…)
    Tot ce stiu e ca ma simt ciudat....dar extrem de linistita. Nu pot sa descriu exact ce simt. Impacare.... parca focul din mine s-a mai domolit si arde asa, mocnit....si parca toate mizeriile din ultima vreme si-au pierdut din importanta si forta de impact. Nu stiu cat o sa ma tina starea asta, dar cat dureaza.....e bine.”

Explicatia acestei linisti si a starii de bine aveam sa o gasesc vreo opt luni mai tarziu. Cand am inteles ca in seara aceea se incheiasera, de fapt, cautarile mele si ca-mi gasisem omul meu.

Seara de la care se implinesc, astazi, 6 ani :) Multi inainte, noua.

Am vrut sa iesim in oras la un vin fiert, dar vremea n-a fost de partea noastra azi: a plouat in continuu. Marunt, interminabil si enervant. Asa ca intentionam sa comandam o pizza si sa ne petrecem seara uitandu-ne la primele fotografii ale noastre, aducandu-ne aminte de simpaticele stangacii ale inceputurilor si asortand la asta un vin rosu.

In alta ordine de idei, am vazut azi “Pay it forward”. Destul de “made in America”, dar un excelent rol facut de Kevin Spacey. Revin zilele urmatoare cu impresii pe larg.