Provizoriu. Peste doua saptamani va fi innobilat si ridicat la gradul de "raport de portelan".
Trei ore incheiate pe scaunul stomatologic. Cea mai puternica anestezie de care-am avut parte vreodata. Nu-mi mai simt nimic din ceea ce inseamna maxilar inferior si partial nici gatul. Puls accelerat, maini reci, fierbinteala la nivelul fetei, frisoane. "Asteptam cateva minute, sa vedem cum va simtiti".
Dupa cele cateva minute se ia pulsul, se ajunge la imbucuratoarea concluzie ca am toate sansele sa nu le fac vreun pocinog acolo si se trece la lucru. Freza-aspirator-freza-diverse scule metalice cu aspect intimidant-freza-aspirator-freza. Se fac diverse manevre probabil foarte neplacute, dar pe care eu nu le simt. Ma rog, cel putin nu in prima ora si jumatate. Trage-impinge-apasa-scobeste-astupa-scoate-umple la loc. Mi se pune o perna sub cap. "Stati comod?". Ca la mama acasa, ce sa mai discutam. Incerc sa glasuiesc. Imposibil. Buza inferioara e atat de umflata, incat nu reusesc sa ingan niciun cuvant. Dau din cap in schimb, cu convingere.
A si durut, suportabil, dar asa... cat sa tin minte ca mi-am facut ditamai lucrarea. Sunt fericita posesoare a doua punti din material plastic, urmeaza sa fie inlocuite cu cele definitive din portelan peste 2 saptamani.
Sunt acasa. Ma misc de parca as calca pe oua si am senzatia ca mi-a crescut inca un cap. Anestezia a inceput sa se elimine, zona "calamitata" bazaie pianissimo. Am ceva calmante la indemana, just in case. Ma viziteaza niste ganduri total neortodoxe la adresa medicului la care am fost in adolescenta si care mi-a facut extractii pe banda rulanta. Ar merita sa-i trimit factura.
Zana Maseluta mi-e total antipatica in momentul asta.
2 comentarii:
Lasa zana, ce mai zicea zanul , aia ma interesaza :D
Zanul cred ca se teme ca, dupa cele 3 ceasuri din poveste, a pierdut un fan =))
Trimiteți un comentariu