Craciun colorat, cu portocale si "Amadeus"

Cu toate ca pe 23 imi facusem 37271713352 de nervi din pricini care n-ar fi meritat nici macar un neuron consumat si eram aproape sigura ca am ratat Craciunul asta din motive de dispozitie sumbra, Mos Craciun (care, o stim cu totii, e.... undeva :) ) a facut o mica minune si mi-a urcat starea de spirit pe Mont Blanc.

In Ajun am fost acasa, intre 4 ochi (sau 8, daca numaram si ochelarii amandurora). Mosul a fost darnic, desi in locul lui eu as fi ridicat din sprancene si as fi pus in sac si o camasa cu maneci luuungi pentru cucoana care, la 30+ de ani, a "comandat" o cana cu Dr. House, un tricou (al doilea) si un PC Game cu antementionatul personaj. Si care le-a si primit pe toate. Cum bine zicea o reclama veche la Petit Danone, e grav, doctore :D Multumesc Mosului nu numai pentru starea de bine de zilele astea, ci si pentru barbatul neverosimil de intelegator cu damblalele muierii, pe care-l am alaturi. 

Pe 25 a trebuit sa plecam (din motive diplomatico-profesionale - ale sotului, nu ale mele, eu fiind in concediu pana luni, concediu care trece mult prea repede, buhuhu). Asa ca ne-am calatorit vreo 500 de kilometri, pana in apropiere de Rostock, in fosta RDG.  Ma gandeam ca poate tot ne alegem cu ceva: aia or avea zapada. Ca la noi doar ploua marunt, de cateva zile. 

N-aveau nici ei. Cu negrait entuziasm, am constatat ca si acolo ploua. Am fost cazati la un castel de vanatoare (stiu cum suna, dar nu va ambalati) si am zis sa mancam si noi, ca oamenii, la cina. Cand ne-am uitat in meniu, ne-a picat fata: specialitati de caprioara, gasca sau rata.  D'ohhh, e castel de vanatoare, ne-am zis, intelepti. Bun, si noi ce mancam, totusi? Mentionez ca, din motive de simpatie pronuntata pentru caprioara, gasca si ratusca, nu mancam niciun preparat din carnea acestor vietuitoare. Asa ca ne-am multumit cu unica posibilitate ramasa - file de somon in susan, cu piure de zarzavat (adica dubios de verde, va traduc eu) si pe pat de morcovi (adica platoul era plin de rondele de morcov fiert, va traduc tot eu). 

Intens coloratul fel de mancare a fost precedat de un aperitiv din partea casei: o feliuta de paine, o lingurita de gem si un jeleu de legume (nicio greseala de scriere). Jeleul era atat de scarbos, incat am suspectat ca e o strategie a bucatarilor: vor sa se asigure ca nu mancam prea mult dupa. A urmat o supa extrem de clara (adica transparenta, a se intelege ca semana cu un ceai), in care pluteau in deriva 3 bucatele de piept de pui. Dupa felul principal - somonul de mai sus si alaiul de morcovi - am zis ca poate desertul o fi mai, cum spunea Virgil Ierunca, manjabil: prajitura calda cu mere si migdale, servita cu inghetata de vanilie. Da' de unde. Dupa prima inghititura, am avut senzatia ca mestec faina. 

Respectivul castel fiind in padure, singura noastra sansa de a nu muri de foame pana dimineata au fost cele cateva portocale pe care le luaseram cu noi, mai mult asa, "ca sa fie".  Si care, in camera de hotel insuficient incalzita si sub cele 2 pilote in care ne infasuraseram, au fost cel mai bun lucru pe care-l mancaseram de multa vreme :D

Seara de Craciun a fost, in ciuda tuturor celor de mai sus, foarte frumoasa. Pentru ca am fost impreuna, pentru ca am facut haz de necaz, pentru ca, pana s-a facut mai cald in camera, ne-am tinut in brate sub pilote, pentru ca am avut portocale si pentru ca, plimbandu-ne cu telecomanda, am dat peste "Amadeus", pe canalul ARTE. Film pe care-l mai vazuseram de vreo 5-6 ori si la care ne-am uitat cu aceeasi fascinatie ca si-n celelalte dati (musai sa va povestesc despre el).

Si mai presus de toate, seara de Craciun a fost frumoasa pentru ca Mos Craciun chiar exista :)