Să fie într-un ceas bun, domnule Preşedinte! :)

Asemeni multora dintre noi, de duminică seara încoace sunt euforică :) Asta cu atât mai mult cu cât, până-n ultima clipă, n-am crezut într-o răsturnare a situaţiei. În diaspora votarea se desfăşura cu sughiţuri, în ţară primele exit poll-uri nu erau prea încurajatoare, apoi veştile au devenit contradictorii (în funcţie de postul pe care te uitai), hmm... nu ştiam ce să credem. 

De fapt, în ultimele zile aproape că ne resemnaserăm. Chiar şi aşa, ne-am fi dorit să mergem la vot, dar am realizat că n-am avea nicio şansă de-a pune ştampila. Locuim la 270 de kilometri distanţă de cea mai apropiată secţie de vot (München), iar din pricini obiective, n-am fi putut pleca mai devreme de ora 11 (şi asta nu pentru că ne-am fi întrecut cu somnul; ştiţi că-n privinţa asta eu am un stil de viaţă de tip Guantanamo, iar omul n-are nicio problemă cu trezitul dimineaţa, dacă e necesar). Or, din moment ce la opt dimineaţă erau deja vreo mie de oameni care aşteptau să voteze, era evident că n-am mai fi reuşit s-o facem.

Am urmărit toată ziua desfăşurarea evenimentelor şi, văzând câte sute de oameni din Europa nu pot vota, mi-am zis că zarurile fost-au aruncate, se boicotează şi se fură prea mult, deci iese Ponta. Pe la ora 19 se vorbea de egalitate. Nu voiam să-mi fac speranţe, deşi simpla idee că-i va dispărea plagiatorului rânjetul arogant mă făcea să freamăt.

Declaraţia prin care Ponta îşi recunoştea înfrângerea mi-a făcut "piele de găină" şi aproape mi-a adus lacrimi în ochi. Îmi venea să-i sun pe toţi cunoscuţii să le spun. Amintindu-mi de alegerile din 2009, când Geoană s-a culcat preşedinte şi când s-a trezit era dimineaţă :D, am încercat totuşi să mă temperez. Să nu se întâmple ceva după închiderea urnelor şi la adăpostul întunericului, să nu, să nu...  Mai târziu, la duş, am cântat "Deşteaptă-te, române". Nu-s vreo expansivă, dar aşa am simţit. Şi-mi tot repetam "preşedintele României, Klaus Werner Iohannis". Tiii, ce-mi place expresia asta :))) 

Nu-mi fac iluzii că lucrurile se vor schimba peste noapte şi nici nu mi se pare drept să ne punem toate aşteptările în sarcina preşedintelui ales de peste şase milioane de români. E nevoie de ani de zile pentru a repara măcar parţial răul făcut de toţi şacalii care s-au perindat - dintre care unii încă se mai ţin de, vorba lui Caragiu, sfântul scaun, trag nădejde că nu pentru mult timp :)) Dar ce-a reuşit omul acesta e extraordinar. A unit oamenii, a mobilizat, a motivat şi a reaprins speranţa (oricât de tare ar suna asta a lozincă). Am convingerea că nu toate voturile au fost anti-Ponta. Multe au fost pro Iohannis. Mulţi l-au votat pentru că au ajuns să creadă în el, nu pentru că nu cred în celălalt (asta e by default, dacă ne gândim că e vorba de Ponta). Şi tocmai de aceea am încredere în el. Tare, tare simpatic mi-a fost când l-am văzut duminică seara, fâstâcit şi fericit.

Evident că e prematur să vorbim despre asta, dar dacă mă uit la reacţiile din presa internaţională, mai c-aş zice că pe imaginea României a apărut o rază de soare. "Ce bine v-aţi ales preşedintele, şi nouă ne-ar trebui un om ca el în Bulgaria", mi-a spus astăzi un coleg bulgar, impresionat de poziţia clară împotriva corupţiei exprimată de preşedintele Klaus Iohannis (v-am zis că-mi place cum sună? :D). Am zâmbit. Pentru prima dată după multă vreme, simt că România s-a angajat pe un făgaş bun. 

Spor la treabă, domnule Preşedinte! Şi mult noroc! :)