Postarea aceasta ar fi trebuit publicată alaltăieri, dar faptul că am adormit cu laptopul în braţe a constituit un impediment serios în realizarea acestui obiectiv.
Nu mi-aduc aminte nici în ruptul capului cine cântă melodia din ale cărei versuri m-am inspirat pentru titlu. Nu sunt sigură nici că am redat corect. Dar formularea mi s-a părut reprezentativă pentru ceea ce simt şi vreau să exprim. Pe 7 noiembrie 2014 s-au împlinit zece ani de când ne-am întâlnit prima dată şi de când, tot pentru prima dată, mi-a cântat la pian.
După şase ore petrecute împreună, aveam sentimentul că ne cunoaştem dintotdeauna. El n-a prea avut timp să mănânce tortellini comandaţi, pentru că era ocupat să răspundă la un şuvoi de întrebări legate de muzica clasică. Îmi găsisem omul.
Întrebări naive, reflectez acum. Eram atât de necunoscătoare... "De ce unii dirijori nu au partitură?" "Care e diferenţa dintre bas şi bariton?" "Cum se numeşte instrumentul ăla care arată aşa-şi-aşa?". Mi-a răspuns la toate nelămuririle, cu amănunte. Deloc de mirare că tortellini s-au plictisit în farfurie.
Avem multe date de ţinut minte, e adevărat. Prima întâlnire pe net, prima întâlnire virtuală, ziua în care am hotărât să ne dăm o şansă, ziua în care am devenit un cuplu, ziua cununiei civile, ziua nunţii. Nemaipunând la socoteală ziua celui dintâi "te iubesc" (e singura pe care nu şi-o aduce aminte. La cât de multe sunt, aspectul e remarcabil pentru un bărbat).
Alaltăieri am fost la un restaurant grecesc. De data asta, l-am lăsat să mănânce în tihnă (printre altele, pentru că multe dintre nelămuririle mele de ordin muzical şi-au găsit răspunsul :D). Souvlaki sau nimic! Şi iaurt cu miere şi miez de nucă la desert. Un vin demisec mi-a dat la temelie şi m-a adormit aproape instantaneu după ce-am ajuns acasă, nemaiapucând să scriu, după cum vă mărturiseam la început :))
Faptul că nu ştim când au trecut zece ani este de bun augur, zic eu. Ne dă speranţe pentru viitor. Încă ne minunăm de felul în care s-au întâmplat lucrurile, de cum s-au nimerit, de cum s-au potrivit. Cu adevărat, cum spune Elvis într-o melodie, some things are meant to be :)
Postări
4 comentarii:
Ce frumos! Asa imi plac povestile acestea :) la multi ani minunati! Ador iesirile astea aniversare cu sotul meu, mi se pare fain sa ne reamintim din cand in cand de momentele de la inceput, de cum eram, despre ce am vorbit.
DA, some things are meant to be :)
Cris
Mulţumesc din tot sufletul, Cris! :)
nu stiu daca la asta te-ai gandit, dat titlul m-a dus cu gandul la 'Ce seara minunata" de Ion Suruceanu :)
Multi ani frumosi impreuna, sunteti doua persoane deosebite si va potriviti foarte bine.
cred si eu cu tarie ca unele lucruri asa au fost sa fie :)
Veronica.
Îmi place mult "Ce seară minunată", de fapt e singura lui melodie care-mi place şi pe care-o ascult de multe ori. Nu la ea m-am gândit, totuşi, ci la o melodie care-mi tot umblă-n cap.... şi pe care n-o găsesc :)) Poate m-apuc s-o compun eu însămi, cine ştie :))
Mulţumesc mult pentru urări! :)
Trimiteți un comentariu