Veşnicia s-a născut la brutărie

Dimineaţă, ora 5:45. Parchez la brutăria localizată la câteva sute de metri de serviciu (bun vad şi-au găsit, ţinând cont că suntem aproape 800 de angajaţi. Ăsta zic şi eu simţ de afaceri) şi intru. Ştiu deja ce vreau, pentru că am reflectat pe drum, cunoscându-le oferta. Nu acelaşi lucru se poate spune despre doamna din faţa mea, care, judecând după felul în care e îmbrăcată (pantaloni de trening, papuci de casă şi-un hanorac) locuieşte undeva în apropiere. Aspect îngrijorător: din moment ce nu se grăbeşte să "dea cu cartela", adică să scaneze cardul la intrarea în firmă înainte de ora 6:00, înseamnă că are timp berechet.

- Bună dimineaţa. Cu ce vă putem servi?

- Aveţi chifle?

(Hal de întrebare. Orice brutărie are chifle la prima oră. Poate să nu aibă orice altceva, dar chifle în mod sigur are. Şi nu doar dimineaţa, pentru că se coc de mai multe ori pe zi. E un lucru general cunoscut). 

- Da, sigur că avem.

- Proaspete? 

Arrrghhh. 

- Da, au fost scoase de puţin timp din cuptor. 

- Ah, bine. Daţi-mi 10 bucăţi, vă rog. 

Vânzătoarea ia o pungă de hârtie şi pune 10 chifle.

 - Face 2,50 Euro.
Doamna se caută de monede.
- Staţi aşa, că mai aveam 30 de cenţi pe undeva....
Nervii mei au început să tropăie.
- A, ce bine, am ceva mai mulţi bani la mine, daţi-mi 16 chifle.
Vânzătoarea scoate cele zece chifle din pungă, le pune într-o pungă mai mare şi mai adaugă şase bucăţi.
- Patru euro.
Dă banii, primeşte punga şi mă bucur că a isprăvit.

Da' de unde.
- Pâine neagră aveţi?
- Da, sigur.
Oh, please.
- Proaspătă?
- Da, chiar e caldă încă.
- Cu drojdie sau fără drojdie?
- Cu drojdie.
- Vai ce păcat, soţul meu nu suportă drojdia. Ce fel de pâine aveţi fără drojdie?
Între timp, nervii mei joacă sârba. Mă uit la ceas: 5:52. Presupunând că aş cumpăra în clipa asta, îmi rămân opt minute la dispoziţie, interval în care trebuie să ajung în parcare şi de-acolo să mărşăluiesc rapid până la intrare, ca să apuc să pontez la timp.
- Avem pâine cu seminţe, cu măsline şi cu cartofi. De care doriţi?
- Ah, să vedem.... da, aş dori o jumătate de kilogram de pâine cu măsline.
- Feliată sau nu?
"Nefeliată, nefeliată, nefeliată, hai Murphy, fii şi tu băiat gentil....".
- Feliată, vă rog.
Shit, Murphy.
- Mai doriţi ceva?

Mai dorea, că-n timp ce vânzătoarea felia pâinea, cucoana inspectase galantarul şi-i mai veniseră idei. Am renunţat la sandvişul cu şniţel plănuit şi am plecat. Tot la sandviş de plastic şi celofan de la automat am eşuat, dar măcar am ajuns la timp la serviciu.

Da, nemţii nu cunosc decât două viteze: încet şi încetişor. Ce să zic, bine că doar pe astea două. Mai nasol era dacă le ştiau şi pe "foarte încet" şi "deloc".