marți, 10 martie 2015

Leapşă cu şi despre filme


Hehe, nu v-aţi fi aşteptat la asta, nu-i aşa? Adică nu cred c-am dat vreodată de înţeles că aş fi vreo cinefilă, cum de fapt nici nu sunt. Am văzut, ce-i drept, multe filme (şi dintre ele, multe capodopere), dar constat că de la o vreme încoace tind să abandonez filmele în favoarea serialelor. N-aş şti să explic de ce, poate de unde regularitatea lor şi rutina conferită îmi sunt confortabile. 

Anyway. Cunoaşteţi deja pasiunea mea pentru lepşe. În seara asta am avut din nou chef de una, aşa că am dat o raită pe google şi am găsit-o pe asta. Sper că autoarea nu se va supăra că am preluat-o, mai ales că dintr-un survol am mai găsit vreo două la fel de interesante, pe care le-am pus la sertar pentru o dată ulterioară.
Prin urmare, yours truly raportează despre filme şi actori. Menţionez că am sărit vreo trei întrebări, pentru că am băgat de seamă că răspunsesem deja la ele.

1. Numeşte un film pe care l-ai văzut de peste zece ori. 
Nu există încă, dar am un candidat serios: "Amadeus", în regia lui Milos Forman. Cred că l-am văzut de cinci sau şase ori până acum şi mi-a plăcut de fiecare dată nu la fel de mult, ci tot mai mult. Foarte probabil am să-l mai văd. Chiar dacă nu respectă decât parţial adevărul istoric, este un film extraordinar. Şi este despre cel pe care-mi place să-l numesc "my Mozart". 

2. Numeşte un film pe care l-ai văzut de mai multe ori la cinematograf.
Nici aici n-am un răspuns. Nici n-am mai fost de vreo cinci ani la cinema, dacă stau să mă gândesc. Ultima dată am ajuns acolo pentru "Avatar", pe care voiam să-l văd, ca tot omu', în 3D. Nu-mi pare rău de experienţă, dar n-aş mai repeta-o. Cu atât mai mult cu cât între timp avem televizor 3D (şi ochelari, bonus).

3. Numeşte un actor care te-ar putea determina să vezi un film.
Asta e simplu: Kevin Spacey, Al Pacino şi Robert De Niro.

4. Numeşte un actor care te-ar putea determina să nu vezi un film.
Nici aici nu-i greu: Jude Law. Mi se pare un zăhărel neconvingător.

5. Numeşte un film din care poţi da un citat.
"The Usual Suspects": "The greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he did not exist. And like that... he is gone". Oh, da. Aş putea da autodictare din "The Usual Suspects". Dacă nu l-aţi văzut până acum, cuvintele nu-mi ajung să exprim cât de mult vi-l recomand. Este recital de actorie în stare pură. Este Kevin Spacey :)

6. Numeşte un muzical ale cărui cântece le ştii pe de rost. 
Ei, să nu exagerăm. Sunt mare fan "Sunetul muzicii" şi ştiu câteva versuri din vreo două cântece. După cum v-am spus cu altă ocazie, probabil cel mai bine redau partitura caprei :D

7. Numeşte un film pe care l-ai recomanda oricui.
Numai unul? "The Usual Suspects", "American Beauty", trilogia "The Godfather", "Twelve angry men", "Seven", "Four Rooms", "Pulp Fiction", "Scent of a Woman", ca să nu dau decât câteva exemple. Ah, musai să mai adaug ceva aici: orice film regizat de Martin Scorsese. E incredibil cum ştie omul ăsta să spună poveşti.

8. Ai abandonat vreodată un film înainte de final?
"Inception", din care cu sinceritate mărturisesc că n-am priceput aproape nimic. Am povestit aici experienţa mea cu filmul ăsta. Şi-aş fi abandonat "The Passion of Christ" (cel regizat de Mel Gibson), dar eram la cinematograf  cu prietenul de-atunci şi m-am jenat prosteşte. Cumplit film.

9. Numeşte un film care te-a făcut să plângi la cinematograf.
"Titanic". Şi nu, nu pentru că "a murit Leonardo". Oh dear, chiar şi la 18 ani cât aveam atunci, mă ducea mintea niţel. Ce m-a făcut să plâng a fost scena în care, după naufragiu, bărcile de salvare plutesc ezitant pe apa plină de cadavre ţinute la suprafaţă de vestele de salvare devenite inutile. M-am gândit că realitatea nu putea să fi fost prea departe de imaginea asta. Şi muzica era sfâşietor de frumoasă şi de tristă.

10. Popcorn?
Neah, nu-mi place. Migdale şi caju.

11. Care e genul de film preferat?
Aş spune că filmul poliţist, dar numai ăsta nu e un criteriu. Sunt foarte importante distribuţia şi regizorul.

12. Care a fost primul film pe care l-ai văzut la cinematograf?
Mă credeţi că nu-mi aduc aminte? Şi-am reflectat ceva la întrebarea asta. În tot cazul, trebuie să fi fost vreo chestie comunistă, pionieri, măreţe realizări şamd.

13. Dacă ai putea fi un personaj dintr-un film, cine ai fi?
Cu siguranţă, J.B. Fletcher, eroina din serialul "Murder, she wrote". Am argumentat aici de ce.

14. Numărul total de filme pe care le ai pe DVD-uri şi în calculator.
Nu m-apuc să le număr nici să ştiu de bine că plouă cu cârnaţi :)) Peste 200, în orice caz.

15. Ultimul film pe care l-ai cumpărat.
Nu am cumpărat, ci am închiriat (e un serviciu foarte avantajos, oferit de Amazon). Pentru suma de 8 euro lunar, poţi închiria câte DVD-uri vrei. Primeşti DVD-ul prin poştă, copiezi filmul, îl trimiţi înapoi şi ei îţi trimit altul, în funcţie de o listă pe care ai întocmit-o în prealabil în contul tău. Aşa fac eu maraton de "Murder, she wrote". :D

16. Ultimul film pe care l-ai văzut.
Un episod din sezonul al treilea al serialului "House of Cards". Este excelent, este... cu Kevin Spacey (şi cu asta am zis tot) :D

17. Care este cel mai înfricoşător film pe care l-ai văzut?
"Exorcizarea lui Emily Rose". Inspirat din fapte reale şi abordând, se spune, subiectul singurului caz de posesiune demonică recunoscut de Vatican. Când ne-am dus la culcare după ce-l văzusem, ne-am pus la capul patului toate icoanele pe care le aveam în casă. Este mai înspăimântător decât şi-ar putea imagina oricine care nu l-a văzut.

Ca de obicei, leapşa este "la liber" pentru oricine doreşte, integrală sau parţială. În altă ordine de idei, mi-a sclipit un beculeţ: oare să m-apuc să "compun" şi eu o leapşă?

6 comentarii:

Raluca spunea...

La mine primul film vazut la cinema a fost chiar Titanic, m-a luat mama cu ea si am adormit profund :)
Cred ca e cazul sa ma uit si eu la House of cards, prea aud numai de bine de el.

Anonim spunea...

hai sa te fac sa razi :))) mereu ma amuz cand imi amintesc de primul film vazut la cinema: Rocky!!!!! nu stiu care din ele sincer, eram copil, eram cu ai mei si cu vara-mea. Deci ori eu is cu capul.. ori nu stiu ce am. il ador pe Kevin Spacey, love love love!!! Dar la House of cards... doamne nu am inteles nimic din primele 2 episoade, poate pt ca m-am uitat fara subtitrare la el. Voi mai incerca :)

Cris

Greta spunea...

Raluca, da, n-ar fi rău să-i dai o şansă lui "House of Cards", cred că nu te va dezamăgi :)
Eu nu prea am adormit la filme, dacă stau să mă gândesc, cu excepţia lui "Lord of the Rings" (partea a treia, cea mai lungă). Foarte bine am dormit, spre consternarea prietenului de atunci, mare fan al filmului :))

Greta spunea...

Rocky! :)))) Da, chiar m-ai făcut să râd. Şi-mi dau seama că, de fapt... pe-ăsta nu l-am văzut :))
Cât despre "House of Cards", într-adevăr, e foarte greu fără subtitrare. Nici acum, la sezonul al treilea, n-aş înţelege mare lucru. E destul de "tehnic" şi, pentru cine nu e familiarizat cu terminologia şi cu sistemul politic american, e-n cea mai curată păsărească.
Încearcă deci cu subtitrare. Şi nici aşa nu te descuraja dacă nu înţelegi toate subterfugiile din prima; de unele te prinzi din mers, altele nu-s aşa semnificative. Intriga te va prinde cu siguranţă, nemaivorbind de jocul lui Spacey.... :)

Carmen spunea...

Aristocats, la toate intrebarile. That was easy! :D

Greta spunea...

Ofcors! Everybody wants to be a cat! :D