joi, 25 iunie 2015

Cum ajung unii la scrisorile de sertar (VIII)


Că de când nu ne-am văzut... cu genul ăsta de postare, vreo doi ani au tot trecut. Nu din vina mea, să știți. Problema este un algoritm implementat de Google: dacă userul este logat, nu mai poți vedea cuvintele cheie care l-au condus la blogul tău. Un interesant izvor de inspirație și amuzament a secat ca urmare a intenției Google de-a proteja intimitatea. Cică. Nu s-au gândit că asta poate fi deosebit de enervant - de exemplu, eu văd în panoul de administrare că blogul apare în primele rezultate la anumite căutări și foarte mult aș ține să aflu pentru ce anume. M-ar ajuta să știu ce-i atrage pe cititori, dar uite de-asta nu mai poate Google... să-i fie de cap.


În fine. Mai am acces la unele cuvinte cheie, dacă s-au folosit motoare de căutare de tip yahoo.com sau ask.com. Sau chiar de la Google, dacă userii nu erau logați (ceea ce se întâmplă tot mai rar, spre decepția mea). Am adunat însă cu greu câteva exemple demne de-a fi menționate :))

- să nu uit ce învăț pun cartea sub pernă - bingo, ăsta e antrenamentul perfect pentru memorie. Numai să ai grijă să fie cartea care trebuie :D Și neapărat să pui în ea o pană de găinușă neprihănită.

- fete dezbrăcate în sfoară - ăăăă... poftim? Păcatele mele cele mari și grele, oare la ce articol o fi ajuns respectivul căutând așa ceva?? Și nu rezultă clar: fetele dezbrăcate fac sfoara (vaidemine) sau stau așa, dezbrăcate.... în sfoară, cumva? (orice o fi însemnând asta).

- parcare laterală stânga pe un podeț fără punct de reper o mașină - sper că individul ăsta n-a luat examenul auto. Parcare pe pod??? Bine că nu în vârf de munte, cu vreo capră neagră rumegând blazată alături. În altă ordine de idei, am dat din cap a pagubă: au fost vremuri când îmi reușea cu măiestrie ”laterala”, mulțumită unui truc învățat de la instructorul auto. Evident, am uitat demult trucul. Așa-mi trebuie, dacă nu mi-am pus mașina sub pernă :))

-  o vizitează pe vecina și o f - pardon, o ce anume cu ”f”? O fascinează? O fierbe? O frământă? Poate o fumează, cine știe :)) Sau o fecundează, mă iertați de vorbă rușinoasă :D

-  dau calul vorba lui Will sertarul cu scrisori - calul nu era acasă. Iar acel Will cred că nu mai primește scrisori demult :))

- prietena mea cu furou mulat - hait! Asta trebuie să fie vecina pe care o vizitează și o f. Cam perverse rezultatele astea, dacă stau să mă gândesc :)))

Cam atât, deocamdată. Sper că v-au amuzat. Și de asemenea, sper să nu mai treacă iar doi ani până la următoarea postare cu nestemate venite pe filiera motoarelor de căutare. Deși s-ar putea spune că de aspectul ăsta a avut grijă Google, drăguțul de el.

4 comentarii:

  1. Mda, sunt cam deocheate, e cazul sa ma uit ce ai mai scris pe blog? hi, hi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, mai uită-te, că parol sunt nevinovată :))

      Ștergere
  2. Buna. Eu am ajuns la acest blog asta iarna cu un search despre emigrarea in Germania. De fapt, cred ca mai intrasem aici uitandu-ma din blog in blog...

    Alina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, sper că ți-a fost de folos ce am scris despre emigrare, deși fiecare experiență e diferită. Dacă ai întrebări, îți răspund oricând, cu toată plăcerea :)

      Ștergere