miercuri, 10 iunie 2015

Bayreuth - cultură și istorie pe schele


După cum vă spuneam în precedenta postare, săptămâna trecută mi-am petrecut câteva zile plimbându-mă cu o prietenă prin Bayreuth, orașul unde locuiesc de aproape opt ani (paranteză: mi se pare incredibil că a trecut atâta timp de când am emigrat). Ne-am frăsunit pe străzi, am sfidat căldura la adăpostul unor parcuri umbroase, am contemplat flori superbe al căror nume nu-l cunoșteam și ne-am zgâit pe dinafară la câteva clădiri istorice. De ce numai pe dinafară? Pentru că-s în renovare. De ani de zile, și mai durează încă vreo câțiva ani până vor fi din nou accesibile publicului. 

Practic, în acest moment, în Bayreuth - un oraș mic, dar cu o istorie foarte bogată și cu un loc aparte în peisajul cultural al Europei, sau de fapt chiar al întregii lumi - nu se poate vizita aproape nimic. Emblematicele sale obiective - casa în care au locuit Richard și Cosima Wagner (construită special pentru compozitor, de către regele Ludovic al II-lea al Bavariei), teatrul Markgräfliches Opernhaus (considerat a fi cea mai frumoasă clădire în stil baroc din Europa) sau Opera Richard Wagner (construită tot special pentru el, cu fonduri donate de același Ludovic al II-lea) - toate acestea sunt în renovare. Și, din ce se pare, tot așa vor fi și-n anii următori. 

Anul 2013 a fost anul internațional Richard Wagner, împlinindu-se 200 de ani de la nașterea acestuia. Pregătirile au demarat în toamna lui 2010 prin acțiuni de renovare ale casei sale, preconizându-se recondiționarea mobilei și construirea unui somptuos muzeu separat. 25 de firme de arhitectură au candidat pentru a obține prestigiosul contract, câștigătorii au fost aleși de un juriu care a deliberat câteva luni și, după câteva declarații de presă extrem de promițătoare, s-au așternut pe treabă.

Treabă pe care n-au terminat-o nici în ziua de azi, deși termenul agreat cu oficialitățile land-ului a expirat acum doi ani. Ba au apărut tot felul de probleme neprevăzute, ba e nevoie de mai mulți bani, stai să aprobe consiliul, ba le-au mai venit niște idei pestrițe... 
Fapt e că în anul internațional Richard Wagner, când orașul a constituit un principal punct de atracție pentru ”wagnerieni” din toată lumea, casa lui nu a putut fi vizitată. Aspect cu atât mai penibil cu cât, și ăsta e un lucru știut de majoritatea, această locuință a fost foarte îndrăgită de Wagner; i-a dat el îmsuși numele (Wahnfried), s-a simțit aici mai bine ca oriunde, a fost foarte prolific din punct de vedere al compoziției, iar toate acestea o fac să fie un obiectiv esențial. Doritorii sunt nevoiți să se consoleze cu niște panouri care, în comparație cu ceea ce se află în muzeu, sunt anoste și enervante.


Dar poate lumea vrea să urce dealul și să vadă Opera Richard Wagner, unde în fiecare an, în luna august, are loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume: festivalul Wagner, pentru care biletele sunt cel puțin la fel de scumpe și de greu de obținut ca la concertul de Anul Nou de la Viena. Ok, urcăm și ce vedem? O clădire în mare parte învelită-n hârtie colorată, asta vedem. 


De acord, fațada este reprodusă destul de convingător, dar tot o butaforie rămâne și, ca vizitator, te simți oarecum tras pe sfoară. Ca să fie tacâmul complet, așa stau lucrurile de vreo doi ani, de când se lucrează cu râvnă (vorbă să fie...) la refacerea fațadei. Și da, așa arată inclusiv în timpul festivalului, lucru care mie mi se pare intolerabil.

În ce privește teatrul Markgräfliches Opernhaus, aici nu și-a mai bătut nimeni capul; nu tu panouri, nu tu reproduceri. Sala e pur și simplu transformată într-un șantier care nu lasă nimic la vedere. Cât mai durează? Cel puțin trei ani, răspunde plictisit nenea de la recepție, interesându-se apoi de unde suntem (pasămite ne captase accentul). România, zic eu. București, zice prietena. ”Ah, Bukarest? Adică orașul ăla de pe Dunăre, nu?” Mmmm, nu, pe Dunăre e Budapesta, nu Bukarest. Stai jos, ai nota patru la geografie pe ziua de azi.

Concluzionând, nu prea aș recomanda nimănui să viziteze Bayreuth în următorii ani, decât pentru parcuri și, eventual, o bere cu yours truly :)) Cele mai importante puncte de atracție sunt inaccesibile. În eventualitatea în care v-am făcut curioși, am scris mai demult, detaliat, despre toate aceste clădiri (aici și aici).

8 comentarii:

  1. Si eu, care as fi vrut sa trec anul acesta pe acolo, special pentru Markgräfliches Opernhaus!
    Bine ca nu m-am hotarat sa fac abaterea de la traseu, ca-mi smulgeam parul din cap. Asta daca n-o faceau cei din grupul nostru inaintea mea. :)
    Ramane sa ma mai gandesc la asta peste trei ani.

    Citrice

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ați fi fost foarte dezamăgiți. Nu pricep ce e-n capul ăstora, ceea ce se întâmplă nu e deloc nemțesc, ca să zic așa :)) În fața teatrului Markgräfliches este o fântână frumoasă, cu statui; până și aia e învelită în hârtie :))

      Ștergere
  2. Poate se gandesc sa faca ceva si pe la fantana aia. cine stie ce idei au? Chestia e ca fac ceva, totusi. In doi ani, in trei ani...in cinci ani. In Bucuresti sunt atatea care stau sa se darame!
    Cladirea mea preferata din Bucuresti este muzeul Enescu. Este atat de frumoasa! Imi inspira ganduri si imagini romantice cand ma uit la ea. Dar...sta sa se darame. N-am vazut, in 12 ani de cand sunt aici, sa faca ceva pentru salvarea ei. Niciodata.
    Asa ca, daca apreciez ceva in tara in care stai (cu invidie spun asta :D ) este faptul ca orice monument, cladire, casa, statuie...ce vrei tu, este intretinuta, reconditionata, valorificata, etc. In doi ani, in zece ani, nu conteaza. Stiu sigur ca, daca merg in orice satuc din Germania, o sa gasesc macar o piatra care sa-mi povesteasca ceva, sa-mi spuna ceva despre trecut, o legenda macar.
    M-am ambalat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate; pe de altă parte, tot legea banului și-a intereselor își spune cuvântul și aici.
      Exemplu: clădirile astea vor fi recondiționate în ani de zile. Nu construite de la zero, ci renovate. Pe de altă parte, în drumul meu spre serviciu trec pe lângă un centru comercial în construcție. Nu am cuvinte să-ți spun cât de repede avansează; au început în martie (de la zero, acolo fusese un teren viran înainte) și acum practic clădirea stă deja în picioare. Se lucrează în continuu, 9 ore pe zi, sâmbăta inclusiv. Inaugurarea e preconizată pentru luna octombrie. Deci în șapte luni construiesc din nimic un ditamai centrul, dar pentru a repara o clădire mult mai mică și mai puțin pretențioasă, cinci ani n-au fost de-ajuns.
      M-am ambalat și eu :)

      Ștergere
  3. P.S. - Tare asta cu alesul taiteilor! Adica a trebuit sa aleg taiteii si pastele din niste poze ca sa pot posta mesajul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm.... trebuie să recunosc faptul că nu mă prind deloc care e treaba cu pastele și tăițeii :) :-S

      Ștergere
  4. Nu sunt specialista in domeniu, dar un centru cumercial se construieste atat de usor! Adica din ceva stalpi, cadre, placi...kk-turi.
    Altceva este cand renovezi/reconditionezi o cladire istorica, un monument, o fatada, un opera de arta. Zic si eu...
    Si daca ma gandesc la Markgräfliches Opernhaus (din ce-am vazut in poze si filmulete) cred ca acolo trebuie lucrat cu penseta si pensonul. :D
    La cat sunt germanii de ticaiti, cred ca studiaza intai fiecare detaliu, fiecare briz-briz inainte sa se hotarasca ce si cum. Si ii admie pentru asta, pentru ca la noi au stricat poarta sarutului aplicand metode barbare.

    in fine, chestia cu taiteii si pastele e amuzanta. Adica, inainte sa postez mesajul meu, trebuie sa recunosc niste mancaruri ce mi se afiseaza in niste poze. Cica: "recunoaste mancarurile cu taitei sau paste din urmatoarele poze" sau: "recunoaste friptura din urmatoarele poze". Asta ca sa demonstrez ca nu sunt robot :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, posibil să ai dreptate, nu mă gândisem din perspectiva asta (apropo de construcția unui centru comercial versus recondiționarea unei clădiri istorice).

      Cât despre tăiței și paste, nu pot să cred!!! :-O Eu am decis din capul locului să nu practic aiureala aia numită ”verificare prin afișare de cuvinte”, că știu că mă enervează și pe mine, ca cititor, atunci când vreau să comentez pe alte bloguri. Și ei ce făcură, au băgat pastele și tăițeii!!!
      Nu pot scăpa de chestia asta, că n-o regăsesc în opțiunile din panoul de administrare, așa că nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc că ai răbdare să comentezi, cu toți tăițeii lor....

      Ștergere