Doza mea periodică de bucurie absolută

Fiind cel de-al optulea concert dirijat de Zubin la care urma să fiu prezentă, s-ar fi putut crede că am început să mă obișnuiesc oarecum cu emoțiile acestui gen de eveniment. Asta cu atât mai mult cu cât mă aflam pentru a treia oară în locația respectivă - Gasteig, sediul Filarmonicii din München.

Într-un fel, e adevărat - nu mai sunt emoțiile de la concertul de-acum doi ani, care a avut loc tot acolo și la finalul căruia urma să-l întâlnesc în culise. Nici emoțiile de la Concertul de Anul Nou de la Viena nu mai sunt. Și e normal să fie așa, împrejurările respective au fost cu totul aparte, dar asta nu înseamnă nici pe departe că mi-e totuna atunci când intru într-o sală de concert, știind că la pupitru va urca Zubin Mehta :) Vor fi mereu emoții, fluturi în stomac, freamăt sufletesc și savuroasă nerăbdare în scurtul moment dintre acordaj și intrarea dirijorului pe scenă. Și vor fi mereu duioșie și drag de omul care mi-a dăruit unele dintre cele mai fericite clipe din viața mea.

Repertoriul concertului de pe 29 mai îmi era doar în parte cunoscut:  uvertura ”Ruy Blas” de Felix Mendelssohn-Bartholdy, concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Johannes Brahms și simfonia a VI-a ”Patetica” de Tchaikovsky, aceasta din urmă fiind singura dintre cele trei lucrări pe care o știam. Eram nerăbdătoare să o aud pentru prima dată live și, în egală măsură, curioasă de celelalte două.

Mendelssohn este melodios, ascultabil, relaxant și foarte plăcut inclusiv pentru un auditoriu mai puțin familiarizat cu muzica clasică. Nu știam uvertura ”Ruy Blas”, dar, având idee despre stilul lui Mendelssohn, eram sigură că-mi va plăcea, așa cum s-a și întâmplat. E o piesă scurtă, a cărei durată nu depășește zece minute, dar e agreabilă și, personal, simțeam că aș putea s-o mai ascult de multe ori în șir, fără să mă plictisesc nicio secundă.

A urmat concertul de pian de Brahms, interpretat de Rudolf Buchbinder, unul dintre cei mai cunoscuți pianiști din lume la ora actuală. Nu-l mai audiasem live, dar numai cu două săptămâni în urmă îl urmărisem la televizor interpretând minunatul concert de Grieg în cadrul evenimentului anual ”Summer Night Concert” desfășurat în aer liber, la palatul Schönbrunn.

Mi-a plăcut, ca de obicei, să asist la comunicarea dintre Zubin, pianist și orchestră. Rezultatul a fost unul omogen și melodios, dar... hmm. Concertul nu mi-a ”spus”, emoțional vorbind, aproape nimic. Nu pot spune că mi-a displăcut și nici că m-a plictisit; dar nu m-a impresionat în niciun fel, nu mi-a atins niciun resort sufletesc. Am ieșit în pauză ușor nedumerită, întrebându-mă de ce-o fi ales Zubin taman concertul ăsta. Gândire de profan, deh... :)) 

Am luat de la barul instalat în foaier un pahar de demisec foarte bun și aromat. Până și vinul era  delicios în seara unui concert de-al lui Zubin. Așteptam cu nerăbdare să ascult pentru prima dată live ”Patetica” lui Tchaikovsky, lucrare considerată capodopera simfonică a autorului și având o încărcătură emoțională atât de puternică, încât Tchaikovsky însuși plângea în timp ce o compunea, după cum i-a mărturisit nepotului său într-o scrisoare. 

Câțiva metri mai încolo, Rudolf Buchbinder oferea autografe celor care cumpărau CD-urile lui, expuse la vânzare. ”Vrei?”, m-a întrebat soțul. Mnu, nu voiam. Buchbinder este un pianist de calibru mondial, dar mie nu-mi spune mare lucru. În tot cazul, nu într-atât încât să-mi doresc un CD semnat de el. Chestiune de gust; când am să merg la un concert susținut de Lang Lang, altfel vor sta lucrurile. ”Ehei, dacă ar fi dat altcineva autografe...”, am suspinat cu nostalgie. ”Dacă ar fi dat altcineva, nu mai apuca să intre la partea a doua a concertului”, a replicat omul. Scurt și la obiect :)) Are dreptate, ce să zic :D Și, oricum, eu AM autograf de la altcineva ;))

Da, mi-a plăcut. A mișcat ceva în mine, așa cum mă așteptam să se întâmple, deși n-a fost o experiență atât de răscolitoare precum aș fi crezut că va fi. ”În această simfonie sunt reflectate toate visele mele”, spunea Tchaikovsky, el fiind cel care-a dirijat lucrarea la premiera acesteia din 1893, cu numai câteva zile înainte de-a muri.

A fost (încă) o seară frumoasă, pe care o voi arhiva într-un sertar aparte al inimii. Sertar pe care-l redeschid mereu cu aceeași dragoste și voluptate și care îmi este mereu de ajutor atunci când am nevoie de combustibil sufletesc.