După vizita de trei zile a prietenei mele, interval în care am străbătut orașul Bayreuth în lung și-n lat și-am tras o raită de câteva ceasuri și prin Nürnberg, rezumatul arată cam în felul ăsta:
- am râs cum n-o mai făcusem de ani de zile. Chicoteli, hohote, sughițuri, senzații tip ”mă dor burta, coastele și obrajii”. Mai pe scurt, fitness facial :D
- nemții au dat în boala renovărilor. Peste tot am găsit schele, macarale, clădiri istorice imposibil de vizitat, șantiere. Știu că-s zeloși, dar pardon my French, de data asta chiar aș spune că a dat strechea-n ei. Voi relua subiectul într-un post separat, ca să bombănesc pe îndelete și în tihnă.
- am aflat ce înțeleg ăștia prin ”Zitronenlimonade”. Credeați cumva că e limonadă de lămâie? Nimic nu știți. Așa credeam și eu, nu de alta. Sprite. Asta e limonada lor. S-P-R-I-T-E. Era prima dată când comandam limonadă (sau credeam că asta comand, în fine), drept pentru care am făcut ochii cât farfuriile. ”Din moment ce băuturi precum Coca Cola sau Pepsi sunt menționate ca atare în meniu, de ce lui Sprite i se spune limonadă?”, am întrebat chelnerița. ”Lumea nu prea înțelege ce e Sprite”, zice. Voi ați priceput ceva din explicația asta? Nici eu, dar am tras concluzia că Sprite o fi ceva mai timid de felul lui și l-am băut cu înțelegere.
- m-am bronzat ca tractoriștii, în formă de tricou adică. Și-n formă de sandale. Sunt o veritabilă divă, ce să mai discutăm :))
Bonus (adică nu are legătură cu vizita asta): am comandat o rochie de ocazie și-am fost entuziasmată să constat că pachetul a ajuns în numai două zile. Entuziasmul m-a ținut până când l-am deschis și-am constatat că-n loc de rochie, am primit o bluză. Eroare de ambalare, știu foarte bine cum se poate întâmpla așa ceva. L-am trimis înapoi și-acum sunt cam mofluză, pentru că de rochie chiar am nevoie, aia părea să fie ideală și nu știu dacă va mai fi pe stoc până se rezolvă încurcătura cu articolul greșit trimis. În fine, asta a fost o paranteză, oi vedea ce și cum.
Repede a mai trecut săptămâna asta de concediu.
Ziua de luni n-are viață socială, în concluzie. Mă duc să reflectez intens cu ce să mă îmbrac mâine.
8 comentarii:
Bun așa,cu zile pline de plimbări,zâmbete și bucurie! Acuma,că ești iar prin preajmă (vorba vine) aștept detalii despre rochie.Lungă,cât de lungă, colorată, cât de colorata și așa mai departe.Oricare-o fi ea ocazia la care o s-o porți,să fie ceva tot ceva cu lifting facial și bujori în obrăjori.
O săptămână liniștită!
Carmen
Bine ai revenit si ma bucur sa aud de zile pline de chicoteli si rasete.
Cum a spus si Carmen - asteptam detalii despre rochie :)
Cris
Pai da, si rochia? :)
Nici nu ma indoiam ca n-o sa fie bine cu prietena ta in preajma! :) Si eu imi incurajez prietenele sa vina mai des la mine, nu ne iese intotdeauna, dar traiesc intens fiecare ocazie :). Una e cand ma duc eu acasa si ma impart intre mai multe persoane si alta e cand vin ele aici, nu-s decat a lor ...
Rochia e pentru două nunți :D adică anturaje diferite, deci merge :)) Nu e cine știe ce: un albastru stins, de mătase, până la genunchi, nu foarte decoltată și cu un brizbriz de mărgeluțe pe corset. Okkkk, sper să o primesc de data asta :)) (am comandat-o din nou, dar nu mă bucur până n-o văd :D).
Te îmbrățișez :)
Mă bucur așa de mult să revin și să vă regăsesc aici :) Detalii am dat mai sus, speeeeeer să primesc rochia de data asta, că dacă nu, îi scalpez pe-ăia :))
Au fost 3 zile foarte pline, într-adevăr. Nici nu mai știu de când nu mai apucaserăm să stăm de vorbă pe îndelete - vorba ta, când mergem acasă ne împărțim și nu apucăm să stăm cu nimeni atât cât am vrea de fapt.
Mda si eu am cascat ochii prima data cand mi-au adus Sprite. Dar acuma stiu diferente intre Sprite (Zitronenlimonade) si limonada true (hausgemachte Limonade).
Deci nu sunt singura care nu știa :)) Fi-le-ar Sprite-ul de râs să le fie...
Trimiteți un comentariu