O zi pe urmele lui Bach (II)

Știam că nu vom putea dedica prea mult timp plimbării prin Leipzig, pe unde-am trecut la întoarcerea de la Berlin, dar ne asumaserăm asta și ne propuseserăm obiective realiste: masa de prânz, o plimbare prin zona pietonală și vizitarea bisericii Sf. Thomas, unde Johann Sebastian Bach a fost cantor timp de 27 de ani și unde este înmormântat.

Misiune îndeplinită! Ba chiar și cu un mic bonus pentru snoaba de yours truly :)) Ne-am început plimbarea de la gară, pe care eu țineam neapărat să o văd; este cea mai mare gară din Europa și se spune că este una dintre cele mai frumoase din lume. 

Foto Wikipedia

Ne-a plăcut. Mie mi-a amintit de gările din filmele americane realizate în perioada interbelică. Parcă mă așteptam să-i văd pe Clark Gable sau pe Marlene Dietrich apărând de undeva :)) De altfel, a fost deja folosită ca decor pentru câteva pelicule: ”Mr. Nobody” (2009, cu Jared Leto și Diane Kruger), ”Obsession” (1997, cu Daniel Craig) sau ”Shining through” (1992, cu Michael Douglas și Melanie Griffith).

Plimbarea prin zona pietonală a fost o încântare. Tipică pentru orașele germane, cu restaurante și magazine de toate felurile pe ambele părți, colorată, plină de viață și de freamăt. Adică exact pe gustul meu :)

Am găsit ușor biserica Sf. Thomas și ne-au cam trecut fiorii numai văzând-o. Gândul că Bach a activat aici aproape trei decenii, că fiecare loc de acolo poartă amprenta prezenței lui, era intimidant. Ne simțeam mici, din toate punctele de vedere. 

Pe lângă activitatea specifică unui cantor (acompanierea la orgă a slujbelor religioase, dirijarea corului șamd), Bach trebuia să predea muzică elevilor de la școala de canto - o activitate care-i displăcea profund și de care se debarasa ori de câte ori avea ocazia, atribuindu-le ingrata sarcină discipolilor săi. De asemenea, trebuia să compună câte o cantată nouă în fiecare săptămână, pentru a fi interpretată la slujbele duminicale. Mi se pare un concept aproape imposibil de pus în practică; nemaivorbind de inspirația pe care era obligat s-o aibă cu regularitate, cantata trebuia parcursă și repetată împreună cu membrii corului, pentru ca aceștia s-o poată cânta peste câteva zile, la slujba săptămânală. 

Este de domeniul fantasticului, cu-atât mai mult cu cât a făcut asta câțiva ani în șir. Aceasta e una dintre explicațiile pentru vastitatea compoziției sale (din care oricum o bună parte s-a pierdut, un fiu de-al său vânzând multe din compozițiile tatălui, fără să știe ce valoare aveau de fapt). În total, a compus 295 de cantate, dintre care s-au păstrat doar 191. Nu-i de mirare că Beethoven a spus despre el că ”nu pârâu, ci ocean trebuia să se numească” (în germană, Bach înseamnă ”pârâu”). 

Orgă de factură barocă, foarte asemănătoare celei din perioada lui Bach

Mormântul lui Johann Sebastian Bach

Nu-mi găsesc cuvintele, nici atunci nu mi le-am găsit :) Am stat doar și-am privit minute în șir. Îmi aduc aminte că i-am spus soțului că, dintre marii compozitori, Mozart este singurul care nu are un mormânt. Ceea ce mi se pare trist și cumplit de nedrept.

La ieșirea din biserică ne aștepta Bach, la picioarele căruia am stat.

Încheind această vizită, ne-am dat seama că ni se întâmpla ceva deopotrivă uman și prozaic: ni se făcuse foame. Ne-am hotărât pentru un restaurant indian, unde am mâncat o specialitate pe bază de pui și, evident, sos curry, cu garnitură de orez. Deloc surprinzător, m-am gândit la cineva anume :)) A fost delicios. Cred că devin tot mai mult un fan al bucătăriei indiene, deși multe dintre mâncăruri sunt picante, ceea ce nu prea e pe gustul meu. Dar se mai schimbă omul, deh :))

De la un magazin din zona pietonală am cumpărat un suvenir: o cană cu portretul lui Bach. Mi se pare cea mai veritabilă, dacă pot spune așa, amintire din Leipzig, oraș care va fi pentru totdeauna asociat cu el. Și-a găsit locul alături de cana cu Mozart, pe care-am cumpărat-o acum 11 ani din Salzburg. Și lor li se va alătura o cană cu Beethoven, pe care o voi cumpăra, de unde altundeva decât din Bonn, atunci când voi ajunge acolo. Mă numesc Greta și sunt snoabă :))

(Recitind articolul, simt nevoia unei precizări: am cumpărat o cană, și nu un CD cu muzică de Bach, pentru că am deja o bună parte din compoziția lui, unele dintre creații chiar în mai multe exemplare, în interpretarea unor orchestre diferite. Și oricum, exceptând situațiile speciale, prefer să cumpăr CD-uri, DVD-uri etc doar de pe Amazon; prețul este mult mai convenabil). 

N-am avut timp pentru muzeul Bach, deși cu siguranță ar fi fost interesant. Ne-am plimbat prin centru, care ni s-a părut foarte aerisit și oarecum rece. Dar se prea poate ca impresia asta să se fi datorat prejudecății; Leipzig face parte din fosta RDG. 

A fost o zi cu siguranță deosebit de interesantă și, pe undeva, copleșitoare. Pentru noi, cea de-a doua zi pe urmele lui Bach, după ce acum patru ani am vizitat casa unde s-a născut, în orășelul Eisenach din landul Thüringen :)