miercuri, 6 aprilie 2016

Mici bucurii (II)


De la prima postare din categoria asta au trecut câteva luni bune. Motive de-a mă bucura, slavă Domnului, am mai avut de-atunci, dar fie le-am lăsat să treacă pe lângă mine fără să le savurez pe îndelete, fie am scris despre ele în altă formă. În seara asta însă mi-am dat seama că-n ultima vreme mă pomenesc zâmbind din următoarele motive:

- Am frezii, am frezii, am frezii. Pardon de repetiție, dar sunt entuziasmată - dac-ați ști de când le caut. Pur și simplu nu dădeam de ele, deși teoretic știam că există și pe-aici, dar nu-mi ieșeau în cale. Acum le-am găsit și le iubesc, una-două îmi cufund nasul în ele și inspir adânc. Spre sfârșit de mai vor apărea și bujorii. Dacă aș mai găsi liliac și lăcrămioare, mulțumirea mea ar fi deplină. Dar florile astea chiar nu le-am văzut pe nicăieri. 


 - Primăvara răsar nu numai ghioceii, ci și... vă amintiți, nu? Exact, șantierele stradale! :)) Oh boy, what a joy. Not. De data asta însă, parcă-parcă aș spune că treaba asta e cumva și-n avantajul meu. Sper să nu mă pripesc zicând așa, hmm. Pasămite am șantier chiar cum ies din bloc, adică strada pe care locuim e-n renovare. Sau în demolare, depinde cum vrem să spunem :)) Un sens a fost închis complet și se lucrează amarnic la canalizare și, deducem noi din ce-am văzut până acum, reasfaltare (lucrările sunt abia la început, au demarat acum câteva zile, deci nu-i prea clar ce-au de gând). Evident, locurile de parcare de pe sensul blocat nu mai sunt disponibile, ceea ce-mi dăduse dureri de cap. Sunt multe mașini în zonă și nu era mereu ușor de găsit loc de parcare nici înainte de-a se apuca ăștia de scormonit asfaltul. În mod curios însă, constat că locurile de parcare, departe de a se împuțina, au devenit mai multe; pur și simplu, au dispărut o mulțime de mașini. Habar n-am unde și nici nu țin să aflu; sper doar să rămână acolo, indiferent unde e ”acolo” ăsta :)))

Apropo de parcare, sunt ceva mai bună decât în urmă cu trei ani. Dar nu cu mult mai bună. Asta ca să înțelegeți de ce șantierul ăsta fusese o sursă de stres încă de când am aflat că este plănuit. Dacă vreți să știți ce talent înnăscut la parcări sunt... citiți aici :) Cine râde, a încurcat-o. Să nu ziceți că nu v-am prevenit :D
(Da, reparaseră carosabilul și acum trei ani. Și ce dacă? Un detaliu ca ăsta nu-i împiedică pe nemți să repare iar :)) ).

- Am avut o evaluare la serviciu (de fapt, cea dintâi în 5 ani; până acum nu s-a practicat chestia asta la noi, dar i-a găsit și pe ei zelul). Nu aveam mari emoții, adică știam că-n general îmi fac bine treaba și puține ar fi aspectele unde mi s-ar putea reproșa diverse. Chiar și așa am fost surprinsă de cât de bine m-a punctat șefa la toate capitolele (competență, cunoștințe, relații intercolegiale, punctualitate, inițiativă șamd). Pe de altă parte, recomandarea care mi s-a făcut a fost aceea de-a avea mai multă încredere în mine. Bonus: am băut cafea făcută la aparatul lui Musiu Șarl. Fooaaarte bună.

- Azi-noapte am avut un vis tare frumos. Urcam scările unei clădiri celebre, alături de cineva drag care mă ținea de umăr. Vorbeam ceva, bineînțeles că nu-mi aduc aminte ce (deși sunt convinsă că era foarte interesant, grrr), între noi parcă era o anume complicitate și aveam o incredibilă stare de bine, care a persistat și după ce m-am trezit. Zâmbesc și acum, scriind. Mai vreau astfel de vise. Îmi doresc să fi fost o premoniție... :)

Pe voi ce v-a făcut să zâmbiți în ultima perioadă? :)

12 comentarii:

coco spunea...

super frezii, brava...eu nu am :))
incerc sa zambesc mereu la cate ceva!

Anonim spunea...

Iti doresc sa ai cat mai multe astfel de bucurii :)
Cu parcarea te inteleg. Am luat masina si eu singura de cateva ori in ultima luna, de nevoie, nu ca as fi vrut si asta era marea mea emotie. am parcat perfect, am facut si poze sa am dovezi, m-am descurcat si pe strazi inundate. Mentionez ca sotul nu era in masina. Daca e cu mine, aleluia, m-am emotionat toata ca o adolescenta si ma pierd fara ca el sa zica ceva :)))
Si si eu am primit zambilaaaaa doamne cum mirosea!!!
Cris

Anonim spunea...

Spun "babele" ca atunci cind visezi ca urci e de mare bine! Numai bine! (Doina)

Narcisa - Maria spunea...

Ma duc sa-mi iau cateva flori. Cele pe care le am s-au uscat. :)

Adela Tarpan spunea...

Bre iti dau lacramioare de la mine ca nu stiu cum sa scap de ele din gradina. Ele si menta ce imi scot peri albi. Se intind fara masura. Au ajuns si in gazon. Cred ca daca le as lasa mi ar creste si in varful nasului.

Greta spunea...

Da,cred că e unul dintre secretele simple, dar atât de importante ale vieții: să găsim mereu un motiv de a zâmbi :)

Greta spunea...

Bravo, Cris, știu ce fain e sentimentul! :) Gata, se numește că ți-ai făcut rodajul, de-acum tot înainte cu curaj :)
La începuturi, mie-mi venea să-i sun pe toți să le comunic: am mers singură cu mașina, yey :))) Și-mi aduc aminte ce mândră am fost de mine când am realizat că, în oraș, mergeam cu mâna stângă pe volan și cu dreapta pe ambreiaj, ca șoferii experimentați (ceea ce eu evident că nu eram, dar vai de mine, nu-mi mai încăpeam în piele :)) )
Săru'mâna de gândul bun! :)

Greta spunea...

Mulțumesc mult, Doina! :) Of, sper să fie așa cum spui, că mare nevoie am...

Greta spunea...

Bună decizie :) Și pentru mine a devenit o obișnuință să am flori în vază în fiecare zi :)

Greta spunea...

Vaaaaai, deci cum să-ți scoată peri albi lăcrămioarele? Uofff, de-am locui ceva mai aproape una de alta, pe toate le-aș lua!

Mirela spunea...

Freziile sunt florile mele preferate. Sau bujorii? Nu ma pot hotari! Imi place sa merg la Piata de flori (Rahova) si sa imi iau multe flori de acelasi fel.
Micile bucurii sunt cea mai buna dovada ca esti vie:)

Greta spunea...

Mare dreptate ai, Mirela :) Și eu simt că trăiesc atunci când am parte de asemenea experiențe :)