Dieta, ca semnalizarea

Știți bancul cu semnalizarea, nu? Merge, nu merge, merge, nu merge, merge....

Ei, cam așa e și cu dieta mea, pe care de fapt nu știu dacă să o numesc dietă sau stil de viață sau, mai prozaic (dar probabil mai aproape de realitate),  încercarea de a mă menține la măsura 38.

Principala problemă pe care cred că o am constă în stilul dezordonat, pe alocuri chiar haotic, în care trăiesc și deci, și mănânc. O săptămână încep serviciul la ora 6, prin urmare plec la 5 de acasă. În ultima vreme am început să mănânc micul dejun chiar și la aceste ore inumane, chiar dacă pentru asta trebuie să mă trezesc în jur de ora 4 (înainte mă trezeam la 4:30, dar nu mai aveam timp să mănânc, iar pe la 7:30 cel târziu, cu ochii-n monitor și între două telefoane, simțeam că mă ia cu leșin de la stomac). Vin acasă în jur de 4 după-amiaza, mănânc, pe la 8 seara mai legumesc ceva și orvoar, noapte bună, sănătate, bucurii. Partea proastă e că dorm prost - "îndesat", s-ar putea spune, iar asta numai de bine nu e (am citit pe undeva că dereglările de somn atrag și probleme de greutate).

Asta e săptămâna cât de cât normală, dacă nu pun la socoteală trezitul în aproape creierii nopții. Weekend-ul nu se ia în calcul, și ăla e normal. Urmează săptămâna în care încep munca la 9:30, deci cu trezit la ore mai normale, mic dejun tot normal, problema aici fiind că peste zi la serviciu nu pot mânca - efectiv "nu intră" - deci seara pe la 8 mă năpustesc asupra mâncării ca vaca-n lucernă. 

La sugestia unei prietene, încerc să am o alimentație cât mai bogată în proteine, ceea ce n-a fost o idee rea. De ciocolată nici nu mai mi-aduc aminte de când nu m-am mai atins. Mă străduiesc să mănânc mai multe fructe, dar și ele sunt cu schepsis, pentru că nu toate sunt recomandate când vrei să slăbești - bunăoară, îmi plac mult bananele și strugurii, dar cică-s big no-no în dietă. Iar de ananas și pepene m-am cam plictisit. 

O (altă) problemă pe care o am e că n-am răbdare să gătesc - și nici nu-mi place, dar să zicem că la o adică mi-aș impune-o. Însă cum să poți sta să meșterești ceva în tigaie când tu nu vezi decât mâncare în fața ochilor? Așa că mă mulțumesc cu niște brânză, ceva salată, niște roșii, pui rece, ouă fierte, d-astea.

Nu pot spune că nu am rezultate. De la 65 de kilograme, cât ajunsesem să am când m-a apucat damblaua și-am zis că așa că nu mai merge, am ajuns la 62 în câteva săptămâni. De fapt, azi-dimineață aveam chiar 61,9 și-am simțit că-mi ador cântarul pe care-l boscorodisem de-atâtea ori până atunci :))) 

(Paranteză: în perioada 65, un coleg m-a întrebat dacă sunt gravidă. Și vorbea serios! Păcatele mele... Purtam un tricou ceva mai larg, dar orișicât). 

Dar cum se explică titlul. Păiii.... dacă o zi - o singură zi - nu-s atentă și mă dezmățez cu niște înghețată, a doua zi am 700 de grame în plus, de-mi vine să șutez cântarul pe geam. Nu prin geam, că mai am nevoie de el. Totuși. 

Și, ei bine, sunt cam frustrată din sus-numitul motiv. Totul e ok atâta timp cât sunt atentă, foarte atentă la ceea ce mănânc. Dar cel mai mic derapaj mă dezechilibrează și am nevoie de minimum 3-4 zile să dreg excesul. 

De curând, o cititoare mi-a trimis pe mail un exemplu de dietă vegetariană, cu fructe, legume și lactate (mulțumesc!!! 🙂). Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenția e faptul că, mi-a scris ea, nu s-a mai îngrășat după ce a încetat dieta. Asta mi se pare deosebit de atractiv și cred că după ce mă întorc din vacanță (AMR 2 săptămâni, yey), cred că mă apuc de ea.

Între timp, dacă aveți idei despre cum se poate menține greutatea obținută, please share 🙂