Ce nu ne-a plăcut în Mallorca

După ce-n prima zi după concediu ai găsit 239 de mail-uri (pe care, chiar dacă-n mare parte nu mai erau relevante, tot a trebuit să le triez și să citesc în diagonală, măcar cât să știu că le pot șterge având cugetul împăcat) și după ce restul săptămânii ai fost ocupată să rezolvi niște chestii urgente, se numește că energia e la cote de avarie. Așa că azi nu povestim despre mare și palmieri și ce-a fost frumos în Mallorca, ci răsturnăm un pic ordinea și scriem despre ce nu ne-a plăcut. 

1) Costurile exorbitante ale șezlongurilor și umbrelelor de plajă.

Am identificat două categorii: fie șezlonguri fixe (pe care puteai sta așadar numai la orizontală) cu saltele subțiiiiri, acompaniate de umbrele din pai, destul de mici și care nu te fereau decât foarte puțin de soare - astea erau mai accesibile: 16 euro pe zi pentru două șezlonguri și o umbrelă.

Categoria a doua era așa-numita zonă VIP - șezlonguri pliabile cu saltele ceva mai groase și umbrele mari, care protejau bine. Eh, domnia se plătește, zice o vorbă din bătrâni - deci aici 2 șezlonguri și o umbrelă costau 45 de euro pe zi. 

Evident, am fi putut să stăm pe cele de 16 euro, sau să punem prosopul direct pe nisip, dar voiam să ne simțim confortabil, că de-aia eram în concediu. Am făcut plajă 3 zile, deci se poate spune că am dobândit un bronz valoros 😃 (destul de slab, de altfel, că ne-am cremuit amândoi cu un maglavais cu SPF 50). 

Serios, 45 de euro pe zi e o gălăgie de bani. Mai ales că nu-i ca și cum trebuie să pescuiești în fiecare zi șezlonguri proaspete 🙄

2) Vânzătorii ambulanți. 

Dacă la Mamaia, acum 2 ani, ne amuzam de ceea ce suna a perversiune ornitologică în toată regula (”Arde tare, frige tare, crește cocoșelul mare, de la porumbel cu sare!”, ”Gogoșica, gogoșica lasă lată păsărica!” sau ”Pentru domnii puși pe fapte, avem porumbel cu lapte!”), pe plaja din Can Pastilla ne-am cam enervat.

Niște asiatici îți ofereau masaj și nu se lăsau descurajați de un prim refuz; se aplecau și, în încercarea de a te convinge, începeau să-ți frece degetele de la picioare 😏 

Mult mai antipatici erau cei care vindeau fructe. Erau mulți și aveau voci ascuțite și pătrunzătoare, de-i auzeai de la zeci de metri, în ciuda tumultului specific unei plaje: “Melona, meloooona, cococooooos, ananaaaaaas, melona-melona-melonaaaaaa, ananaaaaaas, melona, coco-coco-cocooooosssss!”.😵

3) Lipsa toaletelor pe plajă.

Aveai doar varianta unor terase. Mi se pare o neglijență pe cât de semnificativă, pe atât de enervantă la o adică. 

4) Prețurile care variază în funcție de limba vorbită și de.... sex.

Pe-asta am lăsat-o la urmă pentru că m-a enervat cel mai puțin. De fapt, mai degrabă m-a amuzat - ”ia te uită și la ăștia...”. 

Mă deprinsesem ca-n fiecare zi, după masa de prânz, să cumpăr o cafea de la o cafenea din apropierea hotelului. O beam în cameră, pe răcoare. 

În primele zile am cerut în engleză: ”one coffee to go, please, thank you, bye”. 

1,50 euro. Nu mi s-a oferit bon, drept că nici eu n-am cerut. Știu, ar fi trebuit, dar vorba lui Darren Cahill, c'mon... era doar o cafea.

Într-o zi, fără să mă gândesc prea mult, am zis din reflex(ul dobândit după câteva zile de auzit spaniolă în jur): ”Un café para llevar, por favor”.

1,40 euro. Cu bon (deși nici atunci nu cerusem). 

Ete-a naibii, am mustăcit. Dacă am cerut în spaniolă, se ieftini cafeaua cu 10 cenți. Și-mi dau și bon.

Altădată mi-a luat jupânul cafea. Cât ai dat pe ea, mă interesez. 

1,40 euro, zice. Ai cerut în engleză? ”Da”. 

M-am scărpinat în cap. Deci lui de ce i-au dat cu 1,40, deși nu vorbise spaniolă? Curat discriminare! 

(Știu ce-o să ziceți - că normal ar fi fost să ne uităm la prețuri. Trebuie să mă fi uitat, dar nu le-am reținut. Și de cerut ceream de fiecare dată la fel, așa că tot nelămurită am rămas). 

Lăsând la o parte cele de mai sus, a fost frumos - în special excursiile în Palma, la Valldemossa și
Port de Sóller. Mallorca e o insulă unde găsești atât munte cât și mare, ceea ce întotdeauna mi s-a părut fascinant la o locație.