La pas prin Cetatea Eternă (VIII)

Îmi propusesem să termin serialul despre Roma până plecăm în următoarea vacanță - ceea ce se poate spune că-mi reușește pe jumătate, având în vedere că am revenit din Mallorca și mai am cam 40% din concediu, mâine urmând să plecăm la niște prieteni în Elveția până la sfârșitul săptămânii. Iar de luni încolo, să te ții... ne așteaptă o perioadă extrem de încărcată, cu stres și schimbări de toate felurile. Din fericire, de bun augur - dar asta nu înseamnă că nu va fi cu nervi tocați ca zarzavatul de dat la rațe.

Revenind așadar la subiect.... despre care vă previn că nu-l recomand spre lectură dacă vă e foame. Închei foiletonul din Roma cu povestea despre bucatele care mi-au rămas în amintire (emoticon_care_oftează_adânc_și_demn).

O să-ncep cu singura chestiune care nu mi-a plăcut - și care, poate, va părea ciudată. Dom'le, știu că e greu de crezut fiind vorba de Italia, dar anevoie am nimerit și eu o cafea bună.

Dacă am zis ”espresso”, mi-au dat o minusculă ceșcuță cu un deget de lichid atât de concentrat încât aveam senzația că beau nicotină. 

Dacă am zis ”cafea normală”; mi-au dat o jumătate de ceașcă - iată, un vizibil progres - care conținea un lichid maro, transparent și cu foaaarte vagi arome asemănătoare cafelei. Facepalm.

Abia când m-a învățat cineva să spun ”americano” am primit o cafea întreagă la cap - dar până atunci am luat de la McDonalds, numai acolo nu mă simțeam trasă pe sfoară :)))

Asta nu e o ceșcuță, e un păhăruț foarte micuț cu espresso. Pe care, vorba lui Mălăele, l-am băut - în Cupola Bazilicii Sf. Petru. Păi se putea s-ajungă a voastră acolo și să nu se lege de-o cafea?

Cappuccino + Canolli = hrana zeilor. Nu mai rețin ce umplutură avea, ceva cu Ricotta parcă - dar atât de bun, că aproape-mi părea rău de fiecare înghițitură. Și coaja aia crocantă, mmm....

Documentându-ne în prealabil, aflaserăm că e recomandabil să mănânci în Trastevere, că e convenabil și bun. De bun, mi-aduc aminte doar deliciosul fresh de portocale roșii. Dar convenabil sigur n-a fost, adică raportul gust - preț a fost dezechilibrat - și nu în sensul bun. Mă rog, n-om fi ales noi localul potrivit. 

Foarte bine și cu prețuri de bun-simț am mâncat în schimb la un restaurant găsit la întâmplare în apropiere de Piazza Navona, care se numește L'Orso 80. Am comandat tagliatele cu somon, la care am băut un pahar de vin alb, iar omul a mâncat pizza. Mâncarea a fost excelentă, pastele fragede, sosul foarte fin și aromat, completându-se perfect cu vinul. Am gustat și din pizza jupânului și dacă n-aș fi făcut deja o burtă de greiere de la paste, aș fi fost în stare să comand și eu una, atât de bună era.
Poze n-am, că în primă fază eram lihniți, iar apoi nu ne-am mai gândit la asta, ocupați să savurăm bucatele. Dar dacă n-am poze cu mâncarea, am în schimb unele din fața localului, cu o camionetă care livra flori pentru terasă.

Femeia care, am dedus noi, era patroana restaurantului a ieșit să discute cu șoferul și avea câteva obiecții referitoare la flori. S-au antrenat într-o discuție foarte animată - după tipicul italienesc, aș spune - și pentru noi a fost fabulos să asistăm la așa ceva (găsim limba italiană a fi deosebit de plăcută și melodioasă, iar gesturile lor sunt de-un comic irezistibil - pentru noi, că ei cel mai probabil nu ne împărtășesc părerea).

De asemenea, ceva mai devreme am asistat la o demonstrație de virtuozitate în ale parcării - o  femeie a reușit să parcheze perfect mașina albă, deși spațiul era extrem de îngust și toți care eram pe terasă am urmărit manevrele cu sufletul la gură. Pare simplu, dar atât de puțin loc era încât nimeni nu credea că va izbuti s-o parcheze fără s-o zgârie.

Dacă ajungeți la Roma, vă recomand acest restaurant. Bag seama că are niște recenzii excelente - pe deplin meritate, pot spune.

Cea de-a doua recomandare pe care din tot sufletul v-o fac e-n special pentru aceia dintre voi cărora le place tiramisu.
Frații mei, vă conjur. Pentru nimic în lume nu ratați Mr. Tiramisu 100 - denumit așa pentru că exact atâtea feluri de tiramisu are. Dacă despre Canolli am spus că e hrana zeilor, ei bine tiramisu de aici este... răsfățul suprem al lui Zeus.
Personalul este foarte simpatic, toți tineri și vorbitori de engleză. Amabili și foarte dispuși să te ajute să te hotărăști - lucru nu tocmai simplu, la asemenea varietate - și buni cunoscători ai produselor pe care le vindeau. E suficient să citești regulile lor ca să-ți dai seama că sunt toate șansele să ai parte de-o experiență mai specială.

Așa arată cel mai bun desert pe care l-am mâncat vreodată. Ăsta era cu pecan și sirop de arțar. Poate n-arată prea comercial, dar vai, cum eeeeee.......

Am mai trecut pe acolo, am mai mâncat unul cu fistic și ciocolată albă (emoticon_care_bocește_de_dor) și pe toate le-aș fi mâncat... Doamne, cum îți mai mergeau la suflet.

Și acum, acestea fiind spuse.... închei aici serialul despre una dintre capitalele europene la care visam de multă vreme. Sper că v-a plăcut să călătoriți cu mine 🙂 și ne revedem la secțiunea ”Călătorii” cu povești din Mallorca, Elveția, precum și cu îndelung amânatul foileton american.

Arrivederci, Roma 🙂