Hello Darlin' - povestea adevărată a lui J.R. Ewing :)

Se știe că titlul unei cărți are o importanță covârșitoare, uneori poate decisivă, pentru succesul pe piață al respectivei publicații, prin impactul pe care-l poate avea (motiv pentru care nu înțeleg de ce s-a propagat, pe piața de carte românească, tendința titlurilor-cârnat; dar asta-i altă discuție...). În cazul unei autobiografii, mi se pare cu atât mai important; aș spune chiar definitoriu. Titlul unei autobiografii cristalizează în câteva cuvinte însăși esența a ceea ce este omul care a scris-o. 

”Partitura vieții mele” e un titlu ideal pentru autobiografia unui dirijor, ”A trăi pentru a-ți povesti viața” dă clar de înțeles că autorul este el însuși un om al literelor, ”Open” este un minunat joc de cuvinte perfect ales pentru povestea unui jucător de tenis... iar Larry Hagman, pe care practic întreaga planetă îl cunoaște drept J.R. Ewing din ”Dallas”, nu putea găsi pentru autobiografia sa un titlu mai nimerit decât ”Hello Darlin' ". 

Fie și numai pentru efectul dat de asocierea cu poza atât de expresivă, și tot mi se pare cel mai bun titlu posibil. De câte ori luam cartea pentru o nouă repriză de lectură, mi se părea că mi se adresează direct mie personal. Parcă-l auzeam, de fapt. I-am și răspuns, în treacăt fie zis, dar să nu mai ziceți la nimeni 🤫

Inițial mă gândisem că este un salut tipic texan (analog personajului său, Larry Hagman s-a născut în Texas). Aveam dreptate, dar s-a dovedit a fi mai mult decât atât: este salutul pe care l-a adresat Lindei Gray, interpreta lui Sue Ellen, când s-au întâlnit prima oară, chiar înainte de începerea filmărilor. ”Nice to meet ya, husband”, i-a răspuns ea - și acela a fost momentul în care Hagman a știut că are partenera perfectă pentru rol. 😃

A fost un copil iubit de către părinți, dar a avut o viață destul de complicată. Mama lui a fost de asemenea o actriță cunoscută în epoca respectivă, așa că el a crescut practic în lumea showbiz-ului și a realizat destul de devreme că vrea să fie actor (după ce a recunoscut că e prea leneș pentru a deveni avocat, cum și-ar fi dorit tatăl lui). Drumul nu i-a fost ușor și s-a folosit când a avut ocazia de relațiile mamei sale - recunoscând, fără pic de ipocrizie: “A lot of people criticize nepotism, but hell, it worked for me”. A avut foarte multe roluri micuțe, a jucat și teatru (deși nu i-a plăcut niciodată în mod deosebit) și a încercat să scape de înrolarea în războiul din Coreea argumentând că e... miop. ”I'm in deep shit”, a concluzionat el după ce a dat peste un soldat care avea vederea mult mai slabă decât a lui și, cu toate acestea, fusese recrutat. 

Succesul l-a cunoscut cu sitcom-ul ”I dream of Jeannie” în care a jucat alături de Barbara Eden, însă mărturisesc faptul că am trecut destul de repede peste asta - deși a fost un episod marcant al vieții lui. Eram nerăbdătoare să ajung la epoca ”Dallas” - serial care l-a găsit într-o perioadă în care o ducea foarte prost cu banii și telefonul se încăpățâna să nu sune. Având de ales între un rol bine plătit și cel al lui J.R., remunerat mai modest, s-a decis fără ezitare pentru acesta din urmă (soția lui, Maj, citise prima scenariul: ”Larry, this is it! We found it!”). 

Filmările pentru ”Dallas” au fost, spune el, cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Și-a dorit ca întreaga echipă să se simtă bine, să lucreze armonios și împreună să aibă ”a real good time”.

Dacă i s-a împlinit dorința? ”And boy howdy, did we!” 😃

Serialul se bucura de succes la public, contractul fusese reînnoit, dar adevărata explozie de popularitate a avut loc odată cu memorabila enigmă ”Who shot J.R.?”. A fost cel mai bine păstrat secret din branșă, s-au trimis milioane de scrisori, actorii, regizorul și scenariștii au fost bombardați cu întrebări și practic devenise o problemă de importanță internațională. 350 de milioane de spectatori de pe tot globul au urmărit episodul care elucida misterul. Dacă nu vă mai aduceți aminte, nu vă bazați pe mine să vă dezvălui 😃 În definitiv, nici măcar Regina-Mamă a Marii Britanii nu a beneficiat de acest favor.
Da... inclusiv Majestatea Sa era fan ”Dallas”.

(Larry Hagman a avut ocazia de-a o cunoaște, pe ea și pe Prințul Charles, în timp ce asista la celebra cursă de cai de la Ascot, iar serialul se afla în pauza dintre sezoane.

”Now I want to tell me, young man, who shot J.R.?”, l-a chestionat ea, regal și autoritar. 

N-a fost ziua ei norocoasă.

”Not even for you, ma'am", a răspuns obrăznicătura 😃).

”Aș fi putut scăpa ușor de ziarele și televiziunile care mă asaltau cu întrebarea asta, dându-le un răspuns greșit și argumentând ulterior că am fost păcălit de scenariști. Dar nu puteam să fiu atât de J.R., totuși”.

Într-o notă mai serioasă, Larry Hagman povestește în detaliu și despre marea sa problemă de sănătate - ciroză pe fond alcoolic - pentru care a avut nevoie, în cele din urmă, de un transplant de ficat. Mi-a plăcut cum a scris despre asta - la obiect, în cuvinte simple, fără să se victimizeze și recunoscându-și slăbiciunea care îl adusese într-o situație atât de gravă. Ulterior, s-a implicat activ în demersurile pentru sprijinirea asociațiilor de transplant. 

Cartea se încheie cu relatarea vizitei făcute împreună cu soția sa la București 🙂 pentru a ajuta fundația Prințului Paul în colectarea de fonduri pentru copiii bolnavi de SIDA. Am mustăcit citind că a vizitat ranch-ul de la Slobozia numai după ce a fost plătit separat pentru asta, ideea fiind că el nu face endorsement pe gratis. Așa a ajuns să facă reclamă la Lukoil, pentru care a fost plătit cu 100.000 de dolari (după care s-a dus, desigur, și la Slobozia).

În final, două lecții de viață de la adorabil de ticălosul J.R.

”The secret of a long and successful marriage?  Two bathrooms. I'm not joking.  And a lot of fun”. 

”The only answer is love. Don't worry. Be happy. Feel good”. 

Mi-a plăcut mult cartea, foarte mult. Mi-aș fi dorit să-l fi cunoscut. Țin neapărat să menționez și stilul de scriere, ușor de citit (în ciuda senzației că uneori sunt prea multe nume), absolut spumos, conversațional și atât de... tipic J.R. Serios, când dădeam peste expresii gen ”howdy”, ”hell, I'm tellin' ya” sau ”boy, I thought Linda would kill me...”, aș fi jurat că e-n cameră cu mine și-mi povestește, la un pahar de... ceai cu gheață 🙂

Aș mai fi avut atât de multe de scris, dar... boy howdy, știu că m-am lungit! 😃