Gând pentru ei

Am deschis editorul de text ca să scriu altceva, dar mi-am dat seama că n-am starea necesară.

Mă tot gândesc la ei toți. N-am cunoscut pe niciunul, cu excepția Teodorei, dar.... nu-mi pot lua gândul de la ei.  Sper că s-au regăsit în primăvara eternă. 

Nu cunoșteam formația ”Goodbye to Gravity”, nu ascult rock (cel mult balade Metallica, spun asta ca să vă dați seama cam la ce nivel mă aflu), dar... aspectul e irelevant. E vorba doar de ei. Tot stau și-i privesc... Le râdeau ochii. Erau tineri, erau plini de vise, erau buni.  Aveau atât de mult de dăruit ăstei lumi. 

N-a fost să fie. 

N-am energie să scriu despre corupție, despre nemernicia unora, despre ce trebuia să se facă și nu s-a făcut, despre câți tineri din colajul de mai sus ar fi putut fi salvați, despre câte chipuri poate nu s-ar fi regăsit în acest tragic portret de grup, dacă...  De altfel, mi se pare un demers futil. Nu e ca și cum nu s-ar ști de ce au murit. 

Lumea știe. Și degeaba știe. Totul a rămas la fel ca-n noaptea aia cumplită.

Am doar un gând pentru ei, cei care au pierit în flăcări, deși ar fi putut să trăiască. Dacă, dacă, dacă...

Fie-le somnul liniștit, că de năprasnic sfârșit au avut parte.