duminică, 7 octombrie 2018

Salată de weekend (XXVI)


De votat n-am votat (sper că nici voi), de plimbat am fost, de lenevit am lenevit, de citit am citit, niște fructe am ronțăit (ce-oi avea de fac rime iar), așa că vă invit la o salată. Ca să-ncepem săptămâna energizați, mă gândesc. 

1) În ultimele zile - care-au fost destul de stresante, în unele privințe - m-am refugiat într-un serial care cred că e binecunoscut tuturor - ”Dallas”. Nu e prima dată când fac recurs la el, de altminteri... În urmă cu vreo 10 ani, când amândoi traversam o perioadă mai dificilă, am vizionat aproape tot serialul, pe care l-am cumpărat de pe Amazon - mai puțin primele două sezoane, despre care știam că au fost mai puțin interesante. Și ne-a plăcut foarte mult, și am plonjat cu mare bucurie în realitatea paralelă din Texas, ca să uităm, pe cât se putea, de realitatea noastră. 


Acum câtva timp jupânul se gândise să le vândă pe Ebay, în ideea că nu ne mai uităm noi la ele prea curând și ne ocupă spațiu. N-am fost de acord și ulterior mi-a dat dreptate. Ne-au ținut de urât într-un interval dificil; n-o să ne debarasăm de ele acum că am trecut cu bine, din fericire, de acele timpuri. Și-n afară de asta, reprezintă o amintire a ceva ce am depășit, împreună. 

2) Pornind de la punctul 1, am tot ”migrat” pe Youtube de la un clip la altul și am descoperit vreo șase cu ”J.R. - Best Quotes”, pe care le-am vizionat de mai multe ori fără să mă plictisesc. Ce personaj, ce interpretare, mă gândeam, fără el n-ar fi existat serialul ăsta, el a fost nucleul în jurul căruia s-au mișcat toți ceilalți.... Am devenit curioasă dintr-odată să aflu mai multe despre Larry Hagman. Am căutat interviuri, care au fost mereu spumoase și pline de spirit, chiar și-n ultimul lui an de viață și-am avut un permanent zâmbet pe față urmărindu-l... 
Trebuie să fi fost un om extraordinar, mi-am zis. Mi-am dorit să-l cunosc mai bine, chiar dacă în noiembrie se împlinesc deja șase ani de când a plecat în altă lume. Din fericire, și-a scris autobiografia 🙂 Am comandat-o și abia o aștept să vină. Cele câteva pagini disponibile în preview, pe care le-am citit, sunt deosebit de promițătoare 🙂

3) Până vine J.R., mă îndeletnicesc în continuare cu Beethoven, pe care-l recitesc. Realizez, nu pentru prima dată, că-mi place la nebunie să citesc biografii. Sunt cele mai fascinante povești cu putință, din punctul meu de vedere deseori mult peste orice ar putea imagina cel mai iscusit scriitor, tocmai pentru că sunt reale. Nu inspirate din realitate, ci adevărate. 

4) Visul meu de-a locui într-un oraș mare - sau în imediata proximitate a acestuia - începe să prindă contur. Despre asta însă, vorbim ceva mai încolo. Sper să iasă totul așa cum ne dorim. Între timp, reiterez ceea ce am mai spus pe aici: m-am săturat de Bayreuth, e prea mic pentru ceea ce-mi doresc eu, prea lipsit de zvâc, prea liniștit, prea fără nimic interesant. 

5) Hai să vă arăt toamna mea, ce ziceți? 🙂


(da, poza e făcută în Bayreuth, ceea ce nu-mi schimbă absolut deloc sentimentele referitoare la el). Asta e, nu pot să simt altfel și pace bună.

O săptămână cât mai frumoasă și colorată să avem! 🙂 

10 comentarii:

Unknown spunea...

Mult succes, cu planul de evadare, sa te instalezi intr-o metropola, care sa-ti sature setea de zvâc si de cultura!
Minunata toamna aia!
Sa ai o saptamana colorata si o viata linistita! Te imbratisez!

Anonim spunea...

Multa bafta!
Si mie imi plac biografiile si mai mult jurnalele sau cartile de amintiri.
Jual

Carmen spunea...

Sunt eu, Lăscarică! Nu știu de ce, mesajul de mai sus s-a publicat anonim.
Te pup!

Thea spunea...

Mult succes, sa fie bine!
Eu sunt in vacanta la Roma si-mi tot da ghes gandul "cum ar fi daca?"...

Greta spunea...

Te-am recunoscut din prima, amoarea mea eternă! :) Îți mulțumesc pentru gândul bun. Pup back, mi-e tare dor de tălică!

Greta spunea...

Săru'mâna, să fie! :)
A venit J.R., abia aștept să-l iau la o parolă :D

Greta spunea...

Mulțumesc, Thea mea dragă :)
Oh, Roma.... salut-o din partea mea, vrei? :) Și savureaz-o, e extraordinară și are mii de povești de spus! :)

Thea spunea...

Sigur c-o salut din partea ta!
Si da, e extraordinara intr-o mie de feluri. Parisul meu drag va trebui sa imparta locul intai de acum incolo cu Roma mea draga :)

Paula spunea...

https://www.texasmonthly.com/the-culture/dallas-at-40-the-inside-story-behind-the-show-that-changed-texas-forever/

Greta spunea...

Wow, ce articol interesant!!! Habar n-avusesem că sunt 40 de ani, deja.... Mulțumesc mult pentru link! :)