Nu bine. Departe de a fi bine.
A fost o săptămână cumplită, pe plan psihic mai ales.
O să-mi revin eu, dar cred că mai e până acolo.
Mulți oameni mi-au fost și-mi sunt alături. N-aș fi reușit să-mi țin biscuiții grămadă fără grija și suportul lor. Și vouă vă sunt recunoscătoare pentru sprijinul transmis la postarea anterioară.
Am avut parte și de surprize, dar astea nu contează. Nu m-au decepționat, fiindcă nu mai am disponibil niciun colț de suflet pentru reacții de tipul ”nu e normal să fii atât de afectată că mașina e distrusă”.
Really? Normal is not normal, cum ar zice Dr. House.
Bear with me, vorba americanilor. Încă mă adun. Deocamdată mă bucur că au dispărut coșmarurile.
O să mă-ntorc. Nu știu dacă mai puternică, da-n tot cazul cu sufletul ciuntit.
Aveți grijă de voi.
Postări
6 comentarii:
<3
Ai dreptul sa simti ce vrei. Te imbratisez cu drag. Mult curaj.
Mirela
>:D< >:D<>:D<
Îți mulțumesc, Mirela. Prinde bine îmbrățișarea :)
mult curaj Greta! intr-adevar un accident afecteaza mult si psihicul.. si faptul ca iti pare rau pentru masina ta mi se pare absolut normal si eu ma atasez de toate masinile pe care le-am condus si in momentul in care ma separ de ele din diferite motive e ca si cum cineva pe care l-am cunoscut a plecat... te pup ai grija de tine
Îți mulțumesc, Ama. Te simt aproape și asta-mi face foarte, foarte bine. Te îmbrățișez strâns.
Trimiteți un comentariu