Nu sunt eu vreo împătimită a shopping-ului - însă casc ochii cu mult interes, cu toate că de cele mai multe ori nu cumpăr nimic sau cel mult vreun flecușteț - dar săptămâna trecută am avut parte de o experiență care m-a cam lăsat paf.
Intru curioasă la Bonprix - un magazin de îmbrăcăminte fără pretenții, cu produse banale și prețuri mici. De cum pășesc înăuntru, mă abordează o vânzătoare:
- Bună ziua, ne bucurăm că ați venit, sunteți familiarizată cu sistemul nostru digital de alegere și achiziție a hainelor?
- Bună ziua, nu (”păcatele mele, acu' ne alegem și țoalele digital?”).
- E foarte simplu și practic, permiteți-mi să vă arăt....
Îmi dă un telefon mobil pe care e instalat ”Bonprix Shopping App” și-mi explică. Toate articolele din magazin au un cod de bare și, când găsim ceva ce ne place și vrem să probăm la cabină, scanăm codul respectiv. Aplicația ne arată mărimile disponibile (inclusiv cele din depozit, neexpuse la raft din motive de spațiu) și selectăm mărimea dorită (sau mai multe, dacă nu avem siguranța că se va potrivi). Repetăm procedura de maxim 10 ori, pentru că nu ai voie să iei mai mult de zece articole de îmbrăcăminte cu tine la cabină. Când am terminat, alegem opțiunea ”vreau să probez”.
Mă apuc de scotocit pe rafturi și printre umerașe, pun ochii pe vreo 4 bluze și un sutien, altceva nu mă tentează, deci apăs pe ”vreau să probez”. Aplicația mă informează că articolele pe care le-am ales vor fi duse la cabină și voi fi înștiințată când e totul pregătit.
Magazinul nu e mare, așa că nu durează mult și telefonul îmi zbârnâie în mână, aprinzând voios și niște luminițe colorate. Pe display îmi zâmbește un emoticon care mă informează că pentru mine a fost pregătită cabina nr. 9. Ei taci, îmi zic, să nu spui c-o să găsesc acolo ce alesesem eu la raft. Și totuși, când intru în cabina respectivă, bluzele și sutienul mă așteaptă frumos pe umerașe.
Acuma chiar că mă simt ca ”Alice în Țara Minunilor”. Probez, bluzele nu-mi sunt pe plac, dar sutienul e la marele fix. Pe un perete din cabină e instalat un monitor unde citesc indicațiile de plată:
- puneți produsele alese în punga potrivită;
(în cabină se aflau toate mărimile de pungi).
- mergeți la Check Out;
- urmați instrucțiunile pentru a achita.
Las bluzele în cabină (aranjate pe umeraș exact așa cum le-am găsit), pun sutienul în pungă și mă duc la Check Out (un sistem cu 4 display-uri, simbolizând tot atâtea case de marcat, instalat pe o masă). Cum vreți să plătiți, mă interoghează un emoticon zâmbăreț, înconjurat de bancnote - cred și eu că-i zâmbăreț, mde). Aleg plata pe card și sunt instruită să scanez codul de bare de pe articolele achiziționate (același cod pe care-l scanasem și când făcusem alegerea pentru cabină). Scanez, mi se afișează prețul, introduc cardul în terminalul instalat alături, țaca-paca, alt emoticon care-mi zâmbește, mulțumindu-mi pentru cumpărături și mai poftindu-mă.
După cum aveam să citesc ulterior, acesta e prima filială Bonprix în care a fost instalat sistemul Shopping App, care deocamdată se află în testare. Mie mi-a plăcut foarte mult și cred că va fi un succes.
Pentru cumpărători e mai simplu, că nu trebuie să umble prin magazin cu hainele în brațe (deși au posibilitatea de a le vedea la raft, de-a ”simți” materialul etc). Pentru magazin, e o modalitate excelentă de a avea o privire de ansamblu asupra articolelor luate la probă. Îmi imaginez că hainele probate și necumpărate sunt scoase rapid din cabină și puse iar pe raft, înregistrate din nou în sistem ca fiind disponibile. Asta minimalizează riscul de furt, cel puțin teoretic. Timpul va arăta dacă sistemul va merita să fie implementat în toate filialele Bonprix.
Am ieșit din magazin scuturând din cap ca un ogar și mi-am adus aminte de sitcomul ”Leana și Costel” (grupul Vacanța Mare, în vremurile bune), când ajung ei prima dată în București și Leana se pune pe chiuit: ”iiii, iiii, civilizație, civilizație” 😂😂😂
Postări
5 comentarii:
Foarte mișto sistemul! :)
Eu sunt fan Bonprix (online) și acum simt că mă îmbrac oleacă banal :))))
Pai, chiar asa, "civilizatie, civilizatie..." zisei si io simbata trecuta cind ajunseram la Paris. Locuim la 100 km, dar nu ajungem des pe acolo. In consecinta, la fiecare excursie, cind vad cite vreo chestie noua ma simt (ceea ce sint, de altfel, taranca. De data asta s-a nimerit sa descoperim un concept inovant de restaurant, cum n-avem pe-acasa. Fii'miu, sa se dea mare si sa ne arate ca e plimbat face "Io stiu, ca am vazut in Germania" (viva schimburile scolare!)asa ca ne-a explicat ce si cum. E vorba de pizzeria "Vapiano", unde iei un card la intrare si apoi stai la coada sa comanzi. Eu cu copiii am stat la coada la pizza, am dat comanda si ne-au dat un aparat ca o telecomanda si au zis ca atunci cind bipaie putem merge sa luam farfuriile. Ne-am asezat la o masa si l-am admirat pe barbatu-meu care astepta stoic la coada sa comande paste. Dupa vreo sfert de ora am primit semnalul, juniorii s-au dus dupa farfurii, iar eu am stat sa pazesc masa (si sa-l privesc in continuare pe sot). Bref, s-au intors copiii, am inceput sa mincam ca altfel se racea si ma intrebam cum o sa facem daca barbatu-meu, dupa ce-a asteptat 20 min sa comande mai trebuie sa astepte inca pe-atita. N-a fost nevoie, pentru ca a venit si el aproape imediat cu platoul, explicatia a fost ca preparau pastele in fata clientului.
Concluzie: mi se pare un mare "fîs" acest concept de restaurant. Clientii in loc sa stea la masa sint obligati sa stea la cozi diferite. Doi indragostiti ce doresc sa petreaca o ora impreuna de Valentine's Day sint nevoiti sa-si trimita pupici de la o coada la alta :-)). Apoi, sa zicem ca voluntarii pentru desert s-ar apuca din nou sa stea la coada, da' daca-ti da ghes foamea si vrei ceva antipasti la aperitiv, cum faci, la care coada stai intii?
In fine, dupa experienta asta m-am tot intrebat care ar fi avantajul unui astfel de restaurant si am ajuns la concluzia ca e pentru a limita numarul de chelneri, cu alte cuvinte patronul cistiga la cheltuielile de personal. Intr-adevar, in sala era o singura fatuca ce debarasa mesele si vreo 5-6 bucatari, in linie, in spatele tejghelei, ei erau cei care preparau si inregistrau comenzile.
Iar pentru sistemul pe care l-ai experimentat tu la "Bonprix", telul final e acelasi, magazine complet autonome, fara vinzatoare si fara casiere. Cu alte cuvinte, profit maxim, tovarasi! (am spus ca fusesem sa vizitam o expozitie despre URSS?)
Jual
Păi hainele de la ei chiar sunt în cea mai mare parte banale, dar n-arată rău și la prețul ăla, chiar poate fi o afacere bună :)
Chiar că n-are nicio logică sistemul ăla de restaurant, hmm. N-or să facă decât să îndepărteze clienții, exact pe modelul descris de tine - li se va urî de stat la cozi separate...
În altă ordine de idei, fix la ce spui tu m-am gândit și eu, apropo de profit maxim. Singurii oameni la care nu vor putea renunța sunt cei care duc hainele selectate la cabină (adică teoretic ar putea fi înlocuiți de roboți, dar nu cred că se va ajunge până acolo. Dacă o ia razna robotul și trântește toate hainele vraf în mijlocul magazinului? :)) ).
Sa stii ca acest sistem functioneaza in Japonia de peste 15 ani si este foarte popular. Nu stiu cum e in Europa, dar aici mancarea este gata foarte repede si nici cozile nu sunt kilometrice. Intr-adevar este folosit in "food court"-uri, in centrele de cumparaturi.
Trimiteți un comentariu