Marea panselizare

Sunt tot mai lipsită de inspirație și tot mai apatică (foarte probabil inclusiv din cauza oboselii acumulate), dar sunt în zonă. 

Săptămâna care tocmai se încheie a fost una destul de productivă în soșăl media. O sumedenie de panseluțe au scos capul la soare, de unde și titlul articolului. Personal, m-am amuzat - și nu pentru prima dată. Sunt tot mai multe panseluțe, vă spun, iar delicatețea lor e invers proporțională cu zbieretele pe care le emit în spațiul public. Zic să disecăm trei exemple recente. 

1) O doamnă europarlamentar USRPLUS postează o fotografie cu o supă în pahar de carton și-un codru de pâine, plasate strategic lângă tastatură pe o bucată de hârtie și suspină: ”Așa arată pauza de prânz, atunci când o am - adică foarte rar. Şi e cam singura masă a zilei, la mine”.
Din motive lesne de imaginat, lumea se revoltă. Salariile de la Bruxelles sunt informații publice, se știe la ce sume se ajunge cu toate sporurile incluse, deci faptul că doamna nu are timp să mănânce decât o supă cu un colț de pâine pe zi este strict problema dânsei - câteva lecții de time management nu i-ar strica.
Doamna nu este de acord cu nicio critică. Aduce laude supei (care e de praz - s-a repetat informația asta de zeci de ori, să ne intre bine-n cap) și scrie postări luuuungi, în replică la cele care o dezaprobă. Asta în miezul zilei, când teoretic ea lucrează din greu pentru cetățeni - atât de greu încât deseori nu are timp nici măcar de supă. De praz.
USR-iștii sar imediat, opăriți și degrabă panselizați. Cum îndrăznește să scrie cineva altceva decât laude?? Doamna trudește amarnic, și-a adus contribuția, de ce nu se ia lumea și de alții? (Păi poate pentru că alții s-or organiza mai bine și reușesc să ajungă o dată pe zi la cantină pentru un prânz decent. Sau dacă nu, pesemne că nu-și pun supa de praz pe pereți, cerând simpatie și compasiune).
Bine, cu USR e poveste veche, încă de pe vremea când Barna se opintea la președinție. Să nu fi dat Aghiuță să scrii altceva decât că Barna e un luceafăr, că jar mâncai. Îi citesc pe câțiva dintre ei... efectiv te contrează de absolut fiecare dată când nu-i lauzi. Nu suportă nici cea mai firavă observație și au gura plină de scuze, de ”nu suntem lăsați să facem” și de ”dar de alții de ce nu vă luați”.
N-am citit toate sutele - între timp probabil miile - de comentarii, inclusiv la share-uri (eu n-am atâta timp ca doamna europarlamentar, csf), dar din ce am parcurs s-au cristalizat două chestiuni:
- panseluțele ultragiate au evitat sistematic să răspundă la întrebarea ”cum de nu are timp să mănânce, dar are timp să posteze sute de comentarii pe Facebook” și de fiecare dată replicau ”dar ce, nu are voie femeia să mănânce o supă?”. Un fel de ”frunză verde, plouă-n beci”.
- premiul ”Supa de Aur” pentru cel mai penibil comentariu se acordă persoanei care a scris că, dacă doamna ar fi postat o poză cu niște mici românești, cu ceafă de porc sau ciorbă de burtă, nu s-ar mai fi luat nimeni de dânsa.

2) O doamnă profesoară deplânge soarta copiilor pe care programa școlară îi obligă să parcurgă opere literare românești anoste. Aici trebuie să precizez că, în bună parte, sunt de acord. Unele dintre lecturi sunt pur și simplu insipide. Eu de exemplu nu l-am putut suferi niciodată pe Sadoveanu și-a trebuit să înghit și ”Neamul Șoimăreștilor”, și ”Frații Jderi”, și ”Baltagul”. Una mai nesuferită ca alta. Cel puțin Jderii mi-au scos peri albi, iar faptul că-n vara dinaintea clasei a XI-a citisem savurasem ”Cei 3 mușchetari” și ”După 20 de ani” n-a făcut decât să adâncească agonia cu Ionuț Jder și comisul Manole. Așadar, pot înțelege asta și-mi dau foarte bine seama că programa școlară este prăfuită și inutil de încărcată.
Dar. Nu pot înțelege niște elevi de clasa a VIII-a care găsesc ”insuportabile” niște lecturi precum ”Cireșarii”, ”Căldură mare” sau ”Chirița”. Dacă-n privința Chiriței sunt parțial de aceeași părere - la 14-15 ani e cam devreme pentru ea și mi se pare mult mai potrivită pentru liceu - când aud de smiorcăieli legate de Cireșari sau de o schiță de Caragiale nu pot decât să dau ochii peste cap. Că tot îl pomenisem pe nenea Iancu - ține-mă, țațo! 🙄
Păi dacă astea li se par ”insuportabile”, cred că la Sadoveanu s-ar lăsa cu depresie colectivă. Serios, atâta sensibilitate, monșer...  Probabil tinerele speranțe și-ar dori să dea examen numai din ”Harry Potter” (bine, acu' drept să spun, asta n-ar fi deloc o idee rea 😀). 

3) Scriitoarea Petronela Rotar, pe care o urmăresc, e la Viena zilele astea și-a publicat o postare despre... diferențele dintre România și ceea ce a găsit acolo. Despre civilizație, curățenie, muzică clasică la fiecare colț de stradă, pensionari mulțumiți și relaxați - pe scurt, aspecte care nu se regăsesc aproape deloc în România.
Ce mai freamăt, ce mai zbucium. Au sărit panseluțele românești să apere onoarea patriei. ”Avem și noi toate astea, România nu e lumea a treia, snoabo, la Brașov și la Cluj e frumix, zici rău de țărișoară, suntem în enșpe topuri europene, lasă că am mai ieșit și noi din țară, dragă și știm că nu e lapte și miere pe-afară...”. Și tot așa.
Ce pot să zic, vechea poveste. Oameni care nu pricep că una e să ”ieși din țară” în scop turistic sau călătorii de serviciu și cu totul altceva e să trăiești în altă țară timp de minimum un an. Bine, e adevărat că nici Petronela Rotar n-a făcut asta, dar tot e capabilă să observe diferențele cu obiectivitate. Însă te pui cu panseluțele naționaliste? Poate doar dacă ești masochist sau ai niște draci de exorcizat....