Ce mi-a plăcut în România

Dacă săptămâna trecută am bombănit, săptămâna asta scriu despre ce mi-a plăcut în concediul petrecut în România.
(Știu, știu... un articol pe săptămână 😐. Frumos îmi mai șade. N-am nicio scuză, alta decât că, ahem, am reînceput serviciul și pe lângă asta am terminat sezonul al doilea din ”The Good Doctor” - highly recommended, apropo. Cum însă nerușinații de la Netflix nu au binevoit să aducă și următoarele două sezoane filmate, mă apuc de mult-aclamatul ”Downton Abbey”. Sunt foarte curioasă dacă e atât de bun pe cât se spune. Închid paranteza). 

Trecând așadar la subiect.
M-am îndrăgostit de păsările de curte de la socri. Cred că v-am mai zis, mie oricum îmi plac rațele, găinile și gâștele (asta deși mă consider o persoană citadină) și cu mare plăcere aș ține și eu unele, dacă aș avea condiții. Acum mi-au picat cu tronc și cei 4 curcani, pe care mai nou îi au socrii - pentru acuratețe, se pare că sunt 3 flăcăi și-o domnișoară. 

Desigur, asta este numai o selecție, la apel mai fiind prezente câteva găini roșcate și cu gâtul golaș, vreo 2-3 albe și una neagră. Cocoșelul e senior, să tot aibă vreo 10 ani, dar nu se lasă; cucurigește hotărât cu glăscioru-i subțire, are o relație stabilă cu găina neagră (în sensul că sunt mai mereu împreună și e deosebit de protector cu ea) și dă dovadă de foarte multă vigilență; cum apărea cineva în curtea lor, cum se-nfoia preventiv și dădea de veste.
Curcanii... sunt curcani 🦃🦃🦃🦃. Blânzi, încă destul de mici (au cel mult 3 luni, din câte-am înțeles), scot niște sunete foarte simpatice (un fel de ”bi-bi-bi”) și seara trebuie luați unul câte unul și puși la culcare în coteț, întrucât nu se duc de unii singuri, ci se cocoață împreună pe te-miri-unde, la înălțime. Unul dintre ei a reușit performanța de-a se sui pe frânghia de rufe, de unde ne privea cu demnitate. 😀
Găina din imagine beneficiază aprioric de toată simpatia mea. Păi cum altfel, dacă au botezat-o Șoșoacă? Revoltător, vă spun. În locul ei aș declara grevă și n-aș mai face niciun ou până nu mi se dă un nume cumsecade.
Era fascinant să le urmăresc dinamica și felul în care se purtau. Aveau două recipiente mari cu mălai, identice; ei bine, se pare că era deosebit de important să mănânce din amândouă, deși era aceeași mâncare în ambele. Ciuguleau dintr-unul și numai ce le vedeai dând fuga într-un suflet la celălalt, de-ai fi zis că cine știe ce minunăție era în al doilea recipient 😂 Ba se mai și-mpingeau una pe alta în acest demers. Am tot stat și m-am uitat la ele, încercând - fără succes - să-mi dau seama ce-o fi în capul lor... Minte de găină, ce să le ceri 🐔 Dar erau foarte simpatice, oricum.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să-l ajut pe nepotul meu la temele de vacanță. Ocazie cu care mi-am dat seama cât de avansați sunt copiii de azi, comparativ cu generația noastră. Avea niște caiete speciale cu teste (pentru matematică și comunicare), în opinia mea bine concepute, intercalând problemele de calcul cu unele care presupuneau să desenezi sau să colorezi, și cu multe cerințe care solicitau copilului să gândească singur, să se pună în pielea vreunui personaj, să găsească singur răspunsuri. Cerințe care mi se păreau pe alocuri dificile, de altminteri - mâna sus care dintre voi știa să explice sensul poveștii ”Hainele cele noi ale împăratului”, la vârsta de 8 ani. Eu cu siguranță nu știam.

Din concediul ăsta m-am întors cu mai multe cărți ca oricând - fie primite cadou, fie cumpărate de mine (cele două volume biografice, Sophia și Coco Chanel, pe care le-am luat de la Cărturești).

Am început cu prima de sus, pentru că-mi doream demult să citesc un thriller istoric - și până acum îmi place foarte mult.

În paralel, zoresc să termin autobiografia lui Barack Obama, pe care am reluat-o după câteva săptămâni de ”abandon” și am reușit să reînnod firul.

Tot la capitolul ”ce mi-a plăcut” se încadrează și excursia în Bucovina; dar despre asta, într-o postare separată.

Toate cele de mai sus, și evident faptul că i-am revăzut pe ai noștri, au compensat aspectele care ne-au enervat și despre care v-am povestit.
În încheiere, vă las cu o poză din Găești (podul peste calea ferată), care nu mai necesită niciun comentariu.

Autorul e creativ, nu glumă. Le are cu metaforele, alea alea 😀

PS: ah, cum era să uit? Salata de vinete făcută de soacră-mea. Mi-a plăcut de-aș fi fost în stare să mănânc numai asta și-n culcare și-n sculare. Păcat că îmbătrânesc și nu mă mai ține fierea de asemenea vitejii...