Metaforic vorbind, închipuiți-vă că aveți o tonă de mere. Multe-multe-multe mere, fiecare cu particularitățile lui.
”Dragă Greta, s-a stricat un măr. Te rog să te ocupi”.
Vai, dar ce dor mi-era de mail-urile tale, măi Pandelică, măi. Ca de scrisorile de la Fisc, așa de dor mi-era.
”Dragă Pandelică, înțeleg situația și mă ocup îndată. Dar după cum știi, am nevoie de mai multe informații. Te rog să-mi dai mai multe detalii referitoare la măr, ca să pot rezolva problema” - și, pentru că-l știu pe Pandelică a nu fi cel mai ascuțit creion din penar, îi precizez datele de care aveam nevoie. Nu că ar fi fost prima dată, dar na, el pricepe greu și uită repede.
Mno.
”Desigur”, îmi răspunde Pandelică îndatoritor, ”voi încerca să fac rost de mai multe informații”.
Va încerca. Asta nu sună din cale-afară de promițător.
Îmi văd de treabă, peste vreun sfert de oră vine mail de la Pandelică.
”Dragă Greta, un măr e stricat. Te rog să te ocupi”.
😳😳😳
Pandelicăăăăă, 'ț-ar starea ta... 😒
Caaaalm, Greta, calm.
”Dragă Pandelică, am înțeles asta. Dar după cum ți-am spus, aceste informații nu sunt suficiente pentru a putea remedia problema. Te rog să-mi spui X, Y, Z” (și mai repet o dată ceea ce abia scrisesem).
Următorul mail pandelicesc.
”Dragă Greta, nu putem folosi mărul așa cum e acum. L-am scos din ladă. Te rog să te ocupi”.
Grdkalfdhwierywe&^&*&^#pffff! 🤯🤯🤯🤯🤯🤯🤯🤯🤯
După încă două mail-uri, am reușit să aflu cam 25% din ce aveam nevoie. Așadar, cinci mail-uri ca să aflu - în parte - ceea ce ar fi trebuit să știu încă din primul. Bine și-atât, ce pot să mai spun... 🙄
4 comentarii:
Poate nici nu scria Pandelica, o fi pus robotul sa scrie in locul lui ;-)))
Jual
PS Imi plac de mor expresiile tale (gen "cel mai ascutit creion din penar" -)))))
Dragă Pandelică,
Dacă nu îmi dai toate caracteristicile mărului, atunci fă compot!
Cu respect nețărmurit,
Greta
Sugestie de răspuns de la Petronela :)
Ha, nu mi-a dat prin minte! :)) Adevăru-i că, la cât de stereotipic scrie Pandelică, nu-i deloc exclus :))))) Sper să-i dea vacanță robotului, că pilaf a făcut din nervii mei.
Sugestia este primită cu recunoștință! :))) Plusez cu: ”... și-ți arunc și cana de compot în cap, dragă Pandelică!” :D (Desigur, cu multă considerație și infinit respect).
Trimiteți un comentariu