Mostre din viața în Germania (XII)

Din categoria ”detalii de zi cu zi, care fac diferența”, într-o seară mă întorceam acasă cu metroul. Era trecut de ora 22 și pe peron așteptau doar câțiva pasageri răzleți. Printre ei, doi tipi înalți, în uniforme având o siglă a unui serviciu de pază și protecție (altul decât cel asigurat de regia de transport; cel mai probabil, un parteneriat extern). La sosirea trenului au urcat în primul, respectiv în al doilea vagon și, din instinct, l-am urmat pe unul dintre ei. Era târziu și prezența lui mă făcea să mă simt în siguranță, chiar dacă mai era lume în vagon.

Printre cei care se urcaseră era și un ”homeless” pus pe scandal, care vocifera de unul singur și s-a trântit pe un scaun. Bodyguard-ul s-a dus și s-a așezat pe scaunul din fața lui. Nu i-a zis nimic, pesemne ideea era să-l vadă că e acolo și să-și ia seama. Respectivul s-a oprit din bombăneală și i-a cerut o țigară ”pentru mai târziu”. A primit două și și-a continuat călătoria în tăcere.

Am mai remarcat că, la fiecare oprire în stație, cei doi ieșeau pentru câteva clipe, cercetau peronul și schimbau două vorbe cu mecanicul, după care, probabil neremarcând nimic suspect, își reluau locul.

Toată chestia asta m-a făcut curioasă, așa că ulterior am cercetat nițel. Și-am descoperit că e un serviciu oferit de regia de transport: în fiecare seară, după ora 22, în primele 2 vagoane ale fiecărui metrou se află câte un bodyguard. Inițial era un serviciu oferit doar pentru serile de weekend, iar acum s-a extins pentru toată săptămâna. 

E păcat că e nevoie de așa ceva. Dar e bine că s-a gândit cineva la asta și se pune la dispoziție. 

Un detaliu minor, știu. Care însă ține de grija față de om și care, alături de alte (sute de) detalii minore, mă face să fiu recunoscătoare că mi-am clădit viața în această țară.