sâmbătă, 5 martie 2022

Despre un proiectil inedit și raționalizarea energiei sau hai să (mai și) râdem de ruși

Zilele sunt tot mai apăsătoare pe măsură ce timpul se scurge și războiul nu pare a se apropia de sfârșit, dar în ciuda acestui lucru nu poți să nu te amuzi puțin (sau puțin mai mult, despre râs știindu-se că poate fi și o descărcare nervoasă), când dai peste știri precum cele de mai jos.
Cel mai probabil le-ați citit deja, dar nu-i bai, poate mai râdeți o dată. Că și-așa multe motive de râs nu avem în perioada asta...

La categoria ”muniție anti drone”...


După cum vedeți e de pe Twitter, nu știu dacă e confirmată, dar nici absolut de neînchipuit nu mi se pare că este. Cu atât mai mult cu cât doamna care a postat are funcția de ”Head of Ukraine's Center for Strategic Communications and Information Security”. Războiul ăsta e atât de stupid, de lipsit de sens și de ilogic încât nu e imposibil ca o cetățeană aprigă să fi trăznit exemplar cu borcanul de castraveți murați în elicele dronei rusești, de-or fi sărit patruj'demii de bucăți din ele. Ba o fi zis și vreun ”idi nahui”, cu pe deplin justificat năduf.

Pe Facebook s-a râs, desigur, copios. Câțiva au avansat propuneri gen butoiul cu varză. Una cu pământul mi ți-ar face o dronă. Și cred că niciun eventual tanc n-ar scăpa nevătămat după întâlnirea cu asemenea proiectil. Nu mai zic de impactul olfactiv, leșină rusnacii pe zeci de kilometri pătrați în jur.
Alții au dat-o cu interpretarea simbolică și au concluzionat că *virgulă* castravetele e simbol falic, prin urmare foarte adecvat contextului 😂.

La categoria ”Mr. Bean pe front”...

Nici asta nu e confirmată, dar ce bine-ar fi să fie reală. Bună pentru descrețit frunțile și-ar constitui un indiciu grăitor pentru IQ-ul soldaților ruși.


Deci vă dați seama? Ăia au cugetat adânc strategia și-au decis să se-nghesuie-n lift ca s-ajungă pe acoperișul unei clădiri de unde să cerceteze zona, iar ucrainenii au întrerupt curentul și i-au blocat înăuntru 😀.

Are sens, dacă stai să te gândești. Curentul devine tot mai scump, se preconizează șocuri pe piețele energetice în perspectiva proiectatelor sancțiuni ale Statelor Unite, băgați-vă mințile-n cap, măi băieți 🙄.

2 comentarii:

O spunea...

jokes aside..nu-i vad bine pe ucraineni in particular si pe noi restul in general. Nu il vad pe putin dand din mana a lehamite "ok guys, let's pack our bags and get back home". E o chestie de orgoliu acum, ar fi o puternica lovitura de imagine sa opreasca razboiul de frica sanctiunilor sau ca rade lumea de ei pe retelele sociale cand le pica o drona de la un borcan de muraturi. Strict dupa parerea mea, fie ucrainenii vor trebui sa se recunoasca invinsi, fie razboiul asta va continua mult timp de-acum incolo.

Greta spunea...

Se pare că așa stau lucrurile, din păcate. Dementul nu va da înapoi, vorba ta - fie și numai din orgoliu, iar între timp oameni fie mor, fie își văd distruse viețile.
Nu știu cum și când se va opri nenorocirea asta :(