Barcelona (5): pe unde-am mâncat - bun, foarte bun și ”în viața mea n-am gustat ceva atât de bun”

Știu că am zis că articolul ăsta ar trebui citit numai după masă, drept pentru care n-ar fi o idee rea să luați cina (sau, în funcție de momentul în care citiți, micul dejun ori prânzul) mai întâi. E drept că am avut noi meniuri ceva mai bogate cu alte ocazii (și-n alte vacanțe), dar veți vedea că nici ăsta nu e chiar de colea... Și cu voia voastră, aș începe cu La Boqueria - înființată în anul 1217 (da, am scris corect anul), reprezintă probabil idealul de piață și paradisul absolut al street food-ului, la doi pași de Rambla.

Îți trebuie ceva răbdare și voință, plus energia de a-ți face loc dând din coate, fiindcă locul este foarte aglomerat (are aproape 200 de tarabe), iar ispitele sunt la tot pasul.
La drept vorbind, nici nu știu ce e de preferat: să te duci sătul în Boqueria sau dimpotrivă? Dacă nu ești hămesit, vei avea mai multă răbdare să explorezi și să alegi o delicatesă, raiul papilelor gustative. Pe de altă parte dacă ți-e foame ai mai mult loc să experimentezi tot felul de bunătăți, ca să zic așa.

Să-ncepem cu baghetă crocantă și diferitele sortimente de Jamon, a căror aromă o pot evoca și acum.

Am luat și noi în cameră (aveam un frigider) și buuuuun tare a fost. Aromat și fraged, nu gumilasticul banal și fără gust pe care-l vând nemții pe post de Jamon.

Mergem mai departe cu un preambul de pește - zic asta pentru că înainte de-a ajunge la finalul acestui articol, veți mai avea parte de oarece produse pescărești. Teaser: nu mă refer numai la pește 😉.

În căutare de condimente? Cred că la Boqueria șansele de-a găsi ceva pe placul vostru sunt considerabile.

Nu poți pleca de aici fără a da o raită, fie ea și numai informativă, pe la dulciuri și fructe uscate.

Dacă nu știți unde să vă uitați mai întâi, vă înțeleg foarte bine; așa ni s-a întâmplat și nouă. E un caleidoscop de culori, forme, texturi și arome care te prinde în mrejele sale și te amețește. Posibil ca pentru unii să fie, totuși, prea mult - și nu la cantități mă refer acum. Dar atâtea senzații (și tentații) la un loc...
În caz că vă-ntrebați: eu am luat un burrito cu pui și omul, o Empanada cu nu-mai-țin-minte ce. Nimic memorabil,  oricum. Nici la mine, nici la el. Însă nici pentru toate cele de mai sus nu am avut apetit. N-am nici acum, când mă uit la ele, deși îmi aduc bine aminte ce arome se împleteau în hala imensă.

După toate aceste degustări, e momentul să ne răcorim puțin.

Cam atât de la piața La Boqueria. Probabil dacă am fi stat mai mult în Barcelona, am fi revenit și am fi încercat și altele. Cu siguranță nu e de ratat dacă ajungeți pe-acolo; imposibil să nu găsiți ceva pe placul vostru.

Într-una din zile am pornit la drum (trecând prin districtul Barceloneta) având în minte obiectivul clar de a găsi restaurantul Jai-ca, despre care citisem pe blog la Mihai. Ne-a plăcut și plimbarea până acolo, a fost ca și cum am descoperi un alt chip al Barcelonei.
Inițial am fost convinși că avem ghinion și e închis (deși pe net apărea ca fiind deschis), fiindcă dăduserăm peste niște obloane ferecate.
Din fericire, jupânul s-a dus niște pași mai încolo și iacătă-l.

Ne-am hotărât destul de repede ce să mâncăm: câte un aperitiv (Bomba de la Barceloneta - o chiftea cu diverse sosuri ușor picante - bună, să tot mănânci și să nu te mai oprești, respectiv un fel de bruschete cu sos de roșii),  după care am continuat cu dragele mele sardine, care mi-au intrat la suflet în Portugalia, în timp ce jupânul a optat pentru anșoa prăjite. Garnitura nu putea fi decât una singură: patatas de Jai-ca, respectiv cartofii prăjiți care sunt specialitatea restaurantului. Au venit acompaniați de un anume sos de asemenea specific localului de care nu te mai săturai, vă spun.
Nu. Te. Mai. Săturai.

Am luat și desert (cremă catalană și încă un-ceva cu frișcă. Nu mai știu exact ce era, dar îmi aduc aminte ce gust avea. Și ce bine mergea cu Sangria).

Prețurile sunt foarte bune și dacă ajungeți la Barcelona, vă recomand să nu ratați Jai-ca. Se mănâncă delicios, îndestulător și convenabil.

Un alt restaurant pentru care nu-mi ajung epitetele și ”mniam-mniam”-urile ca să vi-l recomand se numește Louro. Situat chiar pe Rambla, nu-l găsești decât dacă știi să unde să-l cauți - e cumva ”camuflat” în ceea ce pare a fi intrarea într-un bloc de locuințe și nu are firma pusă la intrare.
Cel mai tare lucru știți care e? Nu au nevoie să-și facă reclamă și nici să tragă oamenii de mânecă. La ce mâncăruri demențial de bune au, serviciu excelent și prețuri bune, îi găsește lumea. Nu făcuserăm rezervare, dar am avut norocul de-a primi o masă de 2 persoane pentru aproximativ 2 ore - era puțin trecut de 7 seara când am ajuns și de la 9 ”we will be full” ne-a spus Alexandra, care ne-a întâmpinat la intrare, după care ne-a condus la masa noastră.
Două ore au fost absolut suficiente pentru o cină cum n-am fi crezut că poate fi de bună.

Și m-am dezmățat, frate, nu așa oricum:

Țin să vă informez că în tigaie se află cea dintâi Paella din viața mea.

După cum se vede, nu m-am fofilat la alibi cu Paella de iepure sau de pui, ci am fost ”all in” cu Paella veritabilă 🐙🦞🍤🦪🦐🦀. Asta deși eu nu mănânc fructe de mare, dar am zis că dacă nici la Barcelona nu mă încumet să-ncerc asta, atunci unde?
”Dacă oi vedea că nu mă pot atinge de lighioane, mănânc doar orezul”, am decretat cu vitejie. Dar n-a fost cazul, le-am mâncat pe toate. După ce le-am împrietenit cu un vin alb demisec, rece și aromat, recomandat de chelner.

Cum mi s-a părut Paella? Vorba lui Virgil Ierunca, soțul Monicăi Lovinescu: manjabilă 😀. A fost OK, dar în niciun caz ceva ce-aș căuta din nou într-un meniu. Însă având în vedere aversiunea mea pentru fructele de mare, ”OK” reprezintă un calificativ foarte înalt.

Soțul a avut un excelent steak de vită medium rare. I-am șterpelit și eu câțiva cartofi cu sos 🙈.

La cât de bun fusese totul până atunci, puteam noi să nu comandăm desert?

Ne-am adus aminte prea târziu de poze, așa că pentru amintire am fotografiat imaginile din meniu.

De vreme ce le-am experimentat pe amândouă, sunt în măsură să spun că fotografiile redau fidel realitatea. Nu-mi amintesc, sincer, să fi gustat vreodată ceva mai cremos și mai aromat.

A fost una dintre cele mai savuroase experiențe de care am avut parte vreodată. Și după cum ne spusese Alexandra, când am plecat se aglomerase considerabil.

O altă delicatesă despre care povestim este o veche iubire de-a mea. O cam trădasem în urmă cu doi ani în Italia, dar acum că ne-am regăsit mi-am adus aminte de toaaateeee motivele pentru care o iubesc.

Unii dintre voi poate veți fi recunoscut-o: este doamna (sau domnișoara) doradă. Pregătită simplu, la grătar, fără niciun sos sau alt chelcășoz alături, doar cu o salată de legume și cu pâine crocantă. Și a fost perfect așa, orice altceva i-ar fi denaturat gustul și-ar fi fost păcat.
A fost atât de gustoasă și consistentă, că mă surprind chiar acum uitându-mă galeș la poză.
Spre deosebire de toate cele de mai sus, pentru dorada asta (draga de ea 🥹) nu vă pot trimite la niciun restaurant... din simplul motiv că am stat la un delicios taifas cu dânsa acasă la unul dintre verii jupânului, în Zaragoza.
Și tot în Zaragoza am mâncat ceea ce nu știu dacă ați observat că lipsește din text - desertul-vedetă al Barcelonei, simpaticii și foaaarte fragezii Churros. Cu o ciocolată groasă și exact-cât-trebuie de dulce și Doamne cât de bine mergeau la cafea și de ceeeee nu am Churros cu ciocolată în clipa asta, decedecedece 🥺.

Să ne înțelegem: în ceașcă era ciocolata.
Nu putem să n-avem și-o bere. Și-o cafea, că tocmai vorbirăm... 

Apropo de cafea - spre deosebire de italieni, unde Caffè Americano = spârcâială, când comanzi Caffè Americano în Spania primești o cafea tare și într-o cantitate, să spunem, ceva mai aproape de normalitate. Iar prin asta vreau să spun că n-o termini din două sorbituri.

Aici se încheie poveștile despre Barcelona. Dar nu vreau să-mi iau Adiós înainte de-a vă arăta (încă) o imagine - și asta nu e cu mâncare, ci este cu cineva adorabil și foarte-foarte frumușel.

Sper că nu e necesar să precizez că nu eu sunt cineva-ul adorabil și foarte-foarte frumușel, ci domnul din dreapta imaginii 🥰. Este absolut adorabil și atât de blând, dacă ar fi fost după el n-ar fi vrut decât să fie dezmierdat și mângâiat fără întrerupere. Ceea ce cu mare, mare drag am făcut! Și sentimentele fostu-mi-au împărtășite, după cum se vede mai sus 🥰🥰🥰.

Concluzionând, ne pare bine că am văzut Barcelona - este unul dintre orașele pe care, pur și simplu, nu se face să nu le vizitezi măcar o dată - și chiar dacă nu am rezonat în mod deosebit cu orașul, păstrăm amintiri frumoase. (Ah, unde sunteți voi, Churros... 🫠).