Un documentar foarte bun și un serial excelent (recomandări)

Chiar dacă mâine e luni, m-am gândit să vă povestesc astăzi despre un documentar atât de bine făcut încât zici că e un serial de acțiune și despre un serial care-a fost extraordinar de la primul și până la ultimul episod al celor șapte sezoane pe care le-a avut.
(Dacă nu le-ați văzut și vă stârnesc azi curiozitatea, numai bine vă apucați de ele de luni, gospodărește 😀).

”Inventing Anna” (2022)
Este povestea adevărată a unei impostoare care s-a dat drept o moștenitoare multimilionară din Germania și beneficiara unui fond tutelar în baza căruia ducea o existență luxoasă. Acest fond era însă unul imaginar și impostoarea (al cărei nume real este Anna Sorokin, dar ea se identifica drept Anna Delvey)  locuia în cele mai scumpe hoteluri din New York, avea garderobă și accesorii de designer, zbura cu avioane private și mânca la cele mai bune restaurante din oraș, fără a plăti pentru nimic din toate acestea.
Timp de patru ani (din 2013 până în 2017), a scăpat nepedepsită și a trăit într-un lux orbitor jonglând cu enorm de multe minciuni și documente falsificate.

Adevărata Anna Sorokin

Structurată în 9 episoade, povestea este relatată din perspectiva jurnalistei Vivian Kent, inclusiv acest personaj fiind inspirat din realitate. Documentarul începe cu o vizită făcută de Vivian la închisoarea Rikers, unde Anna a fost încarcerată în așteptarea procesului pentru fraudă, fals în acte, escrocherie și alte capete de acuzare. Vivian vrea să scrie o poveste de succes pentru a se reabilita în ochii superiorilor ei după un eșec recent și are nevoie ca Anna să vorbească, să-i dea niște repere pentru a putea începe ancheta. Dându-și seama care este slăbiciunea Annei - vrea să fie celebră, să apară în toate ziarele, dar în același timp să controleze pe cât posibil narativul articolelor despre ea - Vivian reușește să o facă să se deschidă parțial, Anna dovedindu-se permanent un colaborator ostil și arogant.

Șocant este nu doar să vezi în ce lux trăia pe timp împrumutat și fără să aibă niciun ban; cel mai tare m-a surprins incomensurabilul ei tupeu, felul în care mințea, manipula și specula bunăvoința celorlalți pentru a-i determina să plătească și pentru ea, obrăznicia cu care îi trata pe angajații hotelurilor care-i spuneau că plata nu a fost autorizată pe cardurile ei. ”Mai încercați o dată! Atât de incompetenți sunteți? Nu vreți să fiți plătiți?”. Și desigur, nelipsitul ”Do you know who I am?”. A început să fie o problemă când răspunsul la asta a devenit ”Yes, I know exactly who you are” 😀.

Actrița care o interpretează pe Anna (Julia Garner) a fost excelentă în rol. E atât de antipatică, încât te umple de nervi și pe tine, care privești filmul de pe canapea (și nu te afli în situația de a-ți fi fost furați 62.000 de dolari de pe cardul de credit de serviciu, cum i-a făcut uneia dintre prietenele sale, jurnalist la ”Vanity Fair”).

Julia Garner (stânga), Anna Sorokin (dreapta)

Și-a escrocat prietenii, și-a împins iubitul spre ruină. De fapt, este inexact spus ”prietenii” și ”iubitul”; relațiile cu aceștia erau cu sens unic, în sensul că pentru ea, reprezentau fie o pușculiță, fie o scurtătură spre biroul magnaților din lumea financiară, imobiliară și juridică de pe Wall Street. Ambiția Annei era să-și deschidă o fundație culturală extravagantă, pentru care voia să închirieze o clădire emblematică din New York.
Urmăream acțiunea cu ochii cât cepele și-am avut inclusiv momente în care vorbeam singură, nevenindu-mi să cred cât de mulți oameni extrem de inteligenți a dus de nas atât de multă vreme.
Dar în cele din urmă, i s-a înfundat. În 2017 a fost arestată, judecată și doi ani mai târziu s-a citit sentința: între 4 și 12 ani de închisoare. În toamna lui 2022 a fost plasată în arest la domiciliu, unde se află și în prezent.
Documentarul este foarte bine făcut; de fapt, aș spune că e un format atipic pentru un documentar, fiindcă e structurat ca un fel de thriller. Este numai un element din cele multe care îl fac atractiv. Eu l-am devorat în câteva zile și cred că nu vă va dezamăgi.
Personal, mi-a mai plăcut ceva: caramaderia dintre Vivian și ceilalți colegi de redacție. Momentele când fac cercetări împreună sunt efectiv minunate 🙂.

”The Good Doctor” (2017-2024)
Nu știu când (sau dacă) aș fi început acest serial, dar de cum am aflat că este realizat de același producător care a făcut ”Dr. House”, m-am așternut la vizionare. Și a fost dragoste de la primul episod. Recunoști de îndată rețeta: personaje bine individualizate de care ajungi să te îndrăgostești, relații interumane, sacrificii, dramă, dar și dragoste, prietenie adevărată și mult umor. În niciun caz nu este un ”serial cu doctori”, așa cum nici ”Dr. House” nu a fost.

Personajul principal este doctorul Shaun Murphy, interpretat de Freddie Highmore, care suferă de o tulburare de spectru autist. Din această cauză, comunicarea este dificilă cu medicii (colegii săi) și aproape imposibilă cu pacienții. Asta pentru că Dr. Murphy nu poate stabili decât cu foarte mare dificultate contact vizual cu interlocutorul, diplomația îi este un concept străin și spune exact ceea ce gândește - lucru care nu de puține ori îl bagă în belele cu superiorii. Și adeseori, asta dă naștere la interacțiuni amuzante, ca de exemplu:

- Good morning, Shaun, îl salută șefa lui, care-l chemase pentru a-i freca ridichea fiindcă făcuse o greșeală în comunicarea cu un pacient.
- Lea and I missed our sex night. It is not a good morning, Dr. Lim.
- Point taken. Close the door and sit down, zice șefa lui, absolut deloc impresionată de rateul sexual care tocmai îi fusese adus la cunoștință 😂😂😂.
(În imaginea alăturată - Dr. Audrey Lim, excepțional interpretată de Christina Chang).
Este foarte interesant și, aș spune, instructiv să urmărești dinamica relației dintre Shaun și restul echipei. El înțelege conceptul de autoritate, dar nu și când e de altă părere decât șefii săi, ceea ce se întâmplă atunci când are o idee inedită, care în covârșitoarea majoritate a cazurilor se dovedește salvatoare.
Shaun nu acceptă cuvântul ”nu” decât cu mare dificultate și se confruntă cu reale probleme de integrare; colegii săi, deși la început sceptici sau chiar condescendenți, vor ajunge să-l înțeleagă și să-l sprijine, echipa dând dovadă de coeziune și între ei stabilindu-se relații nu doar de prietenie, ci și de dragoste.

Nu pot să nu menționez magistralul episod când aproape întreg personalul spitalului s-a intoxicat din greșeală cu niște ciuperci halucinogene, ceea ce e avut ca efect anularea oricăror rețineri sau inhibiții. Drept urmare s-au dezlănțuit, fără să mai țină cont de nicio conveniență.
- Shaunieeee, you are sooo irresistible, se alintă Lea, prietena lui Shaun.
- You have the same voice that you have when you speak with the neighbour's dog, constată Shaun cu voce egală, el fiind unul dintre foarte puținii care nu mâncaseră ciuperci 😀.
Dr. Lim, și ea sub efectul ciupercilor, îl contempla visătoare pe președintele spitalului.
- Mmm, your pink sweater is... amazing! And swirly... 🤣.
Ăstimp, alți doi medici susțineau un concert improvizat la chitară, dezbrăcați până la brâu. Un altul sărea pe paturi, iar un altul încălecase pe un scaun și făcea ture pe coridorul secției de urgență 🙈. 

Au existat multe momente dramatice și care le-au pus prietenia și principiile la încercare tuturor. Dar ideea centrală este că la sfârșitul zilei, fiecare trebuie să aibă cu adevărat convingerea că a luptat cu toate resursele pentru pacientul său și că n-ar fi putut face mai mult.

Personajele mele preferate au fost Dr. Lim, Dr. Park și Dr. Glassman (ultimii doi, în imaginea de mai jos) . Fiecare în dreptul lui a adus niște lecții valoroase și m-am bucurat că au rămas până la final.

Sunt genul de personaje care îmbogățesc un serial și actorii (Will Yun Lee și Richard Schiff) au fost atât de autentici încât nu puține au fost momentele când mi-au adus lacrimi în ochi. Sper din tot sufletul că asemenea oameni există în realitate, fiindcă îmbogățesc toate viețile pe care le ating.

Și mai sunt și acel gen de personaje de care știi că-ți va fi dor - chiar dacă, probabil, acesta nu va deveni un serial-cult așa cum este cazul lui ”Dr. House”. Dar pentru un serial atât de lung este foarte bine realizat și din fericire cu un final bine conceput, care-ți lasă timp să-ți iei rămas-bun de la fiecare dintre ei, având și mulțumirea că toată lumea și-a aflat rostul.