Lanțul slăbiciunilor (guest post - partea a II-a)

În finalul primei părți a postării publicate ieri și scrise de soțul meu, rămăseserăm la boxele bușite în timpul transportului (consecință a împachetării necorespunzătoare) și la demersurile omului de-a rezolva problema într-un mod cât mai diplomatic și cât mai ne-complicat cu putință. 

Dar după cum zice o vorbă veche, mult scrâșnet de dinți fostu-s-a auzit... 

🤯🤯🤯

Vânzătoarea nu-și poate explica ce s-a întâmplat pe drum cu boxele. Sugerează să fac o reclamație la DHL, că pachetele sunt asigurate. Eu nu vreau să aud inițial de așa ceva pentru că, la cât mă duce pe mine mintea, reclamația trebuie s-o facă expeditorul, că el, drăguțul, are un contract de expediere cu DHL, nu eu. Mă duce mintea sau nu, s-o lăsăm așa, dar de făcut reclamație tot eu trebuie să fac. Ne-am fi dorit o despăgubire din partea vânzătoarei, că m-ar fi scutit de reîmpachetat boxele, de cărat la mașină, ajutat de consoartă, și de cărat iar apoi boxele până la tejgheaua DHL din localitate. Cum vânzătoarea nu voia să avanseze vreo despăgubire din proprie inițiativă, am zis să vedem ce zice DHL.

Completând formularele de expediere pentru a fi expertizate la centrul DHL, am avut de ales două opțiuni, după expertizare: A - trimise înapoi la vânzătoare, B - trimise înapoi la mine. Aș fi vrut să le trimită înapoi de unde au venit în principiu, dar amintindu-mi că vânzătoarea spunea într-unul din mesaje că sunt în proces de mutare, am vrut să evit ca boxele să fie trimise la o adresă la care vânzătoarea nu mai e de găsit. Bifez, deci, să revină la mine.

Pinioanele scrâșnesc.

Peste o zi, sună curierul. Nu-mi aminteam să fi comandat ceva, dar mă gândesc, că, poate, Greta. Deschid ușa, la timp ca să văd cum curierul dă jos de pe umăr cutia care pare cunoscută. Indignarea mă amuțește. Este cutia cu una dintre cele două boxe, care e acum, din nou, la mine la ușă. Reușesc totuși să gesticulez și să exprim ceva ce ar fi trebuit să sune ca un refuz de primire. Îi explic că această cutie nu trebuia să revină la mine. Drept dovadă, îi arăt eticheta pe care scrie clar cine e expeditorul și cine e destinatarul. Destinatarul nu eram eu, destinatarul era centrul de expertiză DHL.

Era ca în ”Pulp Fiction”:

”Jimmie: [interupting] No, no, no, no, let me ask you a question. When you came pulling in here, did you notice a sign out in front of my house that said ”Dead Nigger Storage”?
Jules: Jimmie, you know I ain't seen no...
Jimmie: [cutting him off again; getting angry] Did you notice a sign out in front of my house that said ”Dead Nigger Storage”?
Jules: [pause] No. I didn't.
Jimmie: You know WHY you didn't see that sign?
Jules: Why?
Jimmie: 'Cause it ain't there, 'cause storing dead niggers ain't my fucking business, that's why!”

Curierul, impacientat, îmi arată că scanner-ul lui zice că e bine unde a adus pachetul, și îmi și arată. De prisos să spun că el scana un autocolant cu un cod de bare, rămas pe-acolo de la primul drum.
L-am informat că nu primesc pachetul, și să facă bine să-l ducă acolo unde l-am expediat. Adică la depozitul de boxe negre, ciobite. Curierul oftează, suie pachetul pe umăr și pleacă.

Trec câteva zile. Am putut urmări pe tracking că pachetele sunt la expertiză. Primesc și o înștiințare că pachetele au suferit, într-adevăr, daune la transport. O nouă zi. Sună curierul. Deschid și mă duc jos, cu gândul să-l ajut. Nu mai e nevoie, că vine singur și cară un singur pachet. Nu am impresia că am mai văzut vreodată pachetul ăsta. Pare să fie unul nou, mai mare decât cele în care au venit boxele.
Semnez, curierul pleacă, eu bag pachetul în locuință. Mă întreb dacă nu cumva au considerat boxele ca fiind daună totală, și le-au băgat pe-amândouă la grămadă în pachetul ăsta, fără alte menajamente. Pe cutie tronează un autocolant portocaliu care declară fără dubii că produsele au fost deteriorate, și că DHL va lua legătura cu expeditorul în această privință. Îmi fac curaj și desfac pachetul, să mă asigur că sunt ambele boxe. Și nu, erau doar pinioanele de care vorbeam. În pachet o singură boxă. Nu o mai despachetez, o las așa cum e, și trag pachetul la depou, adică pe un hol dinspre toaleta de oaspeți.

Unde e a doua boxă? Păi a doua boxă e prin Hamburg. Hamburg e mereu o idee bună de călătorie. Și dacă-ți place așa mult, poți sta chiar și opt zile pe-acolo. Că doar nu te costă nimic, plătește DHL.

După 8 zile și mesaje cu vânzătoarea, sună iar curierul. Revine și a doua boxă din vilegiatură, de data asta tot în cutia aleasă în mod nefericit de vânzătoare, dar cu, de-acum, binecunoscutul autocolant oranj. Îi găsesc locul lângă cealaltă boxă care n-a avut parte decât de un city break mic în Hamburg.
Amândouă pachetele blochează de-acum jumătate de hol. În demersul ei de a face curățenie prin locuință, Greta trebuie să le dea mereu la o parte, pentru că blochează dulapul cu licori de curățenie. Chiar și dacă ai nevoie de o nouă rolă de hârtie de toaletă, trebuie să dansezi cu boxele. De preferat să ai nevoie de rolă înainte să-ți dai seama că ai nevoie, if you catch my drift.

Zilele trec, vânzătoarea ba răspunde, ba nu răspunde. Eu îmi aduc aminte de gluma aia de la trecerea în noul mileniu:

- Câte feluri de zile există?
- Trei! Zile bune, zile rele și zi-le, domnu' Geo!

Nu reușesc să aflu dacă DHL e de acord cu vreo recompensă pentru paguba iscată. Vânzătoarea spune -  ce surpriză! -  că DHL susține că boxele n-au fost suficient de bine împachetate.
I-am spus eu asta încă de la început, dar ea ”nu, nu, nu, Gerula și iar Gerula...!”', vorba cântecului. Finalmente, îmi pierd răbdarea și, contrar principiilor mele, exprim o sumă pentru despăgubirea care ni s-ar cuveni, în opinia noastră. Suma, se înțelege, exprimată de prietenul meu, eu doar având rol de mesager.

Nu am spus și care ar fi fost cazul contrar - trimiterea înapoi și buyer protection PayPal.
Nu am spus pentru că, după tot marasmul ăsta, voiam măcar să am sentimentul că am rămas cu ceva, fie chiar și cu niște boxe ciobite, dar reparabile, și la un preț bun. Opțiunea de a le trimite înapoi în schimbul integral al banilor plătiți pe ele mi se părea perdantă pe toată linia. Pentru mine. Că eu le-am plătit, eu le-am despachetat, eu le-am împachetat, eu le-am dus iar la DHL, eu am scris mesaje, eu m-am răstit la curier, eu am blocat locuința cu ele. Doar ca să le trimit iar înapoi, deci tot eu să le car, ca să-mi recuperez banii.

Pinioanele sunt, mai departe, asincron. Acum am două pachete: unul mare și unul mic. Vânzătoarea nu achiesează la propunerea noastră financiară și o dă în prosteală. Spune că propunerea este neserioasă, și că boxele, chiar și ciobite, au fost vândute la un preț suficient de mic cât să nu conteze. Atât eu, cât și prietenul, ne ieșim din minți. După câteva săptămâni de omenie, de înțelegere, de găsit explicații și scuze în detrimentul nostru și spre protecția ei, vânzătoarea, probabil prost sfătuită, refuză despăgubirea, și nici nu avansează o altă soluție.

Fac ce-ar fi trebuit să fac la început. PayPal log in, reclamație, descrierea problemei, poze ca dovadă.
Trebuie să treacă niște zile, pentru ca și vânzătoarea să fie informată, să pună la dispoziție eventuale informații. La un moment dat primesc notificare că vânzătoarea e de acord cu restituirea sumei integrale, și pot trimite pachetele înapoi. Nu mai am nervi să mai încerc să obțin de la ea costurile expedierii de retur, astea trebuie și vor fi suportate de prietenul meu. Să se sature de boxe din Germania.

Duc pachetele la DHL așa cum erau, mă bucur că ne-am luat holul ”ânapoi”, plătesc fluierând 50 € pentru expedierea voluminoaselor pachete, să plece și să nu le mai văd. Nici nu vreau să-mi mai imaginez ce alte daune or mai fi pățit boxele în periplul lor pe la DHL, și la mine, și iar înapoi, și cine mai știe pe unde. Probabil vor fi direct rumeguș când vor reveni la vânzătoare, dar nu mă mai interesează, pentru că nici pe ea n-a părut s-o impresioneze posibilitatea asta.

Pinioanele scot scântei.

Sună curierul. La ușă un binecunoscut pachet. Mă uit la pereții de pe hol, și mă întreb dacă să-i încerc un pic cu capul. Curierule, fratele meu alb, pachetul ăsta NU trebuie să ajungă la mine, pentru că eu sunt expeditorul! Uită-te, scrie pe etichetă! Curierul pufnește și bufnește, îmi arată autocolantul portocaliu, rămas pe cutie de la expertizare. Reușesc să-i mai spun că e acolo de dinainte de expediție, dar nu contează, și să facă bine să-l trimită la adresa de pe etichetă, că de-aia am plătit! Curierul ia pachetul, eu intru în locuință, cu tensiunea 20, probabil. Nu știu ce ar trebui să fac, să scap cumva de boxele astea în viața asta! Era boxa cu pachetul mic, inițial, care mai venise și înainte de expertiză încă o dată la mine la ușă.

Tocmai când nu mai știam ce urmează să se mai întâmple, din pinioane sare șpan. Tracking-ul zice că pachetul va fi din nou livrat, tot la mine! Doresc din tot sufletul să fiu acasă, să refuz iar primirea. Chestiuni de serviciu însă nu-mi permit asta. Rămâne doar să sper că nu va trece pe la noi curierul înainte să ajung eu acasă. Dar ți-ai găsit. Tocmai când parchez mașina, zăresc o dubă DHL chiar la noi în față. Dau fuga, fix cât să-l prind pe curier care dădea să plece. Îl întreb dacă a livrat un pachet pe numele meu, zice că da, l-a lăsat la o vecină. Îl oblig să aștepte, sun la vecină, recuperez pachetul, i-l dau curierului înapoi.

Curierul, un băiețandru blond, e agasat și are o poftă nebună să mă contrazică. Îi arăt eticheta, el îmi arată autocolantul portocaliu. Îi zic că-l putem foarte bine rupe de-acolo, că e de data trecută. El îmi interzice, că nu e voie. Mă cert cu el în fața imobilului. La un moment dat pun mâna și rup, pur și simplu, o mare parte din autocolantul portocaliu. La mișcarea asta curierul devine isteric, înșfacă pachetul, amenință că ne vedem la tribunal, și demarează cu duba în forță.

Nu mai sare șpan, dar din pinioane încă sar scântei. Conform tracking-ului pachetul e pe undeva, dar nu se știe pe unde. Și acolo, unde se duc pachetele când se duc și nu ajung unde trebuie, stă aproape o săptămână. Sun la DHL, reiese că trebuia să accept pachetul, și să-l retrimit. Nu e bine că am refuzat. Tracking-ul zice că destinatarul (vânzătoarea?!) a refuzat primirea. Dar nu destinatarul, ci EU am refuzat primirea! Nu știu când și dacă se va termina vreodată această poveste. Mai nou, îmi doresc să revină pachetul la mine acum! Pentru că dacă nu revine, să-l pot retrimite, eu nu-mi primesc banii dați pe boxe din motive de retur incomplet!
Între timp, celălalt pachet și-a urmat drumul normal, dar credeți oare că a fost fără griji? Mai nou, vânzătoarea plecase în concediu, și pachetul nu ar fi avut de cine să fie preluat la predare. Nu ești acasă? Pachetul se duce la depozit. Nu-l iei în 7 zile de-acolo? Revine la expeditor. Adică la mine!

De-acum mă gândeam că trebuie să mă pregătesc și de posibilitatea asta, și să fac rost de niște vreascuri. Nu de alta, dar după toate cele întâmplate simțeam că un foc frumos, aici, în fața locuinței, în care să arunc pachetele alea nedesfăcute, ar trebui să aducă niște plus-valoare serioasă nervilor mei jucați în picioare de mai bine de-o lună. Poate nu chiar plus-valoarea plătită inițial, dar pe-aproape.

Brusc, pinioanele se opresc. Nu știu încă dacă din proprie inițiativă, sau doar pentru că s-au amestecat între ele. Primul pachet este livrat. Iar cel pierdut este regăsit, și este în drum. În drum spre mine! Mă bucur nespus că ne vom revedea! Vorba scripturii, ”era pierdut și a fost găsit!”

Final: am acceptat pachetul cu brațele deschise, la propriu și la figurat. Am rupt toate autocolantele existente, sau le-am acoperit cu foaie albă pe cele care nu mai puteau fi îndepărtate. Am dus pachetul iar la DHL și l-am expediat din nou. Am reclamat la DHL și am primit banii înapoi pe expedierea care n-a avut loc. Pachetul a ajuns la destinație și a fost livrat. Eu mi-am primit banii integral peste câteva zile. N-am mai auzit nimic de la vânzătoare. Nu știu și nu am curaj să sper că s-a terminat povestea. Sper doar să intervină uitarea, cât mai grabnic.

Două lucruri:

- faptul că prietenul meu și-a dorit boxe, pe care le-am avut aici și am ascultat la ele preț de 10 minute, m-a făcut să-mi schimb sistemul audio, complet, vechi de mai bine de 20 ani. Dacă mă lăsa în banii mei, eram și acum în banii mei, la propriu și la figurat. Dar așa, banii mei au luat calea dealer-ilor de hi-fi.

- cine credeți că se uită după același tip de boxe care mi-au scos sufletul, cu gândul că, dacă le găsesc pe-aici prin zonă, nu e nevoie să mai fie expediate și în felul ăsta prietenul meu să aibă, totuși, boxele pe care și le-a dorit?

Atât s-a putut...