Lanțul slăbiciunilor (guest post - partea I)

Povestea de mai jos este scrisă - în premieră pe acest blog - de către soțul meu, cunoscut aici în principal drept ”jupânul”. După ce veți fi citit toată odiseea (pe care, având în vedere lungimea textului, am hotărât că o voi împărți în două texte), veți fi cu siguranță de acord că asemenea experiență merita să fie povestită. Spre neuitare și luare-aminte 😀.
Acestea fiind spuse, îi dau cuvântul.

                                                                🥁🥁🥁

Tuturor ne e dat - din fericire, nu foarte des - să ni se întâmple niște chestii în urma cărora să avem acuta senzație că pinioanele mecanismului care ține în mișcare viața noastră sunt complet desincronizate. E vorba despre situațiile în care ceva ce ai făcut sau n-ai făcut la un moment dat, te urmărește și, atunci când crezi că ai scăpat și lumea e din nou în regulă, scrâșnetul pinioanelor mai produce încă o anomalie, încă o nepotrivire într-un timeline și-așa deja plin de aberații.

Acum probabil deja vă scormoniți memoria în căutarea unor vestigii asemănătoare celor descrise de mine mai sus. Probabil nu e ușor, pentru că descrierea e destul de generală. De-aia zic să vă povestesc mai întâi despre ce e vorba, și apoi să decideți singuri dacă ați avut experiențe asemănătoare.

Din experiența de până acum, aș zice că nu greșesc dacă spun că domeniul audio-video-hi-fi e mai mult apanajul bărbaților. Pentru noi e, de regulă, mai important ca muzica să sune bine, curat, autentic, echilibrat și suntem dispuși să facem niște eforturi pentru asta: să cumpărăm amplificatoare, boxe, cabluri, CD player-e, pick-up-uri, să facem setări, să tratăm acustic camera de audiție, ș.a.m.d. Și să discutăm între noi despre toate astea. De câte ori se ivește ocazia. Da, clar e mai simplu ca sexul opus în cazul ăsta: de regulă vă interesează puțin spre deloc domeniul, atâta vreme cât se aude ceva, și, de preferință, nu prea tare.

Un bun prieten îmi trimite la un moment dat un link cu o pereche de boxe, puse la vânzare pe un OLX local, site cu anunțuri de mică publicitate. Îmi spune că și-ar dori așa ceva, și întreabă dacă ar fi realizabil să le cumpăr pentru el, să-mi fie trimise mie, și să le trimit cu ajutorul vreunui șofer către România. Boxele erau făcute de o anumită firmă, firmă care pentru noi amândoi era, cel mult, un vis umed de acum 25 de ani. Ideea îmi surâde, nostalgia mă cuprinde, un shot de altruism îmi circulă deja alert prin vene. Scriu un mesaj vânzătoarei, mai mult de sondare a terenului. Nu am trimis încă oferte de preț, deși prețul era explicit negociabil. Doar am vrut să știu dacă încă există ambalajul original și eventualele accesorii. Fiind vorba de niște boxe-turn, mai înalte de un metru și care cântăresc împreună spre 50 kg, e foarte important să mai fie ambalajul original pentru transport.

Vânzătoarea mă informează că nu mai are cutiile originale, dar se va ocupa cu simț de răspundere să le împacheteze cât mai bine, ca să ajungă cu bine la destinație, și, fără să mai cer eu asta, schimbă statusul anunțului în ”rezervat”.

În clipa asta, oricât de mult aș încerca să ascund ce urmează, cu siguranță aveți deja primele viziuni despre ce urmează. Vă asigur că orice viziuni ați avea, nu vor putea revela ce va să urmeze.

Înapoi la afacerea noastră: ea mă asigură că va împacheta boxele, eu îmi exprim îndoiala că lipsa ambalajului original va putea fi cumva suplinită de altceva, ea îmi spune că a vândut și un amplificator, și că a ajuns cu bine la cumpărător. Mai întreb de niște accesorii, unele sunt găsite, altele nu. Ne înțelegem la preț și trimit banii prin PayPal, dar cu buyer protection. Lipsa ambalajului original, exemplul cu amplificatorul care nu s-a făcut bucăți pe drum, o anumită doză de naivitate a vânzătoarei privind domeniul ăsta - toate astea ar fi trebuit să fie motive serioase pentru cineva cu minte clară.
Nu poate fi vorba despre o minte clară a bărbaților în căutare de aparte hi-fi, că dacă ar fi clară, probabil că s-ar mulțumi și ei când muzica se aude, și atât. Când o boxă bună și frumoasă apare la orizont, toate slăbiciunile din dotare iau prim-planul, și wishful thinking e acum cuvântul de ordine.

Primesc tracking number, pachetele cele două sunt pe drum. Nu mai durează mult și vine ziua în care vor fi livrate. Aștept curierul ”ca și când”, curierul vine și cară, pe rând, cu cârca, cele două pachete voluminoase. În timp ce eu sunt foarte mirat că pachetele nu fac o foarte bună impresie prin dimensiuni, curierul cere și primește semnătura. Nu mai am timp de inspecție suplimentară, că trebuie să ajung iute la o repetiție. Revin acasă apoi și, cu înfrigurare, încep să desfac pachetele. Nu e treabă ușoară, mai ales de unul singur, dar un lucru e clar foarte repede: pachetele sunt cam la fel de mari ca boxele. În limbaj de specialitate: hope for the best, prepare for the worst.

Aaand... drumroll: the worst it is! Boxele sunt, structural, întregi, dar nu prea a rămas colț care să nu fie bușit. Fiind negre, furnirul maro-gălbui, expus în toată splendoarea lui, arată înfiorător. Îndepărtez și protecțiile difuzoarelor, și nodul din gât devine mai improbabil de-a fi înghițit prea curând. Difuzoarele sunt sănătoase, dar toate găurile de prindere ale protecțiilor au, la rândul lor, o floare splendidă de culoarea furnirului de mai sus. Nu e bine deloc. Dar deloc. 

Până una-alta, să ascultăm niște muzică la ele. Colțurile plesnite sunt, momentan, doar un detaliu estetic. Sau, mai degrabă, inestetic. Pun protecțiile la loc, florile de furnir dispar în spatele lor,  le conectez la vechiul meu amplificator și prima impresie e, de fapt, o certitudine: vechile mele boxe sunt niște gioarse obosite. Dar astea negre, cu colțuri gălbui, sunt boxe!

Fac poze și le trimit prietenului meu. În fond, sunt ca și ale lui. Prietenul, pe bună dreptate, e furios. Să trecem cu milostivenie peste reproducerea exactă a vorbelor spuse de el, și să traducem (Irina-Margareta Nistor style): la naiba! 😀

Evaluăm situația, prietenul zice că le-ar putea, probabil, repara, dar nu se poate împăca neam cu ideea de a le păstra așa, fără vreo despăgubire rezonabilă. În fond, suntem de aceeași părere: cutiile alese de vânzătoare au fost doar ca un înveliș de carton pe exterior pentru boxe, iar un strat de folie cu bule nu putea împiedica inevitabilul. Cutiile originale sunt semnificativ mai mari, și au elemente din polistiren care protejează fix partea de jos și de sus, ca niște capace mari - și cu ele puse, boxa ar arăta cam ca o coloană de templu grecesc. Ei bine, ale noastre n-au fost coloane de templu grecesc. Mai degrabă arată a totemuri acum, cu smalțul sărit prin mai multe locuri.

Calea către o rezolvare scurtă ar fi fost: informarea vânzătoarei, cu pozele de rigoare ca argumente, și concomitent deschiderea unui caz de buyer protection la PayPal, pe motiv de obiecte neconforme cu descrierea inițială.

Dar să fim noi așa niște neoameni, și să dăm direct cu barda (pe care o avem în mână, pentru că am dorit expres să avem, la nevoie, o bardă în mână pentru orice eventualitate nefericită)?! Noooo. Să fim oameni, să fim rezonabili, să astea.

Până aici, foarte probabil, v-ați putut imagina și voi cam la ce se va ajunge. Asta dacă ați mai ajuns cu cititul până aici. Dacă nu, eu tot o să scriu despre pinioanele alea ale vieții, bată-le vina, că tocmai din momentul ăsta încep să nu mai fie sincronizate.

(Va urma)