Prosit 2026! 🐷🍀🍄

La mulți ani și bine v-am regăsit în 2026! 🙂 Sper că ați trecut în noul an cum și cu cine v-ați dorit și de dragul vostru sper că, spre deosebire de mine, n-a trebuit să lucrați astăzi 😀.

Revelionul nostru a fost așa cum îl anticipaserăm - liniștit. La miezul nopții am avut surpriza că (în premieră de când locuim aici) tocmai vecinii de pe strada noastră au pus la cale artificii, și s-au întrebuințat serios. Ba au și numărat ultimele zece secunde, așa că am trecut împreună în 2026. După care am băut Prosecco și ne-am uitat din balcon la artificii, care au fost neașteptat de spectaculoase. 
(Paranteză: spre deosebire de anii anteriori, de data asta în Hamburg s-au organizat oficial jocuri de artificii. Dar afară ploua mărunt, cum se întâmplă de obicei în decembrie și chiar nu aveam niciun chef să ne vânturăm de Revelion prin metrouri, fiindcă de mașină oricum nu s-ar fi pus problema. Am stat acasă fără nici cel mai mic regret). 

A doua zi ne-am trezit puțin după ora 9 și ne-am organizat pentru ritualul nostru consacrat din prima zi a noului an. La 10:15 a început slujba transmisă în direct de la Frauenkirche (Biserica Fecioarei Maria) din Dresda și imediat după aceea, desigur, Concertul de Anul Nou de la Viena ❤️. 

Am tot citit controversele iscate pe marginea concertului și bineînțeles că am și eu o părere pe subiect (că doar nu se poate nuntă fără slută, vorba ceea 😀). Dar despre asta voi scrie într-un articol separat. Astăzi vreau să scriu doar despre cât de mult ne-a plăcut. A fost splendid, demult nu mai văzuserăm așa ceva. Nu-l știam pe Yannick Nézet-Séguin decât din auzite, dar omul este extraordinar. Atâta entuziasm, energie bună, carismă, spirit ludic, naturalețe, joie de vivre... 
Într-un interviu recent, spusese că pentru el acest concert este un vis devenit realitate; când era copil, obișnuia să dirijeze din fața televizorului. Ieri și-a trăit visul cu atât de multă bucurie, încât nu puteai să nu te emoționezi pentru el.

Din punct de vedere tehnic a fost impecabil, aspect deloc surprinzător dacă ne gândim la experiența lui. Remarcabil mi s-a părut și faptul că a dirijat pe de rost (ceea ce nu e mereu cazul; dirijori consacrați precum Riccardo Muti, Christian Thielemann sau Franz Welser-Möst au dirijat de pe partituri, ceea ce a răpit, desigur, din comunicarea și interacțiunea cu orchestra). 
”Un dirijor trebuie să aibă partitura în cap, nu capul în partitură”, spunea la un moment dat Herbert von Karajan și mare dreptate avea. 

După cum probabil știți 😀😀😀, din punct de vedere muzical inima mea îi aparține lui Zubin pentru totdeauna și urmăresc acest concert an după an, de când aveam 16 ani. Iar de când am avut imensul privilegiu de-a fi prezentă în sală la minunăția asta de concert, știu și cum se resimt emoția și energia chiar de la firul ierbii. 

Și totuși. Nu am mai văzut până acum așa veselie și interacțiune cu publicul. A transmis publicului toată fericirea lui, a fost un vulcan de bucurie și de optimism, exact ce avem nevoie la început de an. Am remarcat și comuniunea cu orchestra; era suficient să te uiți la instrumentiști și să-i vezi pe toți zâmbind. 

Repertoriul mi s-a părut bine ales, ieșind din tiparele tradiționaliste (bunăoară, piesele scrise de compozitoare) și interpretarea a fost senzațională. Atât de mult ne-a plăcut ce-a făcut la ”Københavns Jernbane-Damp-Galop” (când a făcut pe impiegatul), că am aplaudat amândoi în fața televizorului. Eu nu avusesem idee că există atât de multe instrumente și accesorii, ca să zic așa, de percuție (para-instrumente li se spune), a fost un spectacol în sine doar să urmăresc percuționiștii la lucru 🤭.

Discursul dinaintea valsului ”Dunărea Albastră” a fost, de asemenea, foarte adecvat contextului internațional, când pacea pare mai îndepărtată decât oricând.
”Pacea vine din bunătate și bunătatea, din pace”, a spus Nézet-Séguin - și cu asta, a zis practic totul. 

Niciodată n-am mai văzut publicul de la Concertul de Anul Nou ridicându-se în picioare înainte de finalul concertului. Absolut niciodată. Nici măcar la Herbert von Karajan, că tot îl pomenisem mai sus. Nici măcar la Zubin. A fost o reacție fără precedent a publicului, care spune enorm. 

”Sunt foarte curioasă ce-o să facă la Radetzky”, i-am împărtășit jupânului. Iar ce-a făcut a fost atât de neașteptat și de frumos, cum n-aș fi crezut posibil. 
Știu că părerile sunt împărțite inclusiv în privința asta, dar mie mi s-a părut fabulos faptul că a coborât printre spectatori, dirijându-i. Practic, a făcut fiecare om din sală să se simtă parte din orchestră. 

Mi-ar fi plăcut foarte mult să trăiesc asemenea experiență din Golden Hall de la Musikverein. A fost finalul perfect pentru un concert minunat, plin de viață, exuberanță și optimism. 

Referitor la dirijorul de anul viitor, m-am înșelat din nou și vom avea ocazia de-a vedea un alt dirijor aflat pentru prima dată în această onorantă ipostază: Tugan Sokhiev. Hotărât lucru, trebuie să-mi schimb abordarea când încerc să ghicesc dirijorul, în sensul că va trebui să includ în estimare și un dirijor din generația mai nouă. 

După concert am stat vreo două ore la taclale cu profesorul Langdon (altfel spus, am continuat să citesc ”Secretul Secretelor”; am parcurs două treimi și până acum este o poveste excelentă, sper ca Dan Brown să n-o dea în bară pe final, cum a făcut cu ”Origini”). După aceea am terminat cel de-al treilea film din seria ”Knives Out” (am avut parțial dreptate referitor la whodunnit, dar numai parțial) și am încheiat ziua en fanfare cu trei episoade din dragul de Lucică 😃. 

Acestea fiind spuse, vă doresc un an de care să vă amintiți a fi fost unul dintre cei mai buni ai vieții voastre 🙂.

2026, te rog, fii bun...