vineri, 21 ianuarie 2011

Cinci clipe din viata mea


Zilele trecute imi rasfoiam, daca se poate spune asa, niste amintiri ale unor vremuri nu demult trecute. Sunt niste ani buni de-atunci, totusi... Dar este suficient sa evoc fie si-n treacat acele momente ca sa simt din nou emotia, sa mi se faca pielea de gaina si sa ma intreb cum de-am avut asemenea sansa. 

I-am intalnit in realitate, pe ei si pe multi altii. Cu unii am stat de vorba, altora le-am cerut autograf cu vocea inecata de emotie, pe altii i-am audiat si am savurat fiecare clipa in care am respirat acelasi aer cu ei. Pe toti i-am ascultat, le-am sorbit, dupa caz, cuvintele sau muzica si m-am bucurat ca, fie si pentru cateva zeci de minute, fac parte din viata mea.

Cu siguranta, pentru fiecare dintre ei n-am fost decat una din cei foarte multi. Sunt obisnuiti cu privirile extaziate, gurile (mai mult sau mai putin) cascate, valurile de aplauze, ovatiile, lacrimile de emotie, tacerile care sunt, de fapt, atat de graitoare, palmele transpirate - pentru cine are privilegiul de a da mana cu ei, vocile tremurate si balbele - pentru cei care sunt suficient de norocosi si ajung si in postura de-a le adresa cateva cuvinte.
Dar pentru mine momentele petrecute alaturi de ei au insemnat o lume intreaga. In miniatura.

Mi-am propus sa va povestesc despre cinci dintre intalnirile memorabile din viata mea. Au fost mai multe, dar sa zicem ca acestea mi-au daruit trairile cele mai intense si emotiile cele mai puternice. Retrospectiv, fiecare din ele imi pare-a fi durat numai o clipa. Atat de repede au trecut, sau cel putin asa am eu impresia. Insumand, se poate spune ca o sa va povestesc despre cinci clipe. Cinci clipe in care am trait cat n-am trait in ani de zile.

Ma gandisem initial sa scriu un singur post despre toate. Dar apoi, reflectand pe indelete la fiecare din aceste intalniri, am realizat ca am prea mult de scris despre fiecare, asa ca ar iesi un post monstruos de lung. Si asta in ciuda faptului ca m-as cenzura, in incercarea de a mai scurta textul. Ceea ce-ar fi nedrept, pentru ca ar insemna sa-mi reprim niste ganduri. Or, tocmai asta nu intentionez sa fac, ci am de gand sa retraiesc prin scris, in masura in care va fi posibil, fiecare emotie.

Acestea fiind zise, putem considera postarea de fata ca fiind episodul pilot :D dintr-o miniserie de cinci episoade. In cel dintai va voi povesti despre clipa mea cu Francis Ford Coppola (de la care, coincidenta, se implinesc zilele acestea 6 ani).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu