Dupa cum va povesteam data trecuta, de la 1 noiembrie ne-am imbogatit cu o noua vecina. S-o numim, generic, Frau Zgaiba (i se potriveste de minune si am niste retineri in a folosi numele real al femeii – cu toate ca sansele ca ea sa citeasca pe-aici si sa se recunoasca sunt nule).
Relatia noastra cu Frau Zgaiba a debutat sub auspicii nu tocmai favorabile – dintr-o neglijenta cu totul improprie noua, pe de o parte, si ca urmare a unei defectiuni, pe de alta parte, ne-am trezit cu o inundatie in baie (a noastra), iar apa s-a infiltrat in perete pana la pivnita (a ei). Din fericire, nu am lipsit mai mult de o ora de acasa, timp suficient totusi pentru a se produce buclucul. Am scos apa, am sters, am deschis geamul larg pentru a se usca peretele si am sperat ca am scapat.
Catre orele 23 a trebuit sa abandonam sperantele: cineva suna isteric la usa (prin „sunat isteric” inteleg sa nu mai iei degetul de pe sonerie). Am facut cunostinta cu vecina, care a expus, cu lux de amanunte, cum apa se prelinge, picura, face si drege, iar ea a fost nevoita sa-si mute cutiile de carton, care-ar fi fost pe vecie compromise daca n-ar fi dat dovada de atata prevedere si sange rece in situatia de criza majora pe care, iata, o intampina.
(Ok, poate sunt putin malitioasa, dar sa nu uitam ce porecla a primit viteaza noastra vecina... beneficiez, deci, de circumstante atenuante. Numeroase).
In dimineata urmatoare, situatia arata deja mult mai bine: peretele se uscase aproape complet. Am rasuflat oarecum usurati, dar numai pana l-am vazut pe administrator (a carui prezenta, in context, nu putea fi intamplatoare). Omul ne-a explicat ca vecina il sunase la 8 dimineata, ca sa-i aduca la cunostinta ca „pivnita mea se afla sub ape!”.
Relatia noastra cu Frau Zgaiba a debutat sub auspicii nu tocmai favorabile – dintr-o neglijenta cu totul improprie noua, pe de o parte, si ca urmare a unei defectiuni, pe de alta parte, ne-am trezit cu o inundatie in baie (a noastra), iar apa s-a infiltrat in perete pana la pivnita (a ei). Din fericire, nu am lipsit mai mult de o ora de acasa, timp suficient totusi pentru a se produce buclucul. Am scos apa, am sters, am deschis geamul larg pentru a se usca peretele si am sperat ca am scapat.
Catre orele 23 a trebuit sa abandonam sperantele: cineva suna isteric la usa (prin „sunat isteric” inteleg sa nu mai iei degetul de pe sonerie). Am facut cunostinta cu vecina, care a expus, cu lux de amanunte, cum apa se prelinge, picura, face si drege, iar ea a fost nevoita sa-si mute cutiile de carton, care-ar fi fost pe vecie compromise daca n-ar fi dat dovada de atata prevedere si sange rece in situatia de criza majora pe care, iata, o intampina.
(Ok, poate sunt putin malitioasa, dar sa nu uitam ce porecla a primit viteaza noastra vecina... beneficiez, deci, de circumstante atenuante. Numeroase).
In dimineata urmatoare, situatia arata deja mult mai bine: peretele se uscase aproape complet. Am rasuflat oarecum usurati, dar numai pana l-am vazut pe administrator (a carui prezenta, in context, nu putea fi intamplatoare). Omul ne-a explicat ca vecina il sunase la 8 dimineata, ca sa-i aduca la cunostinta ca „pivnita mea se afla sub ape!”.
In conditiile astea, normal ca a lasat orice altceva si a venit intr-un suflet. Ca sa constate ca peretele mai era umed intr-un singur colt – dar si-a facut datoria si ne-a anuntat ca va contacta o firma specializata in astfel de servicii, care va evalua pagubele si care, daca va considera ca este necesar, va aduce un dispozitiv de uscare a peretelui. Totul exclusiv pe cheltuiala noastra, evident. O cam sfecliseram, iar Frau Zgaiba nu contenea sa explice docta ca „nu conteaza ca e uscat in exterior, daca in interior e umed se umfla. Uite-asa!” si arata, cu gesturi elocvente, pentru a ne face sa intelegem dimensiunile crimei noastre.
Au urmat doua zile de stres pentru noi, interval in care am incercat sa ne pastram, totusi, calmul (n-am prea reusit, pentru ca ne gandeam numai la cat va ajunge sa coste toata distractia asta). Intr-un final apoteotic, s-a lamurit lumea ca n-ar fi avut niciun rost sa cheme o firma, intrucat peretii se uscasera complet. De bunavoie si nesiliti de nimeni.
Cu aceasta ocazie ne-am insusit doua lectii importante: sa fim cu ochii in 4, 44,... 444 in ceea ce priveste instalatiile (desi credeam ca suntem, dar realitatea ne-a contrazis) si sa anuntam noi insine administratorul cand/ daca mai facem vreo nefacuta. De la noi s-ar fi perceput cu siguranta altfel.
Dar acesta a fost doar inceputul peripetiilor cu Frau Zgaiba.
A preluat fraiele regulamentului de ordine interioara in bloc (si mi-a comunicat, cand m-a prins pe casa scarii, ca s-a „luptat” 4 saptamani cu administratorul ca sa obtina permisiunea de-a se ocupa de asta. Nu vreti sa stiti ce imagini mi s-au derulat in minte ascultand-o).
A intocmit o lista de 2 pagini in care a detaliat planul de curatenie (saptamanala si lunara, care – v-ati prins – e alta treaba si include, printre altele, spalatul geamurilor de pe casa scarii, din pod si din pivnita, plus spalatul corpurilor de iluminat. Cred ca femeia e fan „Omul Paianjen”).
A afisat si liste cu numele locatarilor, solicitand ca fiecare sa semneze dupa ce a facut curatenie si data la care s-a petrecut fapta.
A amenintat ca persoana care „nu-si face datoria” va plati pentru curatenia facuta de o firma de profil (nu, ca m-a innebunit cu firmele. O firma care s-o potoleasca n-o fi existand?).
A sunat intr-o seara la noi ca sa ne intrebe daca am „remarcat” ca usa de la intrare nu se inchide bine. Nu, nu remarcaseram. „Poate intra barbati straini si se culca pe trepte!”, se zburataci ea. Instantaneu m-am gandit la bancul cu „Viol! Nu sariti ca-mi place.”. Asta era intr-o sambata. I-am sugerat sa vorbeasca luni cu administratorul, daca tot o preocupa problema. „Nu astept eu pana atunci! Il sun maine dimineata la prima ora!”. Bietul om.
(Ulterior, m-a anuntat scandalizata ca administratorul i-a recomandat sa cheme Politia, in cazul in care apar nepoftiti in bloc. Il inteleg, sarmanul. Mai ales ca usa nu era defecta. Trebuia inchisa bine, nu lasata sa se inchida singura, din inertie. Ca are vointa si nu vrea).
A sunat intr-o zi la noi si n-a plecat decat dupa o ora. Ne-a povestit ca locuinta ei „este plina de gauri” (nu intrebati, ca n-are rost; nici noi n-am intrebat), ca usa e subreda, ca a identificat in pivnita excremente de sobolan (daca e vorba de sobolanul din "Ratatouille", m-as oferi sa-l iau in gazda) si ca administratorul a intrebat-o „ce vreti tot timpul de la mine?!”. Dupa care a subliniat ca acelasi administrator „ii vorbeste cu dusmanie”. No comment :D
A terminat de povestit si a luat-o de la capat. Nu de alta, dar in saptamanile ulterioare incidentului cu inundatia ne-am imprietenit. Acum ne place. E cu siguranta preferabil decat alternativa (aceea de a nu ne avea la inima), dar personal, as fi preferat sa locuiasca in oricare alt bloc afara de cel in care locuim noi.
Eh, cum vi se pare? Nu-i asa ca e candidatul ideal pentru distinctia „Vecinul Anului”?
Au urmat doua zile de stres pentru noi, interval in care am incercat sa ne pastram, totusi, calmul (n-am prea reusit, pentru ca ne gandeam numai la cat va ajunge sa coste toata distractia asta). Intr-un final apoteotic, s-a lamurit lumea ca n-ar fi avut niciun rost sa cheme o firma, intrucat peretii se uscasera complet. De bunavoie si nesiliti de nimeni.
Cu aceasta ocazie ne-am insusit doua lectii importante: sa fim cu ochii in 4, 44,... 444 in ceea ce priveste instalatiile (desi credeam ca suntem, dar realitatea ne-a contrazis) si sa anuntam noi insine administratorul cand/ daca mai facem vreo nefacuta. De la noi s-ar fi perceput cu siguranta altfel.
Dar acesta a fost doar inceputul peripetiilor cu Frau Zgaiba.
A preluat fraiele regulamentului de ordine interioara in bloc (si mi-a comunicat, cand m-a prins pe casa scarii, ca s-a „luptat” 4 saptamani cu administratorul ca sa obtina permisiunea de-a se ocupa de asta. Nu vreti sa stiti ce imagini mi s-au derulat in minte ascultand-o).
A intocmit o lista de 2 pagini in care a detaliat planul de curatenie (saptamanala si lunara, care – v-ati prins – e alta treaba si include, printre altele, spalatul geamurilor de pe casa scarii, din pod si din pivnita, plus spalatul corpurilor de iluminat. Cred ca femeia e fan „Omul Paianjen”).
A afisat si liste cu numele locatarilor, solicitand ca fiecare sa semneze dupa ce a facut curatenie si data la care s-a petrecut fapta.
A amenintat ca persoana care „nu-si face datoria” va plati pentru curatenia facuta de o firma de profil (nu, ca m-a innebunit cu firmele. O firma care s-o potoleasca n-o fi existand?).
A sunat intr-o seara la noi ca sa ne intrebe daca am „remarcat” ca usa de la intrare nu se inchide bine. Nu, nu remarcaseram. „Poate intra barbati straini si se culca pe trepte!”, se zburataci ea. Instantaneu m-am gandit la bancul cu „Viol! Nu sariti ca-mi place.”. Asta era intr-o sambata. I-am sugerat sa vorbeasca luni cu administratorul, daca tot o preocupa problema. „Nu astept eu pana atunci! Il sun maine dimineata la prima ora!”. Bietul om.
(Ulterior, m-a anuntat scandalizata ca administratorul i-a recomandat sa cheme Politia, in cazul in care apar nepoftiti in bloc. Il inteleg, sarmanul. Mai ales ca usa nu era defecta. Trebuia inchisa bine, nu lasata sa se inchida singura, din inertie. Ca are vointa si nu vrea).
A sunat intr-o zi la noi si n-a plecat decat dupa o ora. Ne-a povestit ca locuinta ei „este plina de gauri” (nu intrebati, ca n-are rost; nici noi n-am intrebat), ca usa e subreda, ca a identificat in pivnita excremente de sobolan (daca e vorba de sobolanul din "Ratatouille", m-as oferi sa-l iau in gazda) si ca administratorul a intrebat-o „ce vreti tot timpul de la mine?!”. Dupa care a subliniat ca acelasi administrator „ii vorbeste cu dusmanie”. No comment :D
A terminat de povestit si a luat-o de la capat. Nu de alta, dar in saptamanile ulterioare incidentului cu inundatia ne-am imprietenit. Acum ne place. E cu siguranta preferabil decat alternativa (aceea de a nu ne avea la inima), dar personal, as fi preferat sa locuiasca in oricare alt bloc afara de cel in care locuim noi.
Eh, cum vi se pare? Nu-i asa ca e candidatul ideal pentru distinctia „Vecinul Anului”?
Postări
2 comentarii:
Frau asta nu e cumva vaca elvetiana? ca se aseamana izbitor!
Fix ea e, numai ca nu da lapte :)) Adica dupa ce ca e vaca, e si degeaba :))
Trimiteți un comentariu