O zi pe urmele lui Bach

Cu aproximativ 50-60 de kilometri inainte de a ajunge la Eisenach, in landul Thüringen, oraselul apare pe indicatoare, insotit de o mica notita: Bachhaus. Casa lui Bach. Cat de simplu si banal suna… si ce "piele de gaina" imi dadea gandul ca voi vedea locul in care s-a nascut. Ca ma duc la el acasa.

Nu pretind ca sunt vreo cunoscatoare a muzicii lui, pana si simpla idee mi se pare o aroganta. In umila-mi opinie, compozitia lui ar merita instituirea unui domeniu de sine statator – bachologie, de exemplu. O viata intreaga daca s-ar studia numai viata lui si muzica pe care a compus-o, si tot n-ar fi suficient. 

Locuinta e “lipita” de o cladire moderna, unde se afla casa de bilete si o sala de auditie echipata foarte modern (cu fotolii instalate intr-un fel de “globuri” izolate fonic, pe care stai extrem de confortabil si asculti Bach la casti). 

Ideea mi se pare excelenta, insa contrastul cu podeaua de lemn neslefuit si clavecinele descinse de-acum cateva sute de ani… e cam strident.

Dat fiind faptul ca nu a trait decat putina vreme in aceasta casa, nu s-au pastrat foarte multe obiecte de-ale sale. De fapt, ca sa zicem lucrurilor pe nume, nu s-a pastrat decat un pahar de cristal, care intr-adevar i-a apartinut.

In rest, toate obiectele din muzeu fac parte din categoria “asa arata X chestiune pe vremea lui J.S. Bach”. Sau “asa trebuie sa fi aratat biroul la care compunea Bach in perioada cat a locuit la Weimar”. Desigur, proiectiile astea sunt in mare masura justificate si, probabil, realiste, intrucat se intemeiaza pe jurnale si diferite relatari din acele vremuri. Dar chiar si asa… ca vizitator, te simti un pic inselat. Un pic.

In “sala intrumentelor muzicale” se gasesc doua orgi micute, doua clavecine si un pian. Din ora in ora se organizeaza o mica auditie, la care pot asista toti vizitatorii daca doresc, sustinuta de un ghid al muzeului si in cadrul careia se interpreteaza cateva minute la fiecare instrument in parte (preludii, de regula, pentru ca sunt scurte). Efectul este cu atat mai interesant cu cat piesele sunt bine alese, astfel incat sa puna in valoare instrumentul respectiv.

Doua incaperi din locuinta sunt dedicate Wandei Landowska, o organista care-a facut cariera in prima jumatate a secolului trecut si care este considerata unul dintre cei mai mari interpreti de Bach din toate timpurile. Ma rog, inaltator, dar… eu venisem sa-l vad, sa-l simt si sa-l cunosc mai bine pe Bach, nu pe distinsa doamna, ale carei afise de spectacol tronau atat pe peretii celor doua incaperi, cat si pe coridoare.

Un plus al muzeului (spre deosebire de locuintele lui Richard Wagner si Franz Liszt, despre care v-am povestit), este ca textele care insotesc obiectele si tablourile expuse sunt atat in limba germana, cat si in  engleza. Poate inclusiv din motivul asta am vazut considerabil mai multi vizitatori aici decat la Wagner si Liszt. Bine, adevarul este ca Bach e, cu adevarat, unul dintre cei mai mari compozitori pe care-i va fi avut vreodata omenirea, asa ca nu e de mirare ca locuinta lui suscita atat de mult interes.

Ca tot vorbeam despre compozitia lui, cu ocazia acestei vizite am aflat un fapt surprinzator si fascinant. Mai intai, trebuie precizat ca Bach si-a petrecut noua ani din viata in Weimar (un oras mai mare, situat la cateva zeci de kilometri distanta), interval din care dateaza o parte semnificativa a compozitiei sale. 

Ei bine, uluitor e ca, ceea ce este considerat a fi “foarte mult” nu inseamna, de fapt, decat 15-20% din tot ceea ce a compus el in perioada respectiva. Pentru ca unul dintre fiii sai, aflat la varsta maturitatii si avand dificultati financiare, a vandut o parte din compozitiile marelui sau tata. Iar cei care le-au cumparat nu au stiut sa aprecieze si sa pastreze ce aveau. Fapt pentru care nu pot fi invinuiti, totusi; imensa valoare a muzicii lui Bach nu a fost recunoscuta ca atare decat dupa vreo 100 de ani de la moartea lui. Ce ironie, nu?

Foarte interesant mi s-a parut si faptul ca un patolog pasionat de Bach a incercat (si reusit) ca, avand ca punct de plecare craniul compozitorului, sa-i reconstruiasca pe calculator chipul. Ceea ce a iesit seamana in foarte mare parte cu imaginile pe care le stim cu totii, adica-n realitate Bach arata cam asa:

Alaturi de bust sunt prezentate imagini ilustrand tehnica reconstituirii.

Plecand din Eisenach ne-am indreptat spre Weimar, unde n-am ramas insa decat pret de-o plimbare printr-un parc imens si o portie de clatite cu inghetata si visine proaspete. 

Timp suficient insa cat sa dau dovada de snobism maxim, facand poze cu statuia care constituie emblema orasului si-i reprezinta pe Goethe si Schiller.

Si, tot dintr-un snobism numai partial recunoscut, iata-ma si in fata casei care i-a apartinut lui Goethe. 

In incheierea acestui post, va invit sa ascultati una dintre cele mai cunoscute compozitii ale lui Bach – partea intai din Concertul Brandenburgic numarul 1. Mi se pare, iertata fie exprimarea, atat de… perfecta :)