Weekendul asta am avut musafiri – niste prieteni elvetieni, care veneau la noi pentru prima oara. Prin urmare, ieri, hai si noi ca tot turistu’, sa vizitam targul. In Bayreuth, mare agitatie mare, dat fiind faptul ca in fiecare an, in luna august se desfasoara festivalul Wagner. E un eveniment de amploare la nivel cel putin european (daca nu mondial), se aduna toata floarea cea vestita a muzicii clasice, invitati numai unul si unul, iar a obtine bilete este cel putin la fel de greu ca si pentru concertul de Anul Nou de la Viena. Noi n-am reusit deocamdata.
Dar daca nu putem intra la concert, macar sa urcam dealul si sa vedem si noi Opera Richard Wagner, despre care v-am mai povestit acum cateva luni. Zis si facut. Ajungem, facem pozele consacrate (cladirea si panorama din varful dealului) si ne asezam pe o bancuta sa ne tragem un pic sufletul dupa urcus (care, in treacat fie zis, nu reprezinta nicio provocare, dar ne plimbam de vreo 3 ore deja, soarele ne traznea pe unde apuca si apa minerala nu mai reusea sa alunge epuizarea).
Cand am ajuns noi, mai era o ora si urma sa inceapa o reprezentatie, asa ca invitatii incepusera treptat sa apara, la inceput razlet, apoi in grupuri din ce in ce mai compacte, iar “defilarea” asta ne-a oferit si noua un spectacol. Unul surprinzator, desi – ne-am gandit ulterior – nu chiar de neanticipat. Dupa cum poate ca v-ati dat seama, este vorba despre tinutele onoratului public.
Oameni buni, atatea verze colorate si cuiburi de pasare la un loc, n-am vazut de cand sunt. Din vreo 200 de invitati, cati am apucat sa vedem pana am hotarat ca-i suficient si-am plecat sa bem o bere, am numarat fix 3 perechi care aratau bine si se imbracasera adecvat evenimentului. In rest, jale. Cele mai multe dintre tinute erau mult prea opulente, in definitiv era vorba doar despre un spectacol de opera, fie el si acasa la Richard Wagner. Chiar trebuie sa scoatem rochiile cu trena si fracurile din sifonier? Cu atat mai mult cu cat nu era seara, ci ora 16.
Si macar de-ar fi fost unica nepotrivire. Dar am vazut niste tinute care i-ar face gelosi si pe clovnii de la Cirque de Soleil.
In primul rand, culori tipatoare. Mult prea tipatoare. Stridente. Norocul meu ca port lentile heliomate, altfel cred ca faceam conjunctivita. Ciclamen turbat, roz violent, verde iarba, albastru electric, rosu aprins, nuanta bronzului carbonizat (nu intrebati, va rog :D).
Croiala rochiilor a urmat, in covarsitor de multe cazuri, stilul “laptuca”. La fel de infoiate, adica. Si lucioase. Unele dintre doamne aratau de-a dreptul suprarealist. Eu nu le-as fi dat drumul pe strada.
Am notat (ca nu pot sa spun “apreciat”) si asortarea tinutelor in cuplu. Premiul intai l-am decernat – in contumacie – unei perechi in care ea purta galben puf-de-gaina (oh my God) si el, sacou visiniu cu papion bleumarin. Ca veni vorba de papion, remarcabil a fost un cetatean al carui papion era verde crud cu picatele albastre.
In ceea ce priveste incaltamintea femeilor, m-am tot gandit daca nu cumva gradina zoologica din Berlin o fi raportat o evadare a strutilor in numar masiv. Altfel nu-mi explic felul in care calcau multe dintre ele in strachini, avand impresia ca pasesc elegant si ladylike pe tocuri cui.
Mentionasem mai devreme cuiburile de pasare si aveam in vedere coafurile. Cu foarte putine exceptii, doamnele isi facusera freza cu petarda. Si peste suvitele explodate, turnasera minimum jumatate de tub de fixativ. Vant puternic, explozia coafurii rezista. Altele adunasera tot parul in crestet si il fixasera cu ace de par, construind un fel de cilindru care parea gata sa cada la fiecare calcat in strachini pe tocurile cui.
Avand in vedere toate cele de mai sus, nu pot sa nu ma intreb, cu riscul de a judeca oamenii gresit si de a fi nedreapta: oare cati dintre cei de ieri dupa-amiaza sunt in masura sa-l inteleaga pe Wagner? Si oare cati dintre ei venisera acolo doar pentru ca "da bine"?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu