"Bridget Jones: Mad about the boy".

Am ales să pun ca titlu varianta originală a cărţii, pentru că probabil este mult mai cunoscută aşa, dar eu am citit-o în germană. Nu că aspectul ar face vreo diferenţă în acest caz. Impresia mea nu s-ar fi schimbat, indiferent în ce limbă aş fi citit-o. 

Primele două cărţi din serie - "Jurnalul lui Bridget Jones", respectiv "Bridget Jones - la limita raţiunii" mi-au plăcut extraordinar de mult. Într-atât, încât aproape că le-am învăţat pe de rost. Spumoase, nostime, agreabile, simpatice. Prinsesem drag de Bridget cea stângace şi am fost foarte încântată când am citit că s-a lansat cel de-al treilea volum. L-am comandat îndată ce am aflat de existenţa lui.  Abia aşteptam să vină şi să m-apuc de citit. 

Romanul, deşi redactat tot sub forma de jurnal care le-a făcut celebre pe primele două, este destul de diferit de acestea. Bridget are 51 de ani, doi copii făcuţi destul de târziu (Billy are 7 ani, iar Mabel 5) şi.... este văduvă. Mark Darcy a murit cu patru ani în urmă, în timp ce se afla într-o misiune umanitară în Africa. O regăsim deci pe Bridget ca mamă singură, cu toate provocările care derivă din această postură, numai că reţeta primelor două volume nu mai are nici pe departe aceeaşi savoare. 

Dimpotrivă, aş spune. Bridget este la fel de zăpăcită şi, pe alocuri, iresponsabilă cum o cunoaştem deja. Numai că asta nu mai reuşeşte să ne-o facă simpatică, ba chiar pe alocuri enervează. Ceea ce era nostim la o celibatară de 30 de ani fără copii, poate deveni ridicol pentru o mamă în vârstă de 51. Mi se pare incredibil faptul că Helen Fielding a pierdut din vedere acest aspect. Analog în ceea ce priveşte lacunele de cultură generală ale lui Bridget. Era scuzabil şi amuzant că Bridget cea în vârstă de 30 de ani nu ştia cu cine se învecinează Germania; este penibil pentru Bridget de 51 de ani să nu ştie cine este autorul cărţii al cărei scenariu adaptat tocmai îl scrie.

Relaţia lui Bridget cu Roxster cel cu 20 de ani mai tânăr are un parcurs previzibil, iar schimbul de sms-uri şi mesage pe Twitter e-n cel mai fericit caz banal. Finalul e lesne de anticipat - evident că Roxster avea s-o părăsească fiindcă-şi dorea o femeie de vârstă apropiată şi tot evident că Bridget avea să dea dovadă de, chipurile, înaltă ţinută morală şi să-i redea libertatea atunci când el se întoarce la ea şi-i declară că o iubeşte.

Poate singura fază cu adevărat amuzantă a fost întâmplarea cu păduchii. Ok, şi anumite momente din periplul lui Bridget pe Twitter. Dar e prea puţin pentru a salva un întreg roman. Finalul e dulceag până la diabetic şi destul de abrupt; adică în primele două cărţi era destul de clar cu cine va rămâne Bridget, pentru că o relaţie se construieşte şi se consolidează în timp, în timp ce în "Mad about the Boy" cavalerul pe cal alb prea apare de nicăieri în această ipostază. Ficţiune, pricep, dar un strop de plauzibil nu i-ar fi dăunat. De asemenea, acţiunea este mult prea lentă.

Răsfoind net-ul, am băgat de seamă că mulţi cititori erau oripilaţi de moartea lui Mark. Personal, mi se pare că a fost inutilă; o Bridget măritată ar fi putut să fie la fel de simpatică şi delicios de neîndemânatică. Sophie Kinsella ne-a demonstrat deja acest lucru cu Becky Brandon (născută Blomwood :D). Dar dacă tot l-a scos pe Mark din schemă, Fielding îi putea crea un parcurs mai frumos lui Bridget, altul decât acela de-a butona la infinit telefonul, în disperarea că nu primeşte mesaj de la iubitul căruia i-ar fi putut fi mamă.

Ce s-a întâmplat cu Daniel este în aceeaşi notă, adică dezamăgitor. De la playboy-ul şarmant la alcoolic e un pas mare şi trist. Iar faptul că a băut detergent de vase Fairy Ultra crezând că e lichior de mentă nu mi se pare deloc amuzant. Din contra.

Unele lucruri trebuie lăsate acolo şi aşa cum sunt; povestea lui Bridget e un exemplu ilustrativ în acest sens. Ar fi fost bine ca autoarea să se fi rezumat la primele două volume din acest ciclu.

Voi aţi citit cartea? Sunt eu un Grinch, sunt subiectivă, caut noduri în papură?

PS: tocmai am citit că Helen Fielding intenţionează să scoată cea de-a patra carte din seria Bridget, în care să-l aducă pe Mark înapoi. Oh, dear. Ar fi ca o reeditare a celebrei scene de la duş din "Dallas", în care Bobby se reîntoarce în serial. 

Poate se răzgândeşte, totuşi.