Doamnele mele, trag nădejde că vă era dor de-un post piţipongic, pentru că mie sigur mi-era :)) Sinceră să fiu, n-am avut ce scrie pe tema asta în ultima vreme, că bucuroasă l-aş fi scris mai demult :D Astă seară însă, am dat o raită la magazin pentru a-mi lua o nouă loţiune micelară (cică ultimul hit în materie de demachiere; am avut-o pe cea de la Nivea de care am fost mulţumită, adică n-a fost ceva wow, dar nici rea, şi căutam una nouă). Şi cu-această mirifică ocazie am căscat ochii prin magazin şi m-am întors cugetând intens :D
- În precedentul post despre maglavaisuri mă smiorcăiam că mi-am cumpărat cea dintâi cremă antirid. Am folosit-o, n-am băgat de seamă să fi făcut o mare ispravă, aşa că m-am întors la crema mea obişnuită. Simplă, hidratantă, fără alte mofturi :D Azi însă am testat un Blemish Balm de la Garnier, despre care citisem că e un fel de 2 în 1: fond de ten şi cremă hidratantă. Porţiunea pe care l-am aplicat arată bine de tot, dacă ar fi numai criteriul ăsta l-aş cumpăra ieri :)) Ce nu ştiu însă e cum se comportă pe partea de hidratare, aspect cu atât mai important cu cât mie mi se usucă tenul în anotimpul rece de zici că-i hârtie creponată :))
Dacă a folosit cineva Blemish Balm, indiferent de la ce firmă, aş aprecia un feedback. Pe blogurile de beauty părerile sunt împărţite (şi oricum, între noi fie vorba, nu prea am răbdare să le aprofundez).
- Am o nouă dragoste, iubesc ojele. Mai precis, pe cele din linia Colour Riche de la L'Oreal. Nuanţe frumoase şi, din ce văd, destul de rezistente. Cu toate astea, încă nu s-a întâmplat ca manichiura să reziste o săptămână întreagă, orice-aş fi făcut (cu bază / fără bază, cu top coat/ fără top coat). Mai cercetez, mai experimentez.
Off topic, adică asta nu e o chestie piţi, dar mă preocupă şi-am zis s-o înglobez: cum poţi scăpa de o persoană de care basically n-ai niciun chef, dar pe care nici nu poţi s-o refuzi (prea mult). E vorba de o fostă colegă de la un curs făcut acum câţiva ani, o femeie ok, căreia-n principiu n-am ce să-i reproşez, dar care mă plictiseşte. Şi care periodic mă invită la cafea. De vreo câteva ori am fentat diplomatic, dar nu mai merge mult. Nu ştiu ce sau cum să fac, n-aş vrea s-o jignesc, dar şi nervii mei sunt preţioşi...
6 comentarii:
Eu folosesc BB cream de la Vichy, ziua.Seara am o crema de noapte, tot de la Vichy. Pentru zilele grele am asta:
http://eleven.se/clarins-beauty-flash-balm-6499.html
Oja, o faci sa reziste in felul urmator. Un strat de base coat, apoi doua straturi de oja. Top coat folosesc asta si recomand cu maxima caldura. Tine o saptamana, promit, iar unghiile au acelasi luciu frumos, ca in prima zi.
http://www.kicks.se/opi/top-coat-p7395
Nu-s chiar pitzi, sper! :D
nush' ce sa zic de cremele si ojele mentionate, ca la noi la Plafar nu are de-astea... nu stiu daca te ajuta, dar am vreo doua sfaturi despre cum sa scapi de tanti cu cafeaua:
- intarzie cate o jumatate de ora si spune-i ca ai un program foaarte incarcat. dupa o jumatate de ora pleaca sub orice pretext vrei, inclusiv ca te duci sa iei catelul de la coaforul de catei
- afla ce nu ii place ei si declara-te fan (la noi aici e mai usor, intrebi repede cu cine votezi si ori te pupi, ori te i juri - nu exista cale de mijloc)
mai am cateva, dar nu cred ca se aplica pe personalitatea ta :) (mai exact, nu cred ca poti sa râgâi in public... )
Veronica.
Mulţam de ponturi! Chiar azi încerc manichiura după modelul recomandat de tine. Să vedem cât ţine.
Şi nu, nu eşti piţi :P Niciuna dintre cititoarele mele nu e piţi, că dacă ar fi nu m-ar citi :D
Hey, Veronica, ce mă bucur că ai revenit! :) Săru'mâna de idei, le mai adaptez puţin la context şi încerc să le aplic.
Creme.. eu meditez la gasirea uneia antirid - my first one. Eh ce sa ii faci, cand te apuca - te apuca :)) Deocamdata seara folosesc lotiune micelara, cea de la Nivea acum, si apoi ulei de cocos sau de cacao - si le las sa intre in piele.
Iar oja - nu, nu rezista nici la mine o saptamana, poate daca nu fac nimic. Iar eu nu am stare, ba ma lovesc de o oala, ba de o farfurie in chiuveta, ba dau cu mana de fermoarul de la geanta - si gata a si sarit oja :))) Deci recomand lene absoluta, unghii pe perna, nicio miscare nimic :D Glumesc :D
Cris
Cris, EXACT! Mă refer la ojă, asta era şi problema mea. Rezista cel mult două zile, apoi mă agăţam de ceva şi se "ciobea". Acum am dat 2 straturi şi top coat peste, şi de duminică e imaculată. Mă simt iniţiată! :))
În altă ordine de idei, recomandarea ta îmi este foarte pe plac :D
Trimiteți un comentariu