duminică, 14 decembrie 2014

Căutând răspunsuri la întrebări nepuse


El e brăduţul nostru de anul acesta.


De fapt, el e brăduţul nostru de cinci ani încoace; diferenţa este că până acum a fost predominant cu portocaliu şi argintiu. De data asta am decis că-l vreau cu auriu şi roşu. Mi se pare că aşa-i stă cel mai bine unui brad de Crăciun. 

E mititel, ştiu, dar nici nu ţinem să avem unul mai mare. L-am cumpărat într-o perioadă grea din viaţa noastră, când puţine erau aşa cum ar fi trebuit să fie şi speranţa ne părăsea des. Acum, chiar dacă, slavă Domnului, vremurile acelea dificile s-au dus, nu vom renunţa la el. Ne-a făcut Crăciunul mai frumos când ne era greu; nu-l vom înlocui cu unul mai mare şi mai falnic doar pentru că acum ne e mai bine ca atunci. 

Îmi place să împodobesc bradul, culmea e că nu ştiu nici eu de ce. În niciun caz pentru că mi-ar aminti de copilărie. Chiar dacă se întâmplă asta, alung amintirile şi dacă ar fi posibil, mi le-aş şterge din cap fără niciun regret. Nu, e vorba de altceva. Poate încerc să repar unele lucruri pentru copilul din mine; aşa s-ar putea explica şi faptul că, oricât m-aş strădui.... nu prea simt nimic. 

Da, mi-e drag brăduţul nostru şi cu siguranţă mă bucur că-l avem; dar nu simt nimic din ce-ar fi de simţit de Crăciun. Nimic din ce-am citit că ar simţi lumea. Ok, nu mai cred demult în Moş Crăciun, nu de asta e vorba :), ci de sentimentul acela aparte....

În fine, asta e. Până la urmă, cum spuneam şi-n titlu, e un demers inutil de-a căuta răspunsuri la întrebări pe care nu le-am pus. Pe Moşul care veghează atârnat de clanţă l-aţi identificat, da? :))

7 comentarii:

Anonim spunea...

Bradul e mititel, dar e vesel. Îți doresc (vă doresc) ca luminițele lui să aprindă in suflet sentimentul plăcut de speranță, iubire, iertare, credință...
Iar copilul din mine, îmbrățișează copilul din tine și îi dăruiește cu drag... ciocolată albă ! Știe el de ce !
Cu drag, Călina

Greta spunea...

Călina, aproape mi-au dat lacrimile citind mesajul tău :) Mulţumesc, mulţumesc :) Mi-a făcut atât de bine...! Copilul din mine îţi mulţumeşte de asemenea, te îmbrăţişează şi el şi împarte cu tine ciocolata albă (mmmm... :) )

thea spunea...

Eee, totusi spiritul Craciunului e acolo :). Nu esti singura pe care o aud ca sarbatoarea Craciunului n-are ecou in mintea si sufletul ei/lui... Mie intotdeauna mi-au placut sarbatorile de iarna, am impodobit brad chiar si atunci cand locuiam singura :). Iar de cand am venit aici, impodobim in fiecare an brad dupa moda olandeza, adica pe 1 decembrie :). Sa ma bucur cat mai mult de el si de toata atmosfera pe care o creeaza.
Asa ca-mi vine sa te molipsesc si pe tine de starea mea :).
Tot cu drag...

Greta spunea...

Hopa, mesajul tău era în Spam, Thea. Mă-ntreb de ce... mi s-a mai întâmplat cu unele comentarii, din motive pe care n-am reuşit să le elucidez, dar e prima dată când se întâmplă asta cu un mesaj de la tine. Din fericire, m-am obişnuit să mă uit zilnic pe acolo, tocmai pentru că există antecedente. L-am "de-spamat", sper să nu se mai întâmple...

La subiect, acum.... da, cred că e "ceva", asta apropo de spiritul Crăciunului, dar are legătură şi cu mesajele primite de la voi. M-am simţit aşa de bine citindu-te, cum m-am simţit şi aseară citind-o pe Călina. Am simţit ca un val de căldură şi energie pozitivă :) Mulţumesc din tot sufletul, Thea :)
Voi faceţi minuni pentru starea mea de spirit, şi vă sunt aşa de recunoscătoare... :)

Anonim spunea...

Am avut o perioada de cativa ani in care nu numai ca nu simteam spiritul Craciunului dar ma si irita . Ii spuneam omului ciufuta - Hai ca iar incep sms-urile cu ,, Fie ca" :) Si nu , nici bradutul nu imi era drag.
Habar nu am de ce . Faceam insa totul sa ii fie copilului Craciunul frumos si sper ca el nu stia ce e in mintea mea .
Acum , nu mai e asa . Astept cu mare drag sa treaca inca 3 zile lucratoare , dupa care incepe concediul si o sa ma pot concentra mai bine pe pregatirea Craciunului. De Craciun, ma simt acasa cu ai mei si mai acasa . E cald , e liniste , e bine , nu ne mai grabim , am scapat de tumultul cotidianului .
Si eu vad ca si la tine tot asa va fi : bine , acasa . Bradutul iti este drag , omul de langa tine la fel :) . Asa ca si eu cred ca simti. Doar Mosul mai lipseste . Cuminte cred , sper, ca ai fost :p asa ca ce mai lipseste din peisaj pt un Craciun care sa-ti bucure sufletul ? Poate o cafea calda si o carte buna :)
Te imbratisez tare tare
Clara

Greta spunea...

Ce frumos sună ce zici tu, Clara :) Da, gândindu-mă la asta, eu aş spune că am fost cuminte şi adevărul e că sper să vină Moş Crăciun :) Îţi mulţumesc pentru îmbrăţişare, tare bine-mi prinde! :)

Diana Hanganut spunea...

Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895