joi, 11 decembrie 2014

To Rieu or to not Rieu?


Am zis că mă ţin departe de tumultul care a cuprins cu repeziciune tot mediul online în ultimele zile, mai exact după ce s-a anunţat sosirea, în premieră în România, a violonistului André Rieu. Numai că m-am "ambalat" de la zecile de reacţii şi sutele de comentarii de pe Facebook, aşa că am decis că o părere în plus nu mai contează - precum proverbiala măciucă devenită irelevantă la un car de oale sparte. 
Aşa, deci cum spuneam, Rieu vine la Bucureşti. Iniţial pentru un singur concert, care, având în vedere fulgerătoarea vânzare de bilete, s-a triplat; vor avea loc aşadar trei concerte, anul viitor în luna iunie. 

Nici n-a trebuit mai mult. Morile au început de îndată să macine, iar controversele au început să apară. Nu lipsesc nici intrigile de tip "lasă că ştim noi mai bine, au fost plănuite din start trei concerte, dar au anunţat în primă fază doar unul ca să explodeze vânzările" şamd. De unde până acum se pomenea ici-colo, răzleţ, în vreo ştire sau pe vreun blog, zilele acestea numele lui Rieu este pretutindeni. Pe de-o parte, fanii extaziaţi că au reuşit să cumpere bilete. Pe de altă parte, admiratorii resemnaţi, care nu au mai găsit. Şi tot pe de altă parte, alta decât cea dinainte, revoltaţii care-i pun la zid pe cei de mai sus, pe motiv că nu le place, domnule, muziCA CUltă. Cacofonia e intenţionată.  Şi asumată. 

Eu nu mă situez în niciuna dintre categoriile menţionate. Ca să fie clar de la început cum stau lucrurile, nu sunt interesată de Rieu şi nu m-aş duce la un concert de-al lui decât dacă mi-ar da cineva un bilet gratis. Nu consider că merită să plătesc pentru a-l vedea şi asculta - şi aici simt nevoia să accentuez că e doar opinia mea, pe care n-o impun nimănui.

Cât ar fi el de showman, eu nu pentru show aş merge la concert (am înţeles că pe partea asta e un adevărat magician), ci pentru muzică. Iar în materie de muzică, Rieu nu mai are ce să-mi dezvăluie. 
Nu după ultimii aproape zece ani din viaţa mea, câţi au trecut de când am început să mă familiarizez cu domeniul practic infinit al muzicii clasice. 
Nu după ce mi i-am apropiat pe Mozart, Beethoven, Bach, Vivaldi, Mahler, Béla Bartók sau Schumann. 
Nu după ce am fost la concerte susţinute de unele dintre cele mai bune orchestre ale lumii (aş menţiona aici, printre altele, Orchestra Filarmonicii Israeliene şi Orchestra Filarmonicii din Berlin). 
Nu după ce i-am ascultat, chiar dacă numai pe Blu-Ray, pe Itzhak Perlman şi Sarah Chang.
Nu după ce m-am îndrăgostit de interpretarea orchestrelor dirijate de Herbert von Karajan.
Şi, trebuie s-o spun şi pe asta, în niciun caz după ce mi-am umplut de-atâtea ori sufletul de vraja muzicii tălmăcite de Zubin Mehta. 

Dar toate acestea nu-mi dau niciun drept de-a pune la zid preferinţa şi gustul altor oameni. Cine sunt eu să judec? La urma-urmei, e posibil ca André Rieu să trezească în sufletul unora curiozitatea şi, cine ştie, mai târziu chiar pasiunea pentru muzica clasică; şi eu am început prin a asculta Johann Strauss şi Clayderman, de exemplu. Nimeni nu sare direct la Wagner şi Bruckner, iar muzica lui Rieu poate fi o călăuză pe acest drum. De unde şi până unde vehemenţa asta?

În altă ordine de idei, multe dintre reacţiile fanilor strălucesc prin absurd şi lipsă de sens. "Cine merge la Rieu vrea show, dacă vreau doar muzică mă duc la Ateneu". Poftim reacţia tipică a snobului care chipurile are opinii, dar care-n viaţa lui n-a fost la vreun concert - şi dac-a fost, n-a priceput nimic. Un concert ESTE un show în sine; muzica nu doar se ascultă, ci se trăieşte şi se simte.  Auzi colo, dacă vrea "doar" muzică se duce la Ateneu....
Nu sunt de acord nici cu aceia care susţin că Rieu este un "manelist" al muzicii clasice. Să fim serioşi.... da, muzica lui se adresează maselor, dar de aici şi până la "manelist" e cale lungă. "Pângăreşte muzica clasică!", se răţoia unul, teribil de ofensat. Ei, hai. Nu pângăreşte nimic, în fapt tot ceea ce face este că exploatează la maximum reţeta de succes pe care are meritul de-a o fi descoperit. 

Rezumând, părerea mea este că fiecare artist îşi are publicul său şi este loc pentru toate gusturile muzicale. Din acest punct de vedere, ambele tabere ar trebui să dea dovadă de mai mult echilibru şi toleranţă.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Sa stii ca eu am o memorie a naibii de buna. Si mai sunt si afurisit :D
Imi amintesc cat se poate de bine ca undeva (nu stiu daca aici sau prin alte parti pe care le frecventam amndoi la un moment dat) ai scris despre cateva visuri pe care vrei sa ti le implinesti.
Unul dintre ele era sa mergi la un spectacol Andre Rieu.
Sun absolut sigur ca nu ma insel si sunt la fel de sigur ca nu a trecut prea mult timp de atunci.
Atat de mult se schimba un om intr-o perioada de 1 sau 2?

Vlada

Greta spunea...

Vlada, pe blog sigur n-am scris aşa ceva. Şi dacă am scris prin alte părţi, a fost cu siguranţă acum mulţi ani. M-am schimbat mult în ultimii ani în ceea ce priveşte gusturile muzicale, în parte pentru că am început să ascult mai metodic, iar concertele dirijate de Zubin Mehta au avut un rol esenţial în asta. Or, numai în ultimii 2 ani am fost la patru concerte de-ale lui, aşadar...
Crede-mă, te înşeli spunând că n-a trecut mult timp de atunci. Dacă am spus-o vreodată, respectiv dacă mi-am dorit-o vreodată (ceea ce nu exclud), a fost acum mult timp. Cu siguranţă nu acum un an sau doi.

Anonim spunea...

Acuma nu tre' sa te superi. Bine, n-a fost acum un an sau doi, a fost acum 4. Tiu asta pentru ca in 2010, in noiembrie, am fost eu la Bruxelles la un spectacol de-al lui si am discutat despre asta, daca iti amintesti.
da, cred ca era "prin alte parti".
Nu am nimic cu faptul ca ti-ai schimbat gusturile in materie de muzica, dar asa nu inseamna ca trebuie sa renegi tot ce ti-a placut in trecut.
Stiu, Rieu vinde spectacole "comerciale", dar toti o fac. Inclusiv Domingo, Carreras si la fel facea si Pavarotii. Spun asta pentru ca i-am vazut live in spectacole din diferite turnee, care la asta se rezuma. Ceea ce fac pe marile scene ale lumii, in opere celebre, este altceva.
Asta nu inseamna ca nu sunt muzicieni desavarsiti.
Da, imi place Schumann, dar imi place si Rieu si, da, am fost pintre primii care a luat bilete, chiara daca l-am mai vazut in spectacol.
Imi place modul lui de a face spectacol, felul in care comunica cu spectatorii, nebunia care se dezlantuie intr-un spectacol de-al lui, descatusarea, faptul ca toata lumea canta si danseaza. Si-mi place valsul :D

V.

Greta spunea...

Ah, dar nu m-am supărat deloc. Adevărul e c-am fost destul de vehementă, dar asta inclusiv pentru că atunci când am scris textul aveam Facebook-ul plin de pro şi contra Rieu, de parcă se strofocau unii să câştige vreun concurs.
Şi, după cum mă ştii, sunt o tipă onestă, care recunoaşte ce e de recunoscut: ei bine, am găsit (cu google şi motor de căutare adecvat) postarea de "dincolo", la care probabil te-ai referit. E din 27 octombrie 2010 :D
Ziceam atunci aşa:
"Am ajuns la Bolton, cum imi doream inca din adolescenta.
L-am ratat la mustata pe Phil Collins in 2005 si-mi pare rau si-n ziua de azi.
"Visez la Garou, Celine Dion, Cranberries, Andre Rieu si Lang Lang.
Si above all, visez la concertul de Anul Nou de la Viena. Undeva, candva....
Keep dreaming, everybody. Uneori visele se implinesc, oricat de cliseistic ar suna. Mi-am dat seama de asta cand am ajuns sa-l vad pe Zubin Mehta."

La vremea aia îl văzusem de două ori pe Mehta, dar eram, muzical vorbind, în cu totul alt stadiu faţă de acum. Da... ce mai pot spune, am zis-o. A, de fapt mai pot spune ceva: ce memorie ai, domn'le! :)

Anonim spunea...

:) Eu zic sa mai cauti. Ceea ce ai citat tu, eu n-am citit decat acum.
Fraza de care-mi amintesc suna cam asa: "visez (sau doresc, nu mai stiu) aia...aia...aia...si sa ajung la un concert al lui Andre Rieu"
Acuma nu mai stiu daca Rieu era pe la mijloc sau la sfarsit, dar imi amintesc ca ti-am trimis la scurt timp un mesaj, sau am scris public, (uite ca asta am uitat) despre un concert al lui la Munchen sau la Nurnberg.
In fine, dupa data de 13 iunie o sa-ti povestesc cum a fost.
Acuma vad ca si citatul tau e cu "visez"... Ha! O fi chiar asta?
M-a lasat memoria.
In ce priveste stadiul muzical, o sa-ti dau un sfat. E bine sa-ti cultivi pasiunea, dar incearca sa nu ajungi prea sobra. Am fost la fel pana la 40-45 de ani si nu vreau sa-ti spun cat regret. Tineretea e atat de frumoasa si merita sa gusti din orice.

Greta spunea...

Da.... este bun sfatul şi-ţi mulţumesc. Mi-ai dat de gândit, să ştii :)

Chiar mă întrebam dacă ai prins bilete, bravo! Şi da, să-mi povesteşti, întotdeauna îmi face plăcere să citesc despre asemenea experienţe.