Anul care se va încheia în mai puţin de două săptămâni a stat în mare parte sub semnul aşteptării, însoţite de speranţă, decepţie şi iar speranţă.
A început cu un vis, unul dintre cele mai mari pe care le-am avut vreodată. A continuat cu o deziluzie a cărei amărăciune mi-a chircit sufletul. Am constatat, cu această ocazie, cât de adevărat e proverbul care spune să nu pui toate ouăle într-un singur coş.
Mi-am făgăduit mie însămi să nu-mi mai fac niciodată aşa ceva. Sper să mă ţin de cuvânt. Iar câteva luni mai târziu... dar să nu anticipăm :)
În mare parte a fost un an liniştit, cu parcurs liniar. Cu mai puţine evenimente decât precedentul, dar a avut şi el câteva surprize frumoase.
L-am revăzut pe Zubin în două concerte, mi-am împlinit vechea dorinţă de a vizita casa unde s-a născut Mozart şi am călătorit în câteva locuri unde nu mai fusesem (Baden Baden, Innsbruck, Heidelberg).
Din punct de vedere profesional, a fost un an neutru. N-am dat înainte, dar nici înapoi. Cel mult se poate să fi acumulat câteva bile albe în plus faţă de cele pe care deja le aveam :D, însă asta rămâne de văzut.
Trebuie să spun că, totuşi, sunt nemulţumită de mine în unele privinţe. De exemplu, am citit puţin. Alarmant de puţin, aş putea spune. N-am nicio explicaţie pentru asta, poate doar faptul că am avut multe pe suflet şi nu m-am putut dărui cărţilor aşa cum obişnuiam cândva.
Nici pe blog n-am fost exagerat de vrednică, dar îmi place să cred că postările au fost ceva mai consistente decât în anii anteriori. Pentru că tot vorbim de blog, datorită lui am cunoscut nişte oameni extraordinari :)
În schimb, sunt mulţumită că anul ăsta am ascultat muzică. Multă şi bună. Este una dintre asigurările mele în alb.
La începutul acestei retrospective, spuneam că 2014 a stat sub semnul aşteptării. Şi-acum stă, de fapt. Aşa se explică titlul acestei postări, pe care o voi lăsa "deschisă" şi voi reveni cu o completare care, sper, va fi cea pe care mi-o doresc, dar la care nu îndrăznesc să mă gândesc prea mult. Încă.
Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai dăruit până acum, 2014. Trag nădejde că horoscoapele care-mi anunţă un 2015 excelent nu se înşală. Prea spun toate cam acelaşi lucru, deci să sperăm :))
Şi te rog... ştii tu :)
Later Edit, pe 2 ianuarie 2015: Mulţumesc, 2014! Mulţumesc pentru felul în care te-ai încheiat şi pentru marele vis al Concertului de Anul Nou de la Viena, pe care mi l-am împlinit! :)
Later Edit, pe 2 ianuarie 2015: Mulţumesc, 2014! Mulţumesc pentru felul în care te-ai încheiat şi pentru marele vis al Concertului de Anul Nou de la Viena, pe care mi l-am împlinit! :)
7 comentarii:
Ma faci curioasa, iti simt speranta in "condei" - tocmai de aceea ma gandesc pozitiv ca ceea ce-ti doresti sa ti se indeplineasca! :).
Iti doresc sa ai sarbatori linistite iar anul care vine sa fie asa cum iti doresti tu! :).
Te imbratisez cu drag ::)
Iti doresc un an extraordinar! Never give up hope, se zice �� sarbatori frumoase!
Cris
Mulţumesc din suflet, Thea :) Sper din toată inima să pot povesti în curând.... :)
Sărbători senine şi un an care să-ţi împlinească visele! Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru că eşti aici :)
Mulţumesc mult, Cris, asemenea şi ţie! :) Să-ţi fie bine, cald şi colorat :)
As vrea ca tot ce este frumos si bun in horoscopul tau sa se adevereasca, dear Gemini si anul urmator sa stea sub semnul certitudinilor si a sperantelor implinite.
Te imbratisez cu drag.
Carmen
Mulţumesc din tot sufletul, Carmen şi înmiit îţi întorc urările! :) Pentru că tot ne-am întâlnit aici, profit de ocazie să arunc buzduganul: în seara asta îţi voi trimite mail-ul pe care-l pritocesc în draft de câteva zile ;))
Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895
Trimiteți un comentariu