Ce dovadă mai clară vreți că mă ramolesc, dacă nu faptul că scriu despre aniversarea mea la două zile după ce faptul s-a consumat și-am mai întinerit (hm) cu un an? :))
Mi-am început ziua scriind articolul despre concertul lui Zubin, pe care-l tot amânasem. Și, ceea ce tinde să devină o tradiție de ziua mea, mi-am dăruit variațiunile ”Happy Birthday” de Peter Heidrich.
Seara am fost la o terasă, nimic ieșit din comun. Inițial, am zis că bem o bere. Apoi am reflectat că n-am niciun chef de bere. Poate o înghețată? La cele 12 (aha, doisprezece) grade, nici de asta n-aveam chef. Între noi fie vorba, nu prea aveam chef de nimic. Am eșuat cu o cafea și un tiramisu decorat cu niște căpșuni și încă ceva ce păreau a fi dude :)) Altminteri, bun, nimic de zis.
Cam asta. Nu-i prea mult de povestit despre cea de-a 35-a aniversare a mea. Găsesc deprimant faptul că de-acum intru într-o altă categorie de vârstă la sondajele de opinie :)) (ca să vedeți și voi la ce-mi stă mintea, pfff). A fost o zi care, deși a fost colorată cu urările și gândurile unor oameni dragi (și cu tiramisu cu dude :D), mă bucur că a trecut. Sper că următoarele zile de naștere vor fi mai vesele, mai colorate, mai luminoase.
35, te rog să fii bun... dacă tot am trecut de jumătatea cursei spre 40 :))
6 comentarii:
La multi ani! Clipe minunate sa iti aduca cei 35 de ani, sa fii sanatoasa si sa te bucuri de tot ce-i minunat pe lumea asta!
Cris
La multi ani! Cu liniste, cu sanatate si cu fericire! Si cu cat mai multe dorinte din "bucket list"-ul ala implinite! :)
Ma crezi ca eu la 40 (si un pic :P) ma simt mai fain decat la 35? :)
Cu drag :)
La multi ani si sa te bucuri de 35 :)
Mulțumesc, Cris :) Încă mi se pare ciudat să mă gândesc că am 35 de ani. Mi se par o grămadă :))
Mulțumesc, Thea, sper din tot sufletul să fie așa :) Sună foarte optimist chestiunea cu 40plus, deși la cum mă cunosc, sunt toate șansele să intru în panică la schimbarea prefixului :)))
Săru'mâna :)
Trimiteți un comentariu