luni, 16 noiembrie 2015

Rezumat recent: ceai, ruj și educație sexuală


  • Zile pline. Multă muncă. Agitație. Ceva stres(uri). 
  • Ultimele două săptămâni cu Plodul Incurabil. Nervii mei se dau cu capul de ce-apucă. Azi voia să-i dictez eu ce să scrie în raportul pe care trebuie să-l prezinte la final de stagiu. Ce credeți, oare i-am dictat? (emoticon_diabolic).
  • Somn agitat. Visat o prietenă care mă scuipă (creepy stuff).
  • Ceai de rooibos. Bun, foarte bun, neașteptat de bun.
  • Dor de mama, pe care-o simt mai aproape ca oricând. Mami, mami a mea. 
  • Așteptăm vizita unor prieteni. În pespectiva asta am încercat să obțin ziua de vineri liberă (recuperare de ore suplimentare), dar Sfârfâlică nu mi-a aprobat pe motiv de volum de muncă. Are dreptate, nu pot să neg, dar tot i-am urat în gând să-l ia dracii, precum pe tizul său din ”Moromeții” :D
  • Din seria ”acțiuni de pițipoancă”, mi-am luat un ruj Max Factor ultrarezistent. Ăsta. Recenziile sunt entuziaste, de-asta l-am și cumpărat (de capu meu', ce-am ajuns, să mă documentez pentru un maglavais de buze). Îmi place, deși în general nu agreez rujurile cu pensulă. Dar cred că îmbătrânesc și devin ceva mai conservatoare. Shit.
  • Vineri seara, după serviciu, am fost în vizită la o colegă de la HelpDesk. Vizită plănuită de mult, ea ținuse foarte mult să vin, să-i cunosc fetița în vârstă de aproape doi ani. Eram ruptă de oboseală, dar n-am vrut să contramandez.  Hai să nu mă (mai) comport ca o sălbatică, mi-am zis. A urmat o oră și jumătate de discuții despre cum a născut ea natural, cum a ajutat-o soțul la naștere și cum a învățat-o pe aia mică ce înseamnă penis (am asistat și la o demonstrație practică de parenting - ”Lina, ce are tati între picioare?” ”Peni”, răspunde ghindoaca blondă. ”Bravo, mami, așa este. Tati are peni”). WTF. Fascinant, nu? Mie-mi spuneți. Am consumat un pahar de apă. Nu cred că mai socializez prea curând.

Ne citim spre weekend. Să fiți bine, da?

4 comentarii:

Anonim spunea...

Spor la treaba si saptamana usoara!
eu trag sa termin un ruj ca sa am motiv sa iau unul nou.. nu m-am mai rujat in ultima vreme. dar am inceput acum, ca sunt la noul job, I need to be pretty pt ca deocamdata nu fac nimic, macar sa arat bine :))
Asa zici de vizita?! pfff macar daca aveai un pahar de vin, cred ca te ajuta. Noi incercam sa nu vb doar de puica noastra cand iesim cu prietenii, si doamne ajuta ca inca ne sunt prieteni, pt ca puica e cu noi peste tot (nu avem bona, nici bunici sau pisici care sa stea cu ea, asa ca mergem la cafea/masa/cumparaturi, copila e cu noi). Nu as invata-o asa cuvinte, nu vad amuzamentul in asta.
Sa ne citim cu bine!
Cris

Greta spunea...

Da, niște vin cu siguranță mi-ar fi prins bine :)) Adică.... nu zic, aia mică e tare simpatică, dar simți nevoia să mai discuți și altceva... Cât despre cuvinte, părinții erau foarte mândri că fetița cunoaște termenul cu pricina, și nu vreun substitut. Mă rog.... treaba lor, dar pe-acolo nu cred că mă mai duc prea curând :))
Zile faine să avem! :)

Unknown spunea...

No, cu copii , la mine cu nepotul, e şi mai şi . Asta apropo de subiectul copil şi vorbe de vorbe... ce face nepotul? eu întreb naiv, variantă scurtă sau lungă ? După mirarea lor aleg şi spun :bine....Si cu lecţia de sex, mă bucur că am rol de bunică...
Un sfârşit de săptămână liniştit.

Greta spunea...

:) Mulțumesc, a fost un weekend agreabil, săptămână frumoasă să avem! :)