Treaba aia cu ”quality time” nu e chiar un americanism fără fundament. Am constatat chestia asta după patru zile petrecute în compania unor prieteni veniți în vizită din România.
- Am povestit până la două noaptea (apropo, am primit până la urmă liberi vineri, deși n-am mai adus vorba; mă resemnasem că nu se poate fiindcă-i mult de lucru și basta. Dar Sfârfâlică a revenit asupra deciziei, dat fiind că potopul care se anunțase ne-a mai păsuit nițel).
- Am consumat cantități îngrijorătoare de cârnați bavarezi pe varză, frigărui, friptură de porc tot pe antemenționata varză, toate stropite cu bere și mai târziu ”drese” cu vin fiert. N-a lipsit o uriașă clătită cu ciocolată albă. Și n-au lipsit nici ciudățenii gen cremă de fistic sau dulce de leche. Nu. Mă. Mai. Urc. Pe. Cântar. Anul. Ăsta.
- Am râs, mult și bine :)
- Am gonit inclusiv cu 150 km/h (omul, nu eu), pentru a aduce la timp prietenii la aeroport. Nu din vina noastră, că noi am plecat la timp de-acasă. Dar un camion care s-a ”așezat” de-a curmezișul autostrăzii ne-a dat emoții serioase. Nivelul de adrenalină la cote de avarie, happy end :)
Faptul că mâine e luni e oarecum atenuat de faptul că am scăpat, mai devreme decât aș fi crezut, de Plodul Incurabil :D A făcut-o lată (a nu-știu-câta oară) și lui Musiu Șarl i s-a umplut paharul. Pfiuu, ce ușurare. Deja colegii mi-au zis că sunt din nou eu, ”Greta, cea pe care o știm: liniștită, zâmbitoare”. Nu-mi vine să cred ce efect negativ avea ipochimenul asupra mea.
Săptămână bună să avem! :)
6 comentarii:
Oh ce Greta zambitoare :) se simte in tonul "vocii" tale. Sa va fie de bine :)
Cris
Voi pentru ca sa stiu, ce anume a comis Plodul :D
Ci nu ma lasa sa fierb, in ignoranta, enlighten me!
Mulțumim! :) Și chiar zâmbesc, chiar dacă săptămâna a început cu ceva stres totuși, și muncă în valuri :)
Nu te fierb, dar n-am apucat să scriu azi. Promit să povestesc, cât mai iute :D
Stai : râsete,cârnați,dulciuri și viteză?
A plecat puștiul tupeist? Nu-s curioasă dar vreau să știu,ce-a făcut nefericitul?
Our Greta is back,great.
Carmen
A plecat, ducă-se! Tocmai am istorisit povestea, care se dovedește a fi lungă, deși nu prezintă decât o miiică parte din tot ce-a făcut... :))
Trimiteți un comentariu