vineri, 18 decembrie 2015

2015... go. Just... go


Mi se pare că sună mai bine în engleză decât în română, de aceea am preferat titlul ăsta. Dar indiferent în ce limbă ar fi exprimat, adevărul e același - nu-mi doresc decât să treacă mai repede 2015. Să se ducă odată, să rămână în urmă, deși niciodată nu va fi uitat. Mă va arde mereu, mă voi întoarce tot restul vieții la el cu gândul, cu un oftat amar și cu ochii împăienjeniți.


Nu e vina lui 2015  că a fost anul în care mama și-a încheiat socotelile cu această lume. Putea fi alt an, dar a fost să fie ăsta. Am sentimente amestecate și contradictorii în ceea ce-l privește; îl voi asocia întotdeauna cu pierderea asta imensă, dar în același timp voi fi mereu recunoscătoare pentru faptul că, dacă tot i-a fost dat să devină eternitate, mama s-a sfârșit în somn, ceea ce sper din toată inima că i-a făcut plecarea mai ușoară. Și tot foarte recunoscătoare sunt pentru semnele pe care le primesc de la ea, care-mi arată că oriunde-ar fi acum, e lângă mine tot timpul.

N-am făcut mare lucru anul ăsta. Am scris puțin, am citit și mai puțin, nici prea multă muzică n-am ascultat. În mare parte am vegetat și am încercat să mă adaptez noii realități, aceea că mama nu mai e. De asemenea, deși nu e sigur încă, 2015 pare să fie și anul care marchează sfârșitul a ceea ce credeam că va fi o prietenie pe viață. Mă rog, asta e altă poveste. Sunt recunoscătoare că noi și cei dragi suntem sănătoși. Dincolo de asta, unul dintre puținele aspecte luminoase notabile e faptul că l-am reîntâlnit pe Zubin; în seara aceea am simțit că-mi râde inima din nou...

Din punct de vedere profesional de asemenea n-am înfăptuit mare scofală. Sunt tot acolo unde eram anul trecut, unica diferență fiind un semnificativ vot de încredere din partea lui Musiu Șarl. Nu e puțin lucru, dar nici mult nu e. 

2015, repet, știu că n-a fost vina ta. Nu sunt supărată pe tine, dar cu toate astea te vreau plecat, te vreau trecut. Mă înțelegi, nu-i așa?

N-am curaj să mă gândesc la 2016. Mi-e teamă de el. Îmi doresc atât de mult să fie un an bun, cald, care să mă îmbrățișeze, să mă aline, să-mi dăruiască amintiri frumoase și realizări. Îmi doresc atât de mult să fie un an bun pentru noi. Doamne, câtă nevoie am să ne fie bine.

Privesc cerul și-mi împreunez mâinile. Mi se pune un nod în gât. Of, mami, mami...

2 comentarii:

  1. Imi pare rau ca ai trecut prin asemenea suferinta, toti taram dupa noi amintiri care ne fac sa spunem ca am avut un an greu. Probabil ca timpul vindeca intr-adevar durerile, asa ca trebuie sa speri ca anul ce va veni va aduce si schimbari in bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, îmi fac foarte bine vorbele tale :)

      Ștergere