Zâmbind unui vis împlinit :)

Înainte de-a începe această postare, am dat drumul fișierului video al concertului, să meargă în background și să-mi țină companie în timp ce scriu. Din când în când mai trag cu coada ochiului, deși l-am urmărit de-atâtea ori, încât am fiecare secvență în memorie. Dar de fiecare dată îmi face la fel de multă plăcere să-l revăd și fiorii emoției sunt tot acolo.

A trecut un an de când, iertați-mi pleonasmul, am trăit una dintre cele mai extraordinare seri ale vieții mele. Nu cred că au fost multe zile în care să nu mă fi gândit, fie și-n treacăt, la experiența concertului, la care visasem încă din adolescență. Și, aproape de fiecare dată, cea dintâi amintire este de ordin olfactiv :) Îmi va rămâne pentru totdeauna în memorie parfumul celor 30.000 de flori, care se amesteca subtil cu mirosul lemnului din care era făcut parchetul :) Așa ceva chiar nu se poate descrie în cuvinte, dar este cu atât mai prețios.

Imaginea asta nu se regăsește ca atare nicăieri altundeva :) Este o captură de pe fișierul video, la care aș putea să mă uit minute în șir fără să mă plictisesc. E atât de multă frumusețe acolo... și-mi amintește de fericirea de acum un an. 

Impropriu spus de fapt că-mi amintește, pentru că n-am uitat nimic din seara de 31 decembrie 2014. Emoțiile au rămas cu mine, s-au sedimentat în adâncul inimii și se constituie într-un ”capital” inestimabil. De multe ori mi s-a întâmplat să-mi găsesc resurse de combustibil sufletesc în amintirile de atunci. Ori de câte ori ascult piesele din concert, zâmbesc și-mi spun: ”când te gândești că am ascultat asta din sală...”.

Dacă am învățat ceva din această experiență? Da, cu siguranță; am povestit despre asta mai detaliat într-un articol separat, de îndată ce mi-am mai revenit din emoții. Încerc să aplic în viața curentă lecția de atunci; nu-mi reușește mereu, dar mă străduiesc. 

Mâine voi urmări concertul, de data aceasta cu Mariss Jansons la pupitru, instalată pe canapea și, foarte probabil, zâmbind amintirilor :) Cred că va fi suficient să închid ochii pentru a evoca parfumul florilor și al lemnului. Și să-mi simt din nou inima bătând atât de tare, încât s-o aud în tâmple. Așa ca-n seara aceea.

După concert ne-am dus la Primărie, pentru a întâmpina acolo noul an în acordurile valsului ”Dunărea Albastră”, care răsună imediat după miezul nopții. Eram atât de copleșită de ceea ce mi se întâmplase... și-mi aduc aminte că trupa care cânta live a interpretat melodia ”The time of my life”. Ce potrivit, mi-am zis. Pentru că și eu am avut parte de time of my life în seara aceea... :)

Au mai rămas doar trei ore până când vom intra în 2016. An pe care vi-l urez să fie unul excelent, să fiți sănătoși atât voi, cât și cei dragi vouă și să aveți parte de cât mai multe clipe minunate, care să vă însoțească toată viața cu lumina, fericirea și exuberanța lor :) 

O noapte frumoasă, dragii mei, să ne citim cu bine anul viitor! :)