Poate mai mult decât în altă perioadă a anului, de Crăciun părinții ar trebui să asculte de copii. Mai bine-zis, să le asculte dorințele, desigur în măsura în care asta este posibil.
Vor un licorn de pluș al cărui corn clipește intermitent în nuanțe de roz turbat? Aia să le luați (nu știu dacă există asemenea năzbâtie, dar nimic nu e imposibil când e vorba de jucării).
Fetițele și-o doresc pe Elsa din ”Frozen”? Elsa să vă faceți.
Băiețeii visează la Fulger Mcqueen? Fulgerător să-l căutați.
Nu spune nimeni să le satisfaceți orice moft și oricând, dar de Crăciun, credeți-mă... trebuie făcut aproape totul. Zic ”aproape” fiindcă, nah.... unele dorințe pot fi atât de fanteziste încât materializarea lor e practic imposibilă. Dincolo de asta însă, încercați. Sondați-i din timp, puneți-i să-i scrie Moșului, întrebați, fiți atenți la reacțiile lor când sunteți prin magazine (nu cumva se uită mai lung la un ceva anume?) și apoi dați-vă silința să le așezați sub brad acel ceva.
Ai mei s-au străduit să facă asta pentru mine, sunt convinsă. De foarte multe ori le-a și reușit (ca de pildă atunci când am găsit sub brad o păpușă negresă, la care visam demult). Cât de fericită am fost, nu vă puteți imagina. Pe loc am încropit o poveste în care eu eram prințul fermecat care venea s-o ceară de soție :D
Dar au dat-o și-n bară.
Asta e o poză, în mod evident, foarte veche. Eram în ultimul an de grădiniță, deci să tot aibă vreo 30 de ani. E pătată, îndoită pe la colțuri, dar are o poveste.
Venise Moșul la grădiniță, după cum se poate observa. Eu nu țin minte să-mi fi dorit ceva anume, cel puțin nu de la Moșul ăla, care nu era decât o avanpremieră a ceea ce urma să fie în seara de 24 decembrie. Cu toate astea, vedeam la celelalte fetițe că primeau păpuși, ursuleți șamd (cadourile se desfăceau pe loc, n-avea nimeni răbdare până acasă) și nădăjduiam și eu la ceva asemănător.
Am primit o carte, ”Prietena mea Cateluța”, un fel de caiet pregătitor pentru preșcolari și niște caramele.
De citit nu știam să citesc, deci mamzel Cateluța mă lăsa indiferentă. Caietul pregătitor era de matematică, materie pe care o detestam instinctiv (orice cu pătrățele mă făcea să intru-n fibrilații). Iar caramelele... mă rog, nimic deosebit. Caramele obișnuite pentru vremurile alea, tari până le înmuiai în gură, cleioase după aia.
Dezamăgirea a fost amară ca pelinul. Mă uitam la alți copii, bucuroși de jucăriile primite... Mi-aduc și-acum aminte de un băiat care primise un uriaș camion din plastic, de-ăla de-l trăgeai după tine. Era așa de bucuros puștiul, că am vrut să simt ceva din bucuria lui și-am vrut să trag și eu camionul. Evident, ai mei m-au oprit, ”e al lui, nu e al tău!”. Right, a mea era Cateluța...
Nu-i condamn, dar încă mă-ntreb ce-o fi fost în capul lor. Nu banii le lipseau, iar de cât costase maculatura :D aia, la fel de bine îmi puteau lua o păpușă. Și cum n-am uitat-o pe Whitney (așa o chema pe păpușa negresă), nici pe Cateluța n-am uitat-o.
Încercați să nu le lăsați copiilor voștri amintiri de-astea. Poate părea pueril, dar 30 de ani mai târziu, după cum vedeți... încă ”e” acolo.
De citit nu știam să citesc, deci mamzel Cateluța mă lăsa indiferentă. Caietul pregătitor era de matematică, materie pe care o detestam instinctiv (orice cu pătrățele mă făcea să intru-n fibrilații). Iar caramelele... mă rog, nimic deosebit. Caramele obișnuite pentru vremurile alea, tari până le înmuiai în gură, cleioase după aia.
Dezamăgirea a fost amară ca pelinul. Mă uitam la alți copii, bucuroși de jucăriile primite... Mi-aduc și-acum aminte de un băiat care primise un uriaș camion din plastic, de-ăla de-l trăgeai după tine. Era așa de bucuros puștiul, că am vrut să simt ceva din bucuria lui și-am vrut să trag și eu camionul. Evident, ai mei m-au oprit, ”e al lui, nu e al tău!”. Right, a mea era Cateluța...
Nu-i condamn, dar încă mă-ntreb ce-o fi fost în capul lor. Nu banii le lipseau, iar de cât costase maculatura :D aia, la fel de bine îmi puteau lua o păpușă. Și cum n-am uitat-o pe Whitney (așa o chema pe păpușa negresă), nici pe Cateluța n-am uitat-o.
Încercați să nu le lăsați copiilor voștri amintiri de-astea. Poate părea pueril, dar 30 de ani mai târziu, după cum vedeți... încă ”e” acolo.
Postări
8 comentarii:
:) stiu ca si ai mei au facut cam tot ce au putut sa ne aduca cadourile pe care ni le doream, mai mereu erau creioane colorate, acuarele, papusi. Dar si pungi de dulciuri, pasta de dinti :))) ce puteau ei, nu mi-amintesc sa fi fost vreodata dezamagita, desi se poate sa fi fost. Cel mai incantate am fost (eu si sora-mea) de jocurile acelea electronice tetris, nu mai stiu cum se numeau. avem si acum poza, proaspat venite de la colindat, aveam sosetele ude de la cat am mers prin zapada si mainile rosii de frig, si cand am vazut ce ne-a adus mosul am fost cele mai fericite. Acum incerc sa le fac si eu lor bucurii prin cadouri. Pt cea mica a mea, da' voi face tot posibilul sa ii dau cadourile dorite, dar nu vor fi telefoane, tablete, lucruri scumpe etc, cum mai vad ca e moda acum. Ar trebui sa fie cadouri de copii. Ea de abia a descoperit bradul, e inca mica, un an, ii vom face un brad mic, ca tare mi-e ca o sa il traga pe ea, chiuind de bucurie.
Cris
Puiuța ta e încă tare mică, dar la anul va fi mai conștientă de treaba cu pomul de iarnă, Moșul șamd :)
În altă ordine de idei pastă de dinți n-am primit, acum că stau să mă gândesc :)) Și nici acuarele. Dar carioci da, de mai multe ori și ce bucurie pe mine de fiecare dată :)
Cate amintiri din astea am si eu....
Noi anul asta am luat doar una din multele dorinte ale fetei (plus ceva haios si niste dulciuri ce le luam rar). In plus ea a scris lui Mosu' dar a zis ca nu imi arata ce a scris, ca e important Moshu sa citeasca si nu eu. Na problema :)))))
haha, hai ca rad in hohote cu Cateluta ta. Iar despre "Caramelele obișnuite pentru vremurile alea, tari până le înmuiai în gură, cleioase după aia" nu pot decat sa iti multumesc. Mi-ai adus aminte de copilarie, un cadou frumos acum in preajma Sarbatorilor.
Hait! :)) Mda, asta zic și eu dilemă. Are dreptate copilul, nimic de zis :D
Oare ar fi o idee să-i spui ceva gen, Moșul i-a rugat pe părinți să-i citească scrisorile, că el e bătrân șamd? Sau să, hmm... încerci să găsești scrisoarea? :))
Eu mă enervez numai cât mi-aduc aminte de coana Cateluța. A cărei poveste, că veni vorba, am uitat-o. Probabil subconștientul încearcă să-mi transmită vreun mesaj cu treaba asta :))
Scormonesc, dar nu îmi aduc aminte de nici un cadou așa, mai aparte... jucării primeam foarte rar, deh, portocale și șosete, astea erau baza...
Dar Puștiul... pentru el, când e vorba să-i ofer cadouri, la jucării mă gândesc. E destul de greu, că-i mare fan Lego și tot ce-i Lego e scump rău, dar mă străduiesc. Anul trecut a avut o cerere. Anul ăsta o are tot pe aceea. Atâta mă bucură de tare consecvența lui... dar, tot nu pot să i-o îndeplinesc. Vrea o pisică. Una reală. :)))
Ne oprim, încă, la jucării și jocuri și de-astea.
Mda, copilul știe ce vrea :)) Poate va veni și pisica, la un moment dat :)
Trimiteți un comentariu