Mici bucurii (IV)

Scriu tot mai rar și nu știu exact pe ce să dau vina pentru asta. De fapt, nici nu știu dacă există vreun motiv propriu-zis al absenței, altul decât acela al relativei monotonii de care am parte în ultima perioadă. Mă rog, hai să nu mai despic firul în (patrusutepatruzeciși)patru, în mod excepțional îl las așa, nedespicat 😃

N-am mai povestit demult despre micile bucurii, care n-au fost multe, dar nici nu au lipsit, așa încât în seara asta strig catalogul :)

1) În lunea de după concertul de la München (care mi-a adus o fericire al cărei gust aproape că-l uitasem), abia ajunsesem la serviciu, când m-aud strigată de undeva din spate. Prima dată am zis că mi se năzare, dar apelantul a insistat, deci m-am întors să văd cine e. Musiu Șarl, care grăbea pasul să m-ajungă din urmă.

- Bună, am vrut doar să te salut, că nu te-am văzut de-o grămadă de vreme (n.r., avusesem o săptămână liberă și imediat după aceea fusese el două săptămâni plecat în concediu). Ce mai faci, arăți foarte bine, ai avut concediu?

- Nu de curând, zic. 

- Nu? Dar arăți excelent, ai un aer foarte relaxat, cum se face?

- Hm, poate pentru că am fost ieri la un concert frumos, m-am simțit minunat și de-aia...

- Ah, da? Ce fel de concert? Heavy metal, nu?

M-am uitat dintr-o parte. Auzi la el, heavy metal... 😏

Zile-n șir am zâmbit rememorând această minoră discuție. A fost o confirmare că bucuria concertului îmi rămăsese întipărită pe chip.

2) Cu aproape șase ani în urmă am scris un articol despre un om cu totul și cu totul deosebit - profesorul meu de istorie din liceu. Am avut imensa surpriză să primesc comentarii de la foști elevi ai dumnealui, după ani de zile de când publicasem articolul. Atât de special a fost: oameni în toată firea îl caută pe Google și acum, ajungând astfel la textul meu, deși au trecut aproape 21 de ani de când domnul profesor nu mai există. Este o enormă bucurie pentru mine, să văd că a rămas neuitat. Așa cum merită. 

3) Am avut de curând o discuție de feedback cu șefa mea a mare (echivalenta lui Musiu Șarl). ”Ești extraordinară” a fost doar unul dintre multele lucruri pe care mi le-a spus. Din discuția asta ar trebui să iasă ceva concret, dar totul depinde (again) de Măturător, drăgălașul de el (mânca-l-ar termitele, încet și metodic). 

4) Pritocim de câteva luni un concediu care-ar trebui să fie într-adevăr ceva aparte. Am mers, de fapt, mai departe decât simplul pritocit - vize avem, bilete avem, rezervare la hotel avem. Cumva însă nu mă pot aduna să mă bucur cu adevărat. Cunoașteți ideile mele referitoare la anticipație... deci prefer să merg cu frâna de mână trasă. Încerc, de fapt, să nu mă gândesc la asta și să las să fie, așa cum am făcut și-n cazul Concertului de Anul Nou de la Viena. Motiv pentru care nu voi scrie pe blog decât după ce mă voi întoarce - dar mai sunt câteva luni bune până atunci. 

PS: n-o fi mâine vineri, dar nici luni nu e 🙃