”Codul lui Michelangelo. Mesajele secrete ale Capelei Sixtine”

Când am primit în dar această carte, am știut că primul lucru pe care trebuie să-l fac este să citesc ”Agonie și Extaz”. Pentru a putea înțelege care-au fost mesajele lăsate de Michelangelo în cele două monumentale fresce ale sale (tavanul și peretele cel mare al altarului din Capela Sixtină), trebuia mai întâi să știu cum anume a ajuns să facă asta, ce-a fost în mintea și sufletul lui. Abia apoi am început să citesc ”Codul...”, care nu este o lucrare de ficțiune, ci interpretarea sistematică a picturilor și descifrarea, pas cu pas, a mesajelor ascunse lăsate de Michelangelo, mare parte dintre ele înțelese cu adevărat de-abia în zilele noastre. 

Lucrarea este foarte cuprinzătoare, o abundență de informații care presupun o serie de cunoștințe minime preexistente pentru a putea fi cât de cât înțelese. Nu-mi propun să fac un rezumat, ci doar să trec în revistă câteva aspecte care mi s-au părut cu adevărat surprinzătoare. 

- Tavanul Capelei Sixine reprezintă Geneza, însă nu are un titlu propriu. Contrar unei credințe larg răspândite, Michelangelo nu a pictat stând întins pe spate, dar poziția absolut nefirească și teribil de incomodă în care-a pictat vreme de patru ani de zile (pe schele, ținând capul pe spate) i-a cauzat nenumărate probleme de sănătate. Scolioza și degradarea vederii au fost numai două dintre ele.

- Intenția primordială a lui Michelangelo a fost de a crea o ”punte” ezoterică între creștinism și iudaism, religie pe care o cunoștea foarte bine de la învățații evrei care-au fondat Academia Platonică din Florența sub ocrotirea lui Lorenzo de' Medici. În acest scop, a inserat în pictură mai multe litere ebraice și simboluri cabalistice. Toate acestea în chip foarte subtil, pentru a nu fi detectate de ochii suspicioși ai Papei sau ai acoliților săi. Spre exemplu, scena uciderii lui Goliat de către David constituie de fapt o reprezentare stilizată a literei ebraice gimel, care în Cabală semnifică puterea. 

- Panoul Creației a fost pictat într-o singură zi, cu mâna liberă (fără schițe de carton ajutătoare, cum se proceda de obicei). Un act de-un curaj la limita inconștienței, care dovedea nerăbdarea lui Michelangelo de-a încheia lucrarea pe care, nu o dată, a descris-o drept un calvar. 

- În interpretarea cabalistică, ființa umană este rodul cunoașterii. Michelangelo ilustrează acest concept plasându-l pe Dumnezeu în interiorul unui creier uman, mai precis în emisfera dreaptă. Este felul lui de-a spune că Dumnezeu nu-i dădea lui Adam doar viață, ci și înțelepciune. Nu este singura imagine care trimite cu gândul la corpul omenesc; în scena ”Separarea Pământului  de ape”, Dumnezeu este reprezentat într-un rinichi. În altă imagine, o porțiune din mantia Lui Dumnezeu seamănă foarte bine cu o coloană vertebrală. Michelangelo cunoștea foarte bine anatomia corpului uman, ca urmare a disecțiilor ilegale făcute în Florența la începuturile carierei sale de sculptor. 

Scena Creației, în care Dumnezeu e reprezentat într-un creier uman

-  Se bănuiește că reprezentarea Lui Dumnezeu într-un creier în momentul creării lui Adam constituie, de fapt, un mesaj ascuns: omul poate ajunge la Divinitate și fără ajutorul Bisericii, deoarece felul în care a fost creat îi permite aceasta. Spre finalul vieții, Michelangelo nu a avut o relație prea bună cu Biserica Catolică, pe care o condamna pentru opulența și abuzurile sale și acesta a fost unul dintre mijloacele prin care și-a exprimat desconsiderația. 

- Tradiția iudaică este singura care nu împărtășește opinia generală potrivit căreia fructul oprit din care au mâncat Adam și Eva ar fi fost mărul. Conform Talmudului (carte care conține interpretarea scolastică a Vechiului Testament din punct de vedere religios, legislativ, literar și istoric), Pomul Cunoașterii era de fapt un smochin. Așa este reprezentat și-n ilustrațiile pictate de Michelangelo. De altfel, în Biblie se menționează clar faptul că, în momentul în care au conștientizat că sunt goi, Adam și Eva s-au acoperit cu frunze de smochin. 

- Personal, m-am întrebat de multe ori de ce statuia lui Moise are coarne. A trebuit să citesc această carte pentru a afla că nu are, sau în tot cazul nu asta a fost intenția lui Michelangelo. El plănuise ca statuia - reprezentând profetul pe care-l admira cel mai mult - să fie amplasată undeva la înălțime, razele de soare care pătrundeau prin ferestre urmând să cadă asupra capului său. Cele două protuberanțe din creștet aveau să contribuie, cu ajutorul luminii solare, la crearea unui efect de nimb în jurul capului, sugerând iluminarea divină. Privind statuia de jos în sus, respectiv de la nivelul podelei, ele nici n-ar fi fost vizibile. Demersul a fost zădărnicit de faptul că statuia nu a mai fost instalată unde-și propusese Michelangelo, așa încât ”coarnele” nu și-au mai atins scopul și au rămas doar o ciudățenie. 

- Fresca ”Judecata de Apoi”, acoperind peretele de deasupra altarului, trimite cu gândul la Tablele Legii și este considerată una dintre cele mai prețioase lucrări picturale din lume. Aceasta întrucât albastrul folosit pentru fundal era făcut din piatra semiprețioasă lapis lazuli, importată din Persia (Iranul de azi) și măcinată manual. Costurile au fost acoperite de Papă, altminteri n-ar fi fost cu putință ca Michelangelo să-și permită așa ceva (cu ani în urmă, fondurile pentru fresca de pe tavan fuseseră achitate de el însuși și din această cauză din pictura de pe tavan lipsesc cele mai costisitoare culori ale momentului: auriu și albastru).

Fresca ”Judecata de Apoi”; forma părții de sus amintește de Tablele Legii

Ar mai fi multe, multe de spus și în ceea ce mă privește, aș recomanda lectura acestei cărți înainte de vizitarea Capelei Sixtine. Sigur, n-o să putem identifica toate simbolurile ca atare, dar cred că e fascinant să vezi cu ochii tăi ceea ce știi că a pictat Michelangelo, gândit, simțit...